GRĂDINIȚA-ISTORIC SI ACTUALITATE

 

  GRĂDINIȚA-ISTORIC SI ACTUALITATE

CUPRINS

1.GRĂDINIŢA ŞI EDUCAŢIA COPILULUI

2.GRADINITA -TERENUL DESCOPERIRILOR PRESCOLARILOR

3.ARGUMENTE PRIVIND FINALITATILE TINTITE DE

PROGRAMELE DE EDUCATIE PRESCOLARA

4.GRADINITA DIN TIMPUL COPILARIEI MELE

5.CONCLUZII

1.GRĂDINIŢA ŞI EDUCAŢIA COPILULUI

Ştiinţele pedagogice şi psihologice moderne au pus în evidenţă valoarea foarte mare a educaţiei din copilărie, amprentele pe care aceasta le lasă asupra întregii vieţi a omului.

După familie, grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului în societate. Această instituţie îl aşează într-un cadru nou prin dimensiunile şi conţinutul său. Aici,copilul ia cunoştinţă cu activităţi şi obiecte care-i stimulează gustul pentru acţiune şi investigaţie, îl provoacă să se exprime şi îi propune incipient angajarea în relaţiile sociale de grup.

Grădiniţa este o oază educativă, este spaţiul paradisului copilăriei în care copilul trăieşte şi îşi încarcă rezervele energetice fizice şi psihice şi constituie forţa de angajare entuziastă în înţelegerea de scenarii de viaţă, dileme rezolvabile, angajare activă în decodificări de fenomene tot mai complicate, situaţii diferite,precum şi în probleme şi lucruri ce se află în permanentă schimbare şi implicaţie în viaţa de toate zilele.

Educaţia preşcolară reprezintă un segment esenţial din cadrul unui proces mai larg a cărui finalitate – fiind prea îndepărtată – nu mai poate fi stabilită cu precizie decât pe secvenţe scurte de desfăşurare. Totul se schimbă cu rapiditate şi trebuie regândit în permanenţă.

Pornind de la faptul că învăţământul preşcolar constituie piatra de temelie a viitoarei personalităţi, grădiniţei i se atribuie un rol formativ, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală de supraveghere, suplinind în parte, sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.

Educaţia preşcolară întruneşte câteva caracteristici esenţiale:

- se realizează pe mai multe paliere : instructiv – cu accent pe transmiterea de cunoştinţe – şi educativ – cu accent pe procesul formării şi dezvoltării personalităţii copilului şi a capacităţii de adaptare la mediu.

- este multidimensională – vizează toate compartimentele definitorii personalităţii umane,

- este adaptabilă schimbărilor ce se produc în evoluţia copilului prin trecerea de la o etapă la alta, ceea ce înseamnă că ea este dinamică, flexibilă, reconsiderându-şi mijloacele, resursele în funcţie de trebuinţele copilului la un moment dat.

Programul grădiniţei oferă prilejul unei educaţii asistate super vizate,în cadrul unui mediu educativ diferit de cel familial, uşor formalizat şi, de asemenea destul de neasemănător cu cel de tip şcolar,care este mult mai riguros, mai exigent,mai normativ.

În afara climatului favorabil pe care îl poate oferi dezvoltării, grădiniţa mai adaugă siguranţa securitatea manifestărilor libere a copilului, care se poate juca şi lucra sub supravegherea unui adult competent în probleme educative.

Considerată global, grădiniţa reprezintă unul din mediile educative cu impact esenţial asupra procesului socializării copilului şi face trecerea de la mediul informal (familia) la cel formal(şcoala), ea fiind formală ca structură, dar informală ca stil.

“ Învăţământul preşcolar generalizat în mare parte, se prezintă ca cea mai largă, modernă şi adecvată măsură in serviciul copilului în vederea pregătirii lui pentru şcoală şi a valorificării potenţialului biopsihic de care dispune fiecare fiinţă umană. Chiar şi organizarea acestuia (de la 3-4-5 până la 6-7 ani), particular sau de stat cu program normal sau prelungit cu o dotare mai bogată sau mai modestă, etc. constituie dovezi clare ale interesului crescut pentru protejarea şi cultivarea acestei perioade”.(Dumitru Salade în R. Î. P. pag 21). Lucian Blaga spunea:”Copilăria este inima tuturor vârstelor” aşa că să valorificăm tot ceea ce ţine de ea.

GRĂDINIŢA –trecut

În antichitate educaţia se realiza până la intrarea în şcoală în familie, în diferite grupuri sociale, colectivităţi.

Filozoful Platon a declanşat ideea învăţământului preşcolar prin înfiinţarea unor instituţii de stat, unde sub îndrumarea unor “doici” pregătite în acest scop, copiii să poată învăţa jocuri, cântece, poezii.

Fr. W. Froebel este considerat părintele grădiniţei de copii. Meritul săunu se rezumă doar la înfiinţarea primelor instituţii pentru educarea copiilor de vârstă prşcolară, el fiind în acelaşi timp şi teoretician şi practician.

Renumitul pedagog elveţian a elaborat o interesantă teorie despre joc, acesta îndeplinind un mare rol dacă este bine practicat. “În joc copilul se dezvoltă în mod liber, spontan, antrenând toate puterile lui fizice şi sufleteşti, deci prin joc el se poate dezvolta integral şi armonios.”(Gheorghe Tomşa – Nicolae Oprescu -2007 pag.37

În ţara noastră, ideile sale au fost cunoscute în timpul vieţii lui. Astfel, înainte de 1848, în Transilvania s-au organizat grădiniţe de copii pe lângă Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, la Blaj.

Apariţia şi dezvoltarea învăţământului preşcolar în România are o istorie de peste un secol. Froebel şi Maria Montessori au fost cei care au influenţat evoluţia învăţământului preşcolar.

O seamă de personalităţi ale timpului au pus bazele grădiniţei, implicându-se în adoptarea unor legi privind educaţia copiilor mici şi pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice din învăţământul preşcolar.

În perioada 1948-1989 s-a înregistrat un vădit progres în dezvoltarea reţelei de instituţii preşcolare, cu localuri bine dotate, cu personal competent. Dar, toate acestea erau aservite educaţiei politice a copiilor, renunţându-se atât la “metoda froebeliană”cât şi la cea”montessoriană”, care au fost înlocuite cu traduceri din limba rusă. Institutul de Ştiinţe Pedagogice a primit sarcina elaborării programelor pentru diferite tipuri de grădiniţă şi a metodicilor specifice acestora. Editura Didactică şi Pedagogică împreună cu Intreprinderea de Material Didactic a pregătit editarea lucrărilor cu profil didactic şi confecţionare de materiale şi jocuri didactice.

Legea educaţiei şi învăţământului din 1978 menţionează clar orientarea politică a copiilor de vârstă preşcolară. În documentele oficiale se menţiona că “scopul învăţământului preşcolar este educarea copiilor în spiritul dragostei faţă de patrie, partid şi popor, formarea unor deprinderi de muncă, de ordine şi disciplină, a trăsăturilor de caracter şi comportare înaintată. S-a îngrădit activitatea liberă, spontană a copiilor de 3-6 ani, activitatea din grădiniţă efectuându-se aproape ca cea din clasele primare.”(Gheorghe Tomşa – Nicolae Oprescu -2007, pag 43)

Programa din 1987 este structurată pe trei grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare; pentru fiecare grupă de vârstă selectându-se şi dozându-se conţinutul şi mijloacele de realizare ale educaţiei preşcolare pe nouă categorii de activităţi. Educaţia moral-politică şi patriotică se desfăşura după un anumit ritual, copiii fiind îmbrăcaţi obligatoriu în costume de şoimi ai patriei. Fiecare grădiniţă avea o organizaţie de Şoimi ai Patriei, cu un anumit statut, una dintre educatoare fiind preşedintă a organizaţiei.

Activitatea se desfăşura în baza unui orar orientativ pe care fiecare educatoare şi-l adapteaza nevoilor preşcolarilor.

Planul de învăţământ pentru activităţile instructive-educative în grădiniţă pe săptămână arăta astfel: grupa mică -12 activităţi obligatorii, grupa mijlocie – 17 activităţi obligatorii, grupa mare – 20 activităţi obligatorii.

Jocurile şi alte activităţi la alegere se programau în completarea activităţii instructiv-educative organizate şi desfăşurate de educatoare cu fiecare grupă de copii, pe tot parcursul zilei, în funcţie de tipul grădiniţei (cu program normal, prelungit sau săptămânal).

Durata unei activităţi obligatorii era: la grupa mică – 15-20 min.;la grupa mijlocie – 20-25 min.;la grupa mare 25-30 min.

După anul 1989 şi în special în urma Reformei învăţământului din 1995 grădiniţei i se dădea un alt statut, acela că erau cuprinşi copii de 3-7 ani şi s-a instituit grupa pregătitoare pentru şcoală destinată copiilor de 5-6/7ani, cu frecvenţă obligatorie.

S-a ajuns astfel la concluzia ca grădiniţa să devină veriga iniţială a învăţământului cu sarcini instructiv-educative pentru pregătirea copiilor, uşurându-le integrarea în activitatea de tip şcolar.

Planul de învăţământ cuprindea activităţile liber-creative, copiii fiind stimulaţi pe multiple planuri,activităţi ce se desfăşurau pe sectoare, activităţile obligatorii şi programul distractiv.

Activităţile obligatorii, comune se realizau cu întreaga grupă de copii şi cuprindeau: educarea limbajului, educaţie pentru ştiinţă, educaţie fizică, educaţie pentru societate, educaţie artistico-plastică,exerciţii grafice.

În anul 2000 conform “Reformei curriculare în grădiniţă” planul cadru pentru învăţământul preprimar era structurat pe grădiniţe cu program normal şi grădiniţe cu program prelungit şi săptămânal. Apar nivelurile de vârstă:nivelul I 3-5 ani şi nivelul II 5-7 ani.

Pentru fiecare nivel de vârstă era stabilit un număr de activităţi diferit: 25 respectiv 26 pentru grădiniţele cu program normal şi 50 respectiv 51 pentru grădiniţele cu program prelungit.

Cea care a răspuns şi va răspunde în continuare de educaţia copiilor în grădiniţă este educatoarea, considerată cea de-a doua mamă. Să dăm aşadar copilului tot ce-i mai bun din noi, ca peste ani să culegem roadele.

2.Grădiniţa - terenul descoperirilor preşcolarilor

Societatea umană a fost, este şi va fi într-o veşnică schimbare. Învăţământul trebuie să ţină pasul cu schimbările din celelalte domenii, sau, şi mai bine ar fi să le devanseze. Tocmai de aceea, de-a lungul timpului, s-a dorit ca sistemul de învăţământ să fie reformat. Reformele s-au realizat în funcţie de ideile vremii.

Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar promovează conceptul de dezvoltare globală a copilului, considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii.

Abordarea curricumulului din perspectiva dezvoltării globale vizează cuprinderea tuturor aspectelor importante ale dezvoltării complete a copilului, în acord cu particularităţile sale de vârstă şi individuale.

Astfel, toate cele trei mari tipuri de activităţi de învăţare, respectiv activităţile pe domenii experienţiale (ADE), activităţile liber alese (ALA) şi activităţile de dezvoltare personală(ADP), vor urmări atingerea unor obiective de referinţă care, deşi aparent vizează competenţele academice, urmăresc şi dezvoltarea fizică, socio-emoţională, a limbajului şi a capacităţilor de învăţare ale copiilor.

De asemenea familiile sunt tot mai ocupate cu sarcini profesionale. Copilul de astăzi este diferit, crescând sub influenţa (dar şi atacul) mijloacelor audio-vizuale. Parteneriatul grădiniţă-familie are un rol deosebit în funcţionarea grădiniţei, în îndeplinirea obiectivelor acesteia, astfel:

- ajută cadrele didactice în munca lor;

- perfecţionează abilităţile preşcolarilor;

- îmbunătăţesc climatul grădiniţei;

- îmbunătăţesc abilităţile educaţionale ale părinţilor preşcolarilor;

- dezvoltă abilităţi de lider ale părinţilor;

- facilitează legătura dintre familii, grădiniţă, comunitate.

În vederea satisfacerii nevoilor de învăţare ale copiilor, noul curriculum prevede existenţa unui opţional la nivel I şi maxim două opţionale la nivel II. Ele sunt alese de către părinţi din oferta prezentată de unitatea de învăţământ. Opţionalele fac parte din cadrul activităţilor de dezvoltare personală (ADP).

Este un fapt cunoscut, atât din practica empirică, cât şi în urma cercetărilor psihopedagogice, că tipul de învăţare pur receptiv (audierea, înregistrarea pasivă prin notiţe şi memorarea celor audiate) nu constituie calea cea mai eficientă pentru o învăţare profundă, conştientă şi de lungă durată. În acelaşi timp, interesul pentru stilurile de învăţare, manifestat în ultimii ani de către specialişti, a determinat concluzii legate de relaţia între învăţarea activă şi stilurile de învăţare.

În teoriile moderne se vorbeşte din ce în ce mai mult de învăţarea experienţială, de profesor cu rol de ghid sau de facilitator al proceselor de învăţare, de valorizarea şi dezvoltarea potenţialului fiecărui copil, de respectarea ritmului şi a stilului său cognitiv propriu etc. şi, în fine, de educaţie timpurie, ca bază a dezvoltării personalităţii.

Mediul educaţional trebuie să stimuleze copilul, să-l ajute să se orienteze, să-l invite la acţiune, dar şi să-i ofere un model de ordine şi disciplină, un model de armonie în ceea ce priveşte culorile, formele, texturile etc. Centrele de activitate, Regulile clasei/grupei, Calendarul naturii şi Jurnalul grupei nu trebuie să lipsească din mediul educaţional al clasei. Însă, aglomerarea sălii de gupă poate duce la disconfort şi la o stare de agitaţie generală.

Organizarea spaţiului în centre (Biblioteca, Colţul căsuţei/Joc de rol, Construcţii, Ştiinţă, Arte, Nisip şi apă şi altele) se face ţinând cont de resursele materiale, de spaţiu şi de nivelul de vârstă al copiilor. În funcţie de spaţiul disponibil, sectorizarea sălii de grupă poate cuprinde toate centrele sau cel puţin două dintre ele în care cadrul didactic pregăteşte zilnic „oferta” pentru copii, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea să aleagă locul de învăţare şi joc, în funcţie de disponibilitate şi nevoi. Materialele care se vor regăsi zilnic în zonele/centrele/colţurile deschise nu trebuie să fie aleatorii, ci atent alese, în strânsă corelare cu tema săptămânii sau cu tema proiectului aflat în derulare.

Proiectarea şi organizarea educaţiei dincolo de discipline, pornind nu de la criteriile teoretice academice ale disciplinelor, ci de la probleme, provocări şi realităţi ale vieţii contemporane, ar putea aduce beneficii semnificative pentru toţi elevii, contribuind în primul rând la o contextualizare a învăţării, ar face învăţarea mai plăcută şi mai eficientă, iar implicarea părinţilor/bunicilor copiilor preşcolari, a voluntarilor , ar putea fi o soluţie binevenită pentru derularea şi succesul proiectelor tematice.

Într-un învăţământ centrat pe competenţe, copilul/elevul nu mai este perceput ca un subiect pasiv în procesul de educare şi instruire, ci este considerat partener al cadrului didactic în construirea cunoaşterii, este parte activă în realizarea activităţilor instructiv educative, în evaluarea calitativă şi în conturarea propriului traseu şcolar. De aceea, pornind de la prevederile art.71 din Legea educaţiei naţionale, orientarea şi optimizarea învăţării la nivelul învăţământului preşcolar va avea în vedere faptul că studiile şi exemplele de bună practică la nivel naţional şi european ne arată că trebuie să renunţăm la livrarea cunoaşterii ca produs şi să ne axăm pe modelul cunoaşterea ca proces, acordând o atenţie tot mai mare nevoilor de învăţare, de motivare, de consiliere şi de orientare ale copilului şi punând accent, în mod deosebit, pe gândirea copiilor, pe implicarea lor în realizarea de proiecte, pe rezolvarea de probleme care au tangenţă cu viaţa practică (prin găsirea unor soluţii noi, originale ale acestora), pe investigaţia ştiinţifică şi învăţarea unor noi tehnici de cercetare, stimulând gândirea, imaginaţia, creativitatea şi originalitatea educabilului şi înlăturând astfel lipsa de motivare şi formalismul ambilor agenţi educativi.

Predarea integrată a cunoştinţelor este considerată o metodă, o strategie modernă, iar conceptul de activitate integrată se referă la o activitate în care se abordează, ca metodă, predarea-învăţarea cunoştinţelor.

Această manieră de organizare a conţinuturilor învăţământului este oarecum similară cu interdisciplinaritatea, în sensul că, obiectul de învăţământ are ca referinţă nu o disciplină ştiinţifică, ci o tematică unitară, comună mai multor discipline. În DEX, conceptului „a integra”, îi corespund următoarele noţiuni: a include, a îngloba, a încorpora, a armoniza intr-un tot, iar „integrarea” – ca sintagmă este explicată ca: reuniunea în acelaşi loc, respectiv în aceeaşi activitate a mai multor activităţi de tip succesiv.

Prin metoda predării integrate, copiii pot să participe, să se implice, cât mai mult, atât efectiv cât şi afectiv, prin antrenarea unor surse cât mai variate, prin prezentarea conţinutului cu ajutorul experienţelor diverse, exersării tuturor analizatorilor, al învăţării prin descoperire.

Cultivarea unor trăsături cum ar fi: curiozitatea, admiraţia, imaginaţia, gândirea critică, spontaneitatea şi plăcerea în experienţele estetice se realizează pe calea predării grupate, pe subiecte sau unităţi tematice, aşa numită predarea tematică.

Se crede că învăţarea integrată se reflectă cel mai bine prin această predare tematică, care sprijină dezvoltarea concomitentă a unor domenii, în loc să se concentreze pe un aspect izolat, lucru nefiresc pentru dezvoltarea copilului.

Activitatea integrată se dovedeşte a fi o soluţie pentru o mai bună corelare a activităţilor de învăţare cu societatea, cultura şi tehnologia didactică. Ea lasă mai multă libertate de exprimare şi acţiune atât pentru copil cât şi pentru educatoare.

Tocmai de aceea, desfăşurarea diferitelor parteneriate educaţionale, a unor proiecte educaţionale este necesară şi binevenită, deoarece aduce experienţe noi copiilor, care sunt puşi în situaţia de a observa, investiga şi descoperi pe baza propriei experienţe.

În acest sens, la nivelul învăţământului preşcolar, evaluarea trebuie să urmărească progresul copilului în raport cu el însuşi şi mai puţin raportarea la norme de grup (relative). De asemenea, progresul copilului trebuie monitorizat cu atenţie, înregistrat, comunicat şi discutat cu părinţii (cu o anumită periodicitate).

3.Argumente privind finalităţile ţintite de

programele de educaţie preşcolară

a.Socializarea şi obţinerea autonomiei personale.

b.Argumente privind specificul mediului educaţional al grădiniţei.

c.Argumente privind specificul programului educaţional al gradiniţei de copii.

d.Argumente privind beneficiile pe termen lung ale frecventării gradiniţei.

a.Socializarea şi obţinerea autonomiei personale

Copilul se naşte într-o anumită societate,cu un fel propriu de cultură şi civilizaţie,cu trăsături specifice.Numai integrat în grup,în colectivităţi umane copilul se poate umaniza,se poate dezvolta normal ca fiinţă umana,datorită efectului socializator al acestora.Socializarea copiilor,integrarea lor socială reprezintă un proces complex,dinamic şi continuu la a cărui realizare sunt angajati o mulţime de factori şi condiţii.

Deşi copilul se naşte şi creşte in cadrul mediului social,al familiei,procesul de socializare nu se realizează de la sine,în mod spontan.Comportamentele sociale se învaţă atât prin imitaţie,cât şi prin instruire.

Pe măsură ce copilul creşte şi experienţa sa de viaţă se îmbogăţeşte,el ajunge la stabilirea tot mai riguroasă a unor relaţii de la persoană la persoană şi de la persoană la grup.Prin întregul program al activităţilor din grădiniţă copiii sunt puşi în situaţia de a se raporta unii la altii,de ase cunoaşte mai bine,de a-şi cunoaşte drepturile si obligaţiile.

Fiecare copil trebuie să înveţe viaţa în comun, ,,să înveţe-egalitatea modului în care este tratat de adult,să învete să coopereze,să dobândească o relativă autonomie şi să se raporteze la altul”(U.Şchiopu,1997).

La grădiniţă copilul trebuie să execute acţiuni simple-rutine de fapt-fără ajutorul părinţilor cum ar fi:sa-şi scoată şi să îşi pună haina(fără a o incheia),să se încalţe,să mănânce singur,să aibă deprinderi minime de igienă personală(să folosească baia,să se spele pe mâini după ce a folosit baia sau înainte de masă).

În grădinită copilul primeşte primele ,,lecţii” de comportament în grup,împreuna cu alţii conştientizând faptul că are anumite drepturi şi îndatoriri.În viaţa cotidiană preşcolarul stabileşte tot mai numeroase relaţii cu colegii şi cu educatoarea.Cercetările de psihologie socială au ajuns la concluzia că o socializare masivă se produce in jurul vârstei de 5 ani,când se pun,de fapt,bazele personalităţii.

Socializarea copilului de vârstă preşcolară înseamnă integrarea lui într-un nucleu social,realizându-se în funcţie de:gradul de deschidere a copilului spre relaţia cu ceilalţi,temperamentul său,calitatea mediului educogen din care provine,gradul de independenţă în acţiune,precum şi de competenţa educatoarei,calitatea mediului ambiant al grădiniţei,deschiderea spre colaborare a familiei ş.a.

b.Argumente privind specificul mediului educaţional al grădiniţei

Mediul grădiniţei este mai formalizat decât cel familial,creând o tranzitie necesară către mediul şcolar.Spaţiul în care copiii preşcolari sunt primiţi,se mişcă,şi se joacă trebuie să fie bine gândit şi amenajat,astfel încât acesta să fie o sursă din care copilul se inspiră şi învaţă,un loc plăcut,frumos,în care se simt bine,în siguranţă,un loc care le vorbeşte lor şi tuturor celor care îl vizitează.

Centrele de activitate-Biblioteca,Ştiinţă,Construcţii,Joc de rol,Arte,Nisip si apă nu sunt propuse întâmplător.În cadrul acestora copiii trebuie sa aibă posibilitatea să experimenteze pentru a-şi forma atitudini şi comportamente,deprinderi şi obişnuinţe specifice comunicării,colaborării şi cooperării,rezolvării de probleme,manipulării şi în cele din urmă,dobândirii de cunoştinţe.Pentru ca toate aceste lucruri să se petreacă este necesar un mediu interactiv,cu materiale variate-din natură,confecţionate,procurate-pe care copiii îl modelează pe parcursul atingerii obiectivelor planificate.

Fiecare grădiniţă trebuie să fie pentru copii un spaţiu dorit,cu activităţi care sa-i implice,să le ofere posibilitatea de a se dezvolta global într-o atmosferă dechisă,stimulatoare.Organizată pe zone,centre de interes,centre de activitate,sala de grupă devine un cadru adecvat situaţiilor de învăţare şi obţinerii experienţei.Prin felul în care este amenajată,ea oferă copilului ocazii să se simtă bine în intimitatea lui,stimulându-i interesul şi invitându-l la învăţare prin descoperire şi explorare.

Mediul educaţional instituit în grădiniţă diversifică modalităţile de abordare a copilului,de integrare a lui în comunităţi de joacă şi mai apoi în comunităţi de instruire.Spaţiul de care dispun copiii trebuie să se caracterizeze prin următoarele atribute:curăţenie,utilitate,interactivitate,estetică,flexibilitate,confortabilitate şi nu în ultimul rând valoare.

Mediul grădiniţei trebuie să inspire siguranţă atât copilului cât şi parinţilor.Mai mult,trebuie să confere garanţia faptului că sanătatea copilului şi grija pentru el sunt pe primul loc.

c.Argumente privind specificul programului educaţional al gradiniţei de copii

Programul educativ al grădiniţei trebuie să fie flexibil şi deschis către răspunsuri individualizate şi personalizate. Activitatea de la grădiniţă nu-i mai lasă copilului libertatea să facă ce vrea şi când vrea,nu mai este loc pentru capricii.O bună planificare a activităţii din grădiniţă trebuie să pornească întotdeauna de la starea personaliatăţii copiilor şi nu de la conţinuturi.

Programul din grădiniţă trebuie sa-i ofere copilului şansa de a se forma şi dezvolta într-o direcţie pozitivă.Comunicarea copilului cu educatoarea.atât cea verbală cât şi cea nonverbală,prezintă o deosebită importanţă.Spre exemplu,contează foarte mult aprecierile educatoarei,apelativele utilizate,precum şi modul pozitiv sau negativ în care ea reacţionează la acţiunile copilului.

Programul zilnic al grădiniţei cu activităţi comune asemănătoare lecţiilor şcolare,cu reguli şi cerinţe formulate clar îi va facilita copilului preşcolar integrarea cu succes în activitatea şcolară viitoare.Pregătirea pentru şcoală înseamnă formare,antrenare şi cultivare de abilităţi,deprinderi,atitudini şi modalităţi acţionale,disponibilităţi motivaţional-afective,care sa-l facă pe copil apt pentru a răspunde solicitărilor specifice situaţiilor şcolare.

d.Argumente privind beneficiile pe termen lung ale frecventării grădiniţei

Frecventarea pe termen lung a grădiniţei contribuie la pregătirea copilului preşcolar pentru integrarea şcolară,urmăreşte lichidarea decalajului de nivel al copiilor asigurând egalizarea şanselor de instruire pentru toţi copiii,ajutându-i pe copiii cu risc pentru manifestarea unor întârzieri în dezvoltare să depăşească handicapul iniţial(copii provenind dintr-un mediu social defavorizat,cei apartinând unor minorităţi.Omogenizarea grupului de copii nu înseamnă egalizarea personalităţilor,lucru imposibil de realizat ci se referă la experienţa de care vor dispune copiii preşcolari la începerea activităţii şcolare.Astfel,pentru copiii care au urmat grădiniţa,experienţa dobândită precum şi nivelul proceselor psihice de cunoaştere vor fi,în mare măsură,consolidate până la atingerea maturităţii şcolare,pe când pentru cei care vin numai cu ceea ce au învaţat în familie,majoritatea experienţelor de învăţare şi comportament vor fi formate ca experienţe noi.

Dezvoltarea intelectuală a preşcolarului se realizează treptat şi gradat prin acţiunile întreprinse de el cu obiectele şi cu jucariile,precum şi prin legăturile pe care le stabileşte cu adultii.În grădiniţă toate activităţile sunt surse de pregatire în vederea adaptării la regimul activităţii şcolare.Copilul care frecventează grădiniţa este cooptat într-un proces de construire,elaborare a unui comportament care să-i permită afirmarea eului prin descoperirea competenţelor sale ori prin constatarea dificultăţilor pe care le are de învins.

Copiii care au frecventat grădiniţa de timpuriu se simt mai atraşi de şcoală,iar probabilitatea abandonului şcolar prematur este mult mai redusă.Grădiniţa contribuie astfel într-un mod propriu la procesul construirii personalităţii copilului într-una din etapele de vârstă cele mai maleabile si vulnerabile.

4.GRADINIŢA DIN TIMPUL COPILARIEI MELE

Întorcându-mă in timp pe tărâmul magic al copilariei mele si scotocind printre amintirile satului pierdut intre coline, a lumii in care jocurile pe calculator nu existau, incerc sa mă reintorc in timp la anii petrecuţi in grădiniţă.

Îmi amintesc cu nostalgie de anii aceia frumoşi in care totul era posibil, in care sala grădiniţtei era in ochii mei asemenea unei cutii fermecate unde intalneam zâne, prinţi, prinţese şi multe jucarii, ceea ce acasă nu aveam.

Sala noastră nu era foarte mare şi parcă şi acum văd mobilierul-măsuţe şi scăunele din lemn vopsite cu vopsea verde-aşezat tot timpul in formă de careu, pereţii pe care erau agăţate planşe cu imagini din poveşti, dulapul cu vitrină din sticlă aşezat intr-un colţ unde noi nu aveam voie decât să admirăm jucăriile din vitrină – papuşa,maşinuţa si alte jucarii pe care noi nu le-am atins niciodată.Jucăriile la care aveam acces si care erau atât de frumoase in vremea aceea erau:cutia cu lego-vechi si decolorate, animale din cauciuc-veveriţe, pisicuţe, ursuleţi, trusele logi cu figuri geometrice, nişte mărgele mărunte pe care atunci cand le inşiram imi amintesc ca le mestecam deşi nu ştiu din ce erau făcute.In curte ne jucam aprope tot timpul ,,Batistuţa,, ,,Lupul şi mielul,, şi ,,Ursul doarme,,.

Îmi amintesc de mirosul de fum si petrol care ne intampina dimineaţa;fumul de la soba din tabla cu lemne iar petrolul era folosit ca dezinfectant pentru podele.Pe holul grădiniţei se aflau trei cuiere:unul pentru haine, unul pentru genţute-trăistuţe şi celalalt pentru prosoape.Erau reguli stricte in ceea ce privea pregatirea pentru masă; mai intâi ieseam pe hol unde ne spalam pe mâini la un spalator fixat pe perete, apoi fiecare folosea propriul prosopel pe care il aşeza cu grijă in cuier.Gentuţele erau impartiţe de cel mai cuminte copil din ziua respectiva iar pe urmă recitam in cor versurile:Pofta bună, mulţumim,/ Noi la masă nu vorbim,/Pentru ca ne-mbolnăvim.

Majoritatea copiilor erau imbracaţi cu haine crosetate de mame:pulovere, caciuli, mănuşi, chiar şi pantaloni.Fetiţele purtam breton si două codiţe impletite si aveam acele rochiţe-şorţuleţe albastru deschis care se incheiau cu nasturi in spate şi care reprezentau o uniformă a grădiniţei.

O activitate foarte indrăgită era teatrul de păpuşi pe care ni-l facea educatoarea din când in când.Acesta era reprezentat de de un paravan, care avea o fereastră de marimea unui televizor, unde-i urmăream cu sufletul la gură pe capră şi cei trei iezişori sau pe fata babei şi fata moşneagului.

La serbări cântam, recitam, dansam dansuri populare sau interpretam roluri in diferite scenete;odată intr-o sceneta eu eram doctoriţa şi ceilalti copii veneau la mine cu câte un animal bolnav(un animal de pluş sau cauciuc).

Frumoasă perioada.Zâmbesc si retrăiesc cu placere aceste momente in timp ce le aştern pe hârtie.Privite prin ochii copiilor de azi, toate acestea ar parea vechi, decolorate, urâte chiar, dar pe atunci erau aşa de frumoase....

5.CONCLUZII

Învăţământul preşcolar românesc ,incă de la inceputuri(23 aprilie 1881),a fost receptiv şi a răspuns prompt noutătilor din domeniul educaţiei copiilor mici,asimilând treptat idei,concepţii şi practici inovative inspirate de cercetările din ţară şi străinatate,care au creat premisele unor schimbări.

Ultimii douăzeci de ani marchează pentru educaţia timpurie progrese remarcabile şi spectaculoase.Daca până in 1989 se căutau incă argumente pentru a se accentua in politica educaţională o grijă aparte pentru vârstele de inceput ale vieţii,dupa anul 2000 se resimte la nivel internaţional o eliberare de scepticismul referitor la rolul si valoarea intervenţiei educative la vârstele mici ale copilăriei.

Comparând grădiniţa de după 1989 cu cea de acum observăm unele elemente care au continuitate –finalităţile invaţamântului preşcolar,planul de invaţamant,obiective cadru si de referinţă,doar că acum sunt altfel denumite (finalitaţile invăţământului preşcolar-finalităţi ale educaţiei timpurii) sau sunt descongestionate (planul de invaţamant care acum incurajează invăţarea centrată pe copil).La fel şi strategiile didactice folosite inainte şi după 1989 se folosesc şi astăzi fiind completate doar de cele moderne,interactive.

Însă traim intr-un prezent vulcanic in care datorită vitezei schimbărilor din societate s-a simţit nevoia adaptării grădiniţei ,a invăţământului preşcolar la cerinţele societăţtii.In 2008 odată cu apariţia noului curriculum elementele de noutate aparute au fost domeniile experienţiale aşa numite câmpuri cognitive integrate care transcend graniţele dintre discipline,temele anuale de studiu care ne ajută să proiectăm continutul şi să derulăm activitaţi integrate şi apariţia in cadrul activităţilor de invăţare a rutinelor ,tranziţiiilor si intâlnirii de dimineaţă.

Făcând o sinteză a schimbărilor din grădiniţă in ultimele decenii observăm o trecere treptată de la comunicarea unidirecţională la cea multidirecţională,de la transmiterea de cunoştinţe la dezvoltarea gândirii,la formarea de aptitudini si deprinderi,la o invătare centrată pe copil.Dacă până nu demult educatoarea reprezenta autoritatea,acum ea reprezintă partenerul;evaluarea care era echivalentă cu reproducerea capătă un caracter formativ iar pasivitatea copiilor este inlocuită cu incurajarea participării acestora prin folosirea metodelor interactive alături de cele tradiţionale şi a mijloacelor moderne (softuri educaţionale,mijloace audiovizuale,etc).

Odată cu apariţia noului curriculum s-a renunţat la orar.Aceasta si activităţile integrate fluidizează procesul de predare- invăţare dând libertate educatoarei in organizarea activităţilor.

O schimbare importantă in gradiniţă in ultimii ani este accentul pus pe dezvoltarea socială şi emoţională a copilului.Un copil, şi acest lucru se uită adesea,este o persoană integrală;când se vorbeşte de maturizarea lui se iau in considerare numai achiziţiile intelectuale.Trebuie sa ne amintim insă ca in acesti ani timpurii ,dezvoltarea socio-emotională a copilului este la fel de importantă ca cea fizică şi intelectuală.

Există din păcate şi piedici in calea bunei desfaşurări a activitătii din grădiniţă cum ar fi:existenţa grupelor neomogene ca vârstă,fapt ce ingreunează transmiterea cunoştinţelor in mod sistematic sau grupele numeroase din mediul urban care impiedică respectarea indicaţiilor legate de desfăşurarea activităţiilor specifice.

Din punct de vedere al ciclurilor curriculare consider ca noul curriculum pentru invăţământ preşcolar ar fi putut exprima mai exact rolul pe care il are grădiniţa in pregătirea copiilor pentru şcoală dacă ar fi incadrat achiziţiile din grădiniţă intr-un ciclu curricular care sa constituie baza pentru următorul ciclu.Astfel invăţământul preşcolar ar fi fost mai bine valorizat in ansamblul sistemului de invăţământ.

În concluzie putem afirma despre grădiniţă ca ea constituie prima experienţă de viaţă a copilului in societate.De felul cum ne creştem si educăm copiii depinde lumea de mâine.Poate fi o lume a progresului sau o lume măcinată de conflicte şi ură.

Copiii sunt viitorul omenirii.

BIBLIOGRAFIE:

Boca,Cristiana(coord.), Batiste,Jenica, Flueraş,Vasile, Noi repere ale educaţiei timpurii în grădiniţă, Modul pentru educatori

Borţeanu,S.(cooord),Curriculum pentru învăţământul preşcolar, Ed. DPH, Bucureşti, 2009

Didactica nr.2/noiembrie2008- revistă de comunicări ştiinţifice

Didactica nr.14/aprilie 2010- revistă de comunicări ştiinţifice

Oprescu,Nicolae, Tomşa,Gheorghe, Bazele teoretice ale psihopedagogiei preşcolar

Preda, V., Metoda proiectelor la vârste timpurii, Ed. Miniped.,Bucureşti, 2002.

Revista Învăţământului Preşcolar, 3-4, 2003;

Revista Învăţământului Preşcolar, 1-2, 2004;

Scrisoare metodică, an şcolar 2011-2012