“Creativitatea poate rezolva aproape orice problema.Actul creativ,infrangerea obisnuintei prin originalitate depaseste orice obstacol.”
Creativitatea este un proces mental şi social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale mintii creative între idei sau concepte existente.Acest proces reprezinta un concept multidimensional și se poate manifesta în multiple domenii. Identificarea și cuantificarea naturii creativității constituie obiective dificile. Conceptul de creativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie, psihologie socială, științe cognitive, arte, inteligență artificială, filozofie, economie, management etc. și deci la multe niveluri distincte: cognitiv, intelectual, social, economic, artistic, literar etc. Dificultatea definirii creativității rezidă în asocierile particulare ale acestui concept cu artele, în natura complexă a creativității și în varietatea teoriilor care au fost dezvoltate pentru a o explica. Mulţi oameni asociază creativitatea în special cu artele: muzica, teatrul, dansul, literatura etc. care sunt deseori denumite "arte creative". Aşa cum s-a precizat mai sus, creativitatea nu este proprie numai pentru arte, ci este la fel de fundamentală pentru progresele din științe, din matematică, tehnologie, politică, afaceri și în toate domeniile vieții cotidiene.
Creativitatea este o capacitate mai complexa. Ea face posibila crearea de produse reale sau pur mintale, constitund un progres in planul social. Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se obtine cu usurinta, o alta componenta este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si verificari.
Creativitatea, presupune trei insusiri:
a. Fluidate – posibilitatea de a ne imagina in scurt timp un mare numar de imagini, idei, situatii etc. ; sunt oameni care ne surprind prin ceea ce numim in mod obisnuit ca fiind „bogatia” de idei, viziuni, unele complect nastrusnice, dar care noua nu ne-ar putea trece prin minte;
b. Plasticitate consta in usurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, cand un procedeu se dovedeste inoperant ; sunt persoane „rigide” care greu renumta la o metoda, desi se vadeste ineficienta ;
c. Originalitatea este expresia noutatii, a inovatiei, ea se poate constata, cand vrem sa testam posibilitatiile cuiva, prin raritatea statistica a unui raspuns, a unei idei. Neindoelnic, ne gandim la raritatea a ceva util, altfel ar trebui sa apreciem favorabil bolnavii mintal care au tot felul de idei bizare, absurde.
Fiecare dintre aceste trei insusiri are insemnatatea ei ; caracteristica principala ramane originalitatea, ea garantand valoarea rezultatului muncii creatoare.
In ce priveste factorii creativitatii, se poate vorbi, mai intai, de aptitudini pentru creatie. Exista anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoastem, care favorizeaza imaginatia, ele creand predispozitii de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totusi e nevoie de interventia mediului, a experientei pentru ca ele sa dea nastere la ceea ce numim talent. Sunt unii ce exagereaza chiar rolul muncii in creatie. De exemplu, Thomas Edison, cunoscutul inventator, sustinea ca geniul este 99% transpiratie si 1% inspiratie. Acest punct de vedere se justifica prin specificul domeniului sau, inventiile de ordin tehnic, deoarece a trebuit sa incerce peste 3.000 de substante pana sa ajunga la cea mai rezistenta la tensiunea din becul elecric (atunci a fost gasit filamentul de carbune). Dar teza lui Edison nu se aplica in cazul lui Mozart, capabil sa scrie o sonata in cateva zile. De munca este nevoie, dar nu chiar in proportia preconizata de renumitul inventator.
Fara indoiala, un al doilea factor care trebuie amintit il constituie experinta, cunostiintele acumulate. Importanta nu este doar cantitatea, bogatia experientei, ci si varietatea ei. Multe descoperiri intr-un domeniu au fost sugerate de solutiile gasite in alta diciplina. Nu intamplator se insista in pedagogie asupra valorii culturii generale.
Pot fi considerate ca factori interni ai dezvoltarii creativitatii, motivatia si vointa, amintite cand ne-am referit la structura ei. Crestera dorintei, a interesului pentu creatie, ca si a fortei de a birui obstacole are, evident, un rol notabil in sustinerea activitatii creatoare.
In ce priveste rolul inteligentei, situatia e mai putin clara, desi e evident ca in domeniul stiintei prezenta este de netagaduit. In conformitate cu experientele efectuate, relatia dintre inteligenta si creativitate e complexa. S-au aplicat, la un mare numar de subiecti, teste de inteligenta si creativitate. S-au obtinut corelatii semnificative, dar destul de modeste. Analiza rezultatelor a aratat ca printre subiectii cu note ridicate la inteligenta sunt unii avand cote slabe la creativitate.
In schimb, cei cu performante ridicate de creativitate aveau la inteligenta cote cel putin mijlocii, de unde concluzia necesitatii sale pentru o creativitate superioara. Totodata reiese ca in anumite tipuri de inteligenta (gandirea critica) nu e implicat si spiritul creativ.
In ultima analiza, societatea are o influienta deosebit de importanta pentru inflorirea spiritiului creativ intr-un domeniu sau altul. In primul rand, intervin cerintele sociale. Stralucita epoca a Renasterii italiene, in domeniul picturii si sculpturii, se explica prin imbogatirea negustorilor, atragand dupa sine cerinta construirii de palate impodobite cu picturi si sculpturi, care a stimulat talentele existand totdeauna intr-un popor; s-au creat scoli ilustre permitand ridicarea acestor arte pe cele mai inalte culmi. In secolul nostru, dimpotriva, interesele societatii s-au indreptat spre progresul tehnicii, aceasta cunoscand o dezvoltare fara precedent.
3. Dezvoltarea creativitatii
Multa vreme creativitatea a fost considerata apanajul exclusiv al unei minoritati restrinse. Distingand insa mai multe trepte calitative in cereativitate si observind cum si efoturile de gandire obisnuita implica ceva nou, cel putin pentru persoana aflata intr-un impas, astazi nu se mai face o separare neta intre omul obisnuit si creator. Orice om normal poate realza o imbunatatire in munca sa, o mica inovatie sau inventie. Ca dovada ca, in multe tari, numarul inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor si chiar al sutelor de mii. Pentru a se ajunge la o astfel de performanta, e nevoie de preocupare speciala, de conditii favorabile dezvoltarii imaginatiei. Si, intr-adevar, asistam astazi la deschiderea unor ,,cursurii de creativitate’’ si chiar ,, scoli de inventica’’. Ce se poate face deci pentru stimularea creativitatii? Mai intai, trebuie sa fim constienti, si sa combatem anumite piedici in calea manifestarii imaginatiei, creativitatii. Asemenea obstacole exterioare sau interente individului sunt denumite, de obicei, blocaje.
Blocajele creativitatii
1)Mai intai, sunt amintite blocajele culturare. Conformistul este unul din ele: dorinta oamenilor ca toti cetatenii sa gindesca si sa se poarte la fel. Cei cu idei sau comportari neobisnuite sunt priviti cu suspiciune si chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru asemenea persoane. Apoi, exista in general o neincredere in fantezie si o pretuire exagerata a ratiunii logice, a rationamentelor. Dar, vom vedea cind se va studia gindirea, ca deductiile riguroase nu parmit un progres real decat daca fundamenteza rezultatele unor constructii sau ale unor operatii imaginare. Nici matematica nu poate progresa fara fantezie. Aceasta atitudine sceptica, observata atat la oameni simpli, cat si la cei cultivati, si-ar putea avea originea in existenta unor indivizi cu imaginatie bogata, dar comozi, lenesi, care nici nu-si fac cum trebuie obligatiile serviciului, daramite sa creeze opere de valoare. Cel mult, ei pot distra un grup, la o petrcere.
2) Blocaje metodologice sunt acelea ce rezulta din procedeele de gindire. Asa e cazul rigiditatii algoritmilor anteriori. Se numeste algoritm o succesiune determinata de operatii permitind rezolvarea unei anumite categorii de probleme. Noi sintem obisnuiti sa aplicam intr-o situatie un anume algoritm si, desi nu pare a se potrivi, staruim in a-l aplica, in loc sa icercam altceva. De asemenea, se observa cazuri de fixitate functionala: folosim obiecte si uneltele potrivit functiei lor obuisnuite si nu ne vine in minte sa le utilizam altfel. Sa dam un exemplu simplu: in timpul razboiului, o grupa de soldati cartiruita intr-o casa parasita dintr-o localitate evacuata de inamic. Acolo ramasera mai multe scaune, dar nu exista nici o masa. Mai multe zile soldatii s-au chinuit sa manince pe brate, pana cand unuia i-a venit ideea sa scoata usa din balamale si, punind-o pe patru scaune, au avut o masa foarte comoda. Aceasta idee a venit foarte tirziu, intrucat pentru noi toti functia usii este de a inchide o incapere si nu de a servi drept o scandura pentru masa. Tot in aceasta categorie de blocaje gasim si critica prematura, evidentiata de Al. Obsborn, unul din promotorii cultivarii creativitatii. Atunci cand ne gandim la solutionarea unei probleme complexe, spune el, sunt momente cand ne vin in monte tot felul de idei. Daca, indata ce apare o sugestie, ne apucam sa discutam critic valoarea ei, acest act blocheza venirea altor idei in constiinta. Si cum prima sugestie de obicei nu e cea mai buna, ne aflam in impas. Cand imaginatia trece prinr-un moment de efervescenta, sa lasam ideile sa curga – doar sa le notam. Numai dupa acest izvor de inpiratie seaca, sa trecem la examenul analitic al fiecaruia. Osborn a intitulat acest procedeu brainstorming, ceea ce in traducere literara ar fi „furtuna, asaltul creierului” – in limba noastra il caracterizam ca „asaltul de idei” sau „ evaluarea amanata”. Brainstormingul poate fi utilizat si in munca individula, dar el e cunoscut mai ales printr-o activitate de grup, des.
3) Mai exista si blocaje emotive, intrucat, asa cum se stie, factorii afectivi au o influenta importanta: teama de a nu gresi, de a nu se face de ras, poate impiedica pe cineva sa exprime si sa dezvolte un punct de vedere neobisnuit. De asemenea, graba de a accepta prima idee este gresita, fiindca rareori solutia apare de la inceput. Unii se descurajeaza rapid, dat fiind ca munca de creatie, de inovatie este dificila si solicita eforturi de lunga durata. Si tendinta exagerata de a-i intrece pe altii implica evitarea ideilor prea deosebite si dauneaza procesul de creatie.
Metode pentru stimularea creativitatii
Aspiratia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte, sa combata blocajele, iar pe de alta, sa favorizeze asociatia cat mai libera a ideilor, utilizand astfel la maximum resursele inconstientului.
1. Una din cele mai populare este brainstormingul despre care am amintit mai sus, dar utilizat in conditiile unei activitati de grup. Iata cum recurge: presupunem ca intr-o fabrica s-a ivit o problema dificila, si s-a hotarit convocarea grupului de brainstormig; se trimite cate o invitatie membrilor in care se specifica problema, ziua, ora si locul intrunirii; persoanele respective au fost alese, mai demult, urmarindu-se sa faca parte din cele mai diverse profesiuni, deci, pe langa ingineri, vor fi un biolog, un zierist, un istoric, un agronom, un fizician s.a., asigurindu-se in acest fel, din capul jocului, o varietate a punctelor de vedere. Acesti specialisti iau act de problema, dar nu o analizeaza in mod special.In ziua stabilita vin, adunati in jurul unei mese, si dupa o luare de contact, incepe sedinta propriu-zisa, condusa de un mediator. De obicei , pe o tabla mare se scriu de obicei cele patru reguli ale braistormingului: „judecata critica este exclusa” ; „cat mai multe idei” ; „dati frau liber imaginatiei” si ultima: „combinarile si ameliorarile sint binevenite”. Exista si un secretar care stenografiaza tot ceea ce se spune. Unul dintre cei de fata incepe prin a debita tot ce-i trece prin minte in relatia cu problema, fara nici o selectie sau procupare de exacitate. Dupa ce el termina, incepe altul, nu se discuta nimic, urmeza al treilea s.a.m.d. La un moment dat ideile abunda, apoi se raresc si in cca 45-60 de minute inspiratia secatuieste, sedinta se incheie, darmediatorul reaminteste participantiilorca, daca ulterior le mai vine vreo idee, sa o comunice telefonic secretarului. Dupa aceea, se aduna specialistii intreprinderii si parcurgind lista, cauta ideea care sugereza o solutie optima. Metoda da adeseori bune rezultate, altfel n-ar mai fi utulizata cu regularitate in interprinderi si in institute.Comunicarea unor idei intr-un grup are avantajul de a sucita asociatii benefice altuia, poate deschide un nou orizont, dand prilejul persoanei sa formuleze pareri care i-ar fi venit in minte daca ar fi lucrat singur. Experiente riguloase au aratatca, lucrand in grup, se produc mai multe idei, se gesesc mai multe solutii, decat daca membrii grupului ar lucra fiecare separeat. Desigur, nu orice problema poate fi abordata in felul arata, mai ales cele care solicita scrisul si, de asemenea, nu in orice fraza, ci doaratinci cand impasul este bine precizat.
2. Tot o metoda asociativa este si sinectica inovata de W. Gordon. Acesta era convins de valoarea psihanalizei si deci de rolul hotarator al inconstientului. Cum, dupa aceasta doctrina, „sinele” se exprima pri metafore, in centrul atentiei se afla stradania de a gasi metafore cu problema prezentata. Si aici, din grup fac parte 6-8 persoane de diferite profesii. Mai intai se face „srainul familiar” adica se clarifica bine dificultatiile problemei. Apoi se transforma „familiarul in ceva strain”, adica se cauta metafore, comparatii, personificari. De pilda, daca se studiaza inbunatatirea unui carburator, cineva isi imagineaza ca este „un plaman cand rar si profund, cand superfecial si repede” ; altcineva invoca „balenacare, dupa o inspiratie puternica, nu mai respira multa vreme” etc. Dupa ce se formuleaza circa 20 de analogii-metafore, aceleasi persoane studiaza impreuna cu specialistii solutionarea optima a problemei, sugerata de una sau alta din metafore. Acesta e partea cea mai dificila si dureaza mai multe ore. Exista si alte metode in care nu se recurge la asociatii libere, dar se stimuleazacreativitatea prin grup.
3. Metoda 6-3-5. Este vorba de impartirea unui adunari in grupuri de 6 persoane, in care fiecare propune trei idei intr-un timp maxim 5 minute. Primul grup discuta problema si, pe o fisa, sint trecute trei idei, fiecare fiind capul unei coloane ce se va completa de catre celelalte grupuri. Dupa 5 minute, fisa este trecuta unui alt grup care adauga alte trei idei in coloane, sub celelalte s.a.m.d. pana ce fiecare fisa trece pe la toate grupurile. Conducatorul srange foile, le citeste in fata tuturor si se discuta pentru a se hotari care din propuneri sa fie insusita.
4. Pshilips 6-6. Este tot o metoda menita sa consulte un numar mare de persoane. Aceasta multime se grupeaza in cate 6 persoane, urmand a discuta problema timp de 6 minute. Mai intai, animatorul explica metoda si avantajul ei, apoi expune problema. Se urmareste ca grupurile sa fie cat mai eterogene. Fiecare isi alege un coordonator si se discuta timp de 6 minute. La urma, fiecare grup isi anunta parerea. Urmeza o discutie generala – dupa care se trage concluzia. In felul acesta, intr-un timp scurt, se consulta opinia multora: 4-5 minute organizarea, 6 minute discutia in colectiv, 2 minute raporteaza rezultatul fiecare ; daca sint 10 grupe = 20 minute. Deci avem circa 30 minute. Discutia finala poate dura 30 de minute, deci in circa o ora se pot rezuma parerile a 60 de pesoane. Cand e vorba de o problema complexa, se pot organiza grupuri de 4 membri, avand la dispozitie 15 minute.
5. Discutia panel. Termenul panel inseamna in engleza ,, jurati’’. Si in acest caz e vorba de participarea unor colectivitati mai mari. Discutia propriu-zisa se desfasoara intr-un grup restrans (,,juratii’’), e format din persoane competente in domeniul respectiv. Ceilalti pot fi zeci de persoane- asculta in tacere ceea ce se discuta. Acestia pot interveni prin biletele transmise ,,juratilor’’. Uneori biletelele sunt de hartie colorata: cele albasre contin intrebari, cele albe-sugestii, cele rosii- pareri personale. Mesajele sunt primite din unul din membrii participanti la dezbatere, care introduce in discutie continutul unui biletel atunci cand se iveste un moment prielnic (i se spune ,,injectorul de mesaje’’ ). Discutia e condusa de un ,,animator’’. La urma, persoanele din sala pot interveni si in mod direct, prin viu grai. In incheiere, animatorul face o sinteza si trage concluzii.
Discutiile panel sunt organizate aprope zilnic de posturile de televiziune. Auditorul (zeci de mii de persoane) urmareste discutia acasa si poate interveni prin telefon. Ceea ce lipseste discutiilor televizate sunt sunt sintezele si concluziile animatorului, totul ramane in aer si cetatenii nu stiu ce sa creada! De altfel, nu sunt discutii urmarind creatia, ci numai informatia.
6. Metoda Frisco are ca principală caracteristică atribuirea unor roluri de către moderator (tradiţionalul, exuberantul, pesimistul, optimistul).Este o metoda de rezolvare a unei probleme de catre participanti pe baza interpretarii unui rol specific
Are ca obiective dentificarea unor probleme complexe si rezolvarea lor prin strategii eficiente s accesibile nivelului de intleger al copiilor
Etape-1. Identificarea ,extragerea problemei
2.Repartizarea rolurilor C-Conservator,E-Exuberant,P-Pesimist,,O-Optimist
3. Dezbaterea problemei
4.Sistematizarea ideilor si concluziilor asupra solutiei
BIBLIOGRAFIE
Dicționar enciclopedic, vol.1, Ed. Enciclopedică, București, 1993
Amabile, T. (1989): Creativitatea ca mod de viaţă, Bucureşti, Editura Ştiinţă şi Tehnică;
Munteanu A. (1994): Incursiuni în creatologie, Timişoara, Editura Augusta;
Sternberg R. J. (2005): Manual de creativitate, Iaşi, Editura Polirom
Roco M. (2001): Creativitate şi inteligenţă emoţională, Iaşi, Editura Polirom
Student:Halostă Anca-Maria
Moldovan An II, ZI
Daiana - Cecilia
METODE INTERACTIVE
IN GRADINITA
Metodele interactive de grup sunt modalitati moderne de stimulare a invatarii experentiale, de exersare a capacitatilor de analiza, de dezvoltare a creativitatii copiilor. Specific acestor metode este faptul ca ele promoveaza interactiunea dintre prescolari, schimbul de idei, de cunostinte, asigurand un demers interactiv al actului de predare-invatare-evaluare. Prin folosirea acestor metode, prescolarii depun un efort intelectual, de exersare a proceselor psihice, de abordare a altor demersuri interdisciplinare prin studiul mediului concret si prin corelatiile elaborate interactiv, in care isi asuma responsabilitati, formuleaza si verifica solutii.
Predarea traditionala in sensul in care educatoarea explica, iar rolul copiilor este acela de a urmari, nu produce invatare decat in foarte mica masura. Educatoarea trebuie sa gaseasca acele metode care sa permita “stocarea” informatiei pentru mai mult timp, copiii insisi trebuie sa organizeze ceea ce au auzit si vazut intr-un tot ordonat si plin de semnificatii. Daca copiilor nu li se ofera ocazia discutiei, a investigatiei, a actiunii si eventual a predarii, invatarea nu are loc.
Modernizarea si perfectionarea metodologiei didactice presupune sporirea caracterului activ al metodelor de invatamant, adica aplicarea acelor metode cu un pronuntat caracter formativ. Pentru a realiza o educatie de calitate centrata pe copil este necesar ca activitatile de invatare sa fie combinate cu activitatile de cooperare, de invatare in grup si de munca interdependenta.
Folosirea metodelor interactive de grup in activitatea cu prescolarii permite experimentarea, gasirea unor noi variante pentru a spori eficienta activitatii instructiv – educative din gradinita, prin directa implicare a prescolarului si mobilizarea efortului sau cognitiv. Adevarata invatare este aceea care permite transferul achizitiilor in contexte noi. Lucrul in echipa a oferit copiilor posibilitatea de a-si impartasi parerile, ideile, informatiile, iar timpul de solutionare a problemelor a fost de cele mai multe ori mai scurt.
Conceptia moderna asupra educatiei prescolare presupune folosirea din plin a invatarii dirijate si spontane si considera invatarea drept actiunea principala a dezvoltarii inteligentei copilului. Gradinita s-a adaptat perfect cerintelor noilor generatii prin abordarea cu succes a unor metode inovatoare de organizare si desfasurare a activitatilor, imbinandu-le, in acelasi timp, in mod armonios cu metodele traditionale, fara de care procesul instructiv – educativ ar risca sa piarda din continut, din informatii. Cresterea calitatii procesului instructiv – educativ din gradinita, bunul mers al procesului de invatamant si rezultatele obtinute depind de metodele utilizate.
Avand in vedere ca in gradinita principala activitate este jocul, metodele interactive trebuie introduse ca niste jocuri cu sarcini si reguli care sa fie antrenante, atractive. Copilul are nevoie nu numai de sprijin si indrumare, ci si de libertate si initiativa personala, iar educatorul trebuie sa inteleaga, sa accepte, si sa incurajeze modalitatile specifice prin care copilul achizitioneaza cunostinte: imitare, incercare si eroare, experimentare.
Metodele interactive de grup castiga tot mai mult teren, reprezentand o alternativa la didactica traditionala in beneficiul copiilor si al cadrelor didactice in egala masura. Deci, regandirea educatiei formale se impune si ne obliga sa schimbam relatia cu copiii si intre copii promovand sprijinul reciproc si dialogul constructiv prin utilizarea de noi strategii. Prin aplicarea acestor metode copiii isi exerseaza capacitatea de a selecta, combina, invata lucruri de care vor avea nevoie in viata de scolar si de adult.
De asemenea, aceste metode activeaza toti copiii si le dezvolta comunicarea, creativitatea, independenta in gandire si actiune, ii ajuta sa ia decizii corecte si sa argumenteze deciziile luate. Aceste metode presupun respectarea particularitatilor de varsta, imbinarea diferitelor forme de activitate, imbinarea muncii individuale cu munca pe grupuri si activitatea frontala, evaluarea corecta a rezultatelor obtinute si reconstituirea relatiei educatoare – copil. Metodele de invatare activa implica copiii in procesul de invatare in sensul formarii lor ca participanti activi la procesul de educare, astfel fiind ajutati sa inteleaga lumea in care traiesc si sa aplice in diferite situatii de invatare ceea ce au invatat. Aceste metode sunt folosite din ce in ce mai mult in practica educationala alaturi de cele traditionale ori in combinatie cu acestea.
Asadar, metodele interactive determina solicitarea mecanismelor gandirii, ale inteligentei, ale imaginatiei si creativitatii. Ele sunt totodata mijloace prin care se formeaza si se dezvolta priceperile, deprinderile si capacitatile copiilor de a folosi roadele cunoasterii transformand exteriorul in facilitati interioare, formandu-si caracterul si dezvoltandu-si personalitatea.
Toate metodele interactive de grup stimuleaza creativitatea, comunicarea, activizarea tuturor copiilor si formarea de capacitati ca: spiritul critic constructiv, independenta in gandire si actiune, gasirea unor idei creative, indraznete de rezolvare a sarcinilor de invatare.
Dintre obiectivele metodelor interactive enumeram:
· Formarea sau promovarea unor calitati europene ce au la baza atitudini si competente democratice, stabilirea unor relatii interculturale care au la baza comunicarea;
· Insusirea unor cunostinte, abilitati, comportament de baza in invatarea eficienta a unor abilitati practice in conditii de cooperare;
· Dobandirea primelor elemente ale muncii intelectuale in vederea cunoasterii realitatii si a activitatii viitoare de invatare scolara;
· Implicarea activa si creativa a copiilor pentru stimularea gandirii productive, a gandirii divergente, libertatea de exprimare a cunostintelor, a gandurilor, a faptelor;
· Formarea deprinderilor copiilor de a gasi singuri informatii, de a lucra in echipa, de a aplica cunostintele in diferite situatii de viata, de a constientiza stilurile de invatare pe care le prefera (adica cum invata o poezie, o poveste, cum realizeaza un desen, o constructie etc., cel mai repede);
· Realizarea unor obiective interdisciplinare, a sti sa culeaga informatii despre o temă data , a sti sa identifice probleme diferite, a sti sa faca conexiuni;
· Incurajarea autonomiei copilului si promovarea invatamantului prin cooperare;
· Focalizarea strategiilor pe promovarea diversitatii ideilor;
· Formarea unui sistem de capacitati;
· Formarea deprinderii de a gandi critic;
· Comunicarea pe baza unei tehnologii informationale, moderne, interactive.
METODE:
Bula dublă - este o metoda de predare-invatare, usor de aplicat, care grupeaza asemanarile si deosebirile dintre doua obiecte, fenomene, idei, concepte etc.. Ea este reprezentata grafic din două cercuri mari in care se aseaza cate o imagine care denumeste subiectul abordat. De cele doua cercuri mari se afla relationate prin linii alte cercuri mici situate între cercurile mari în care se specifica asemanarile, iar in cercurile exterioare se specifica caracteristicile fiecarui termen, particularitatile sau deosebirile.
Schimbă perechea - este o altă metodă interactivă pe care am folosit-o în activităţile cu preşcolarii. Această metodă are ca obiectiv stimularea comunicării şi rezolvarea de probleme prin lucru în pereche. Metoda ,,Schimbă perechea,, am folosit-o în activităţi de observare, activităţi de convorbire, activităţi practice, etc.
Brainstormingul, in traducere directa ,,furtuna in creier, sau ,,asalt de idei,, este o metoda pe care am folosit-o pentru a ajuta copiii sa emita cat mai multe idei pentru solutionarea unor probleme, fara a critica solutiile gasite. Aceasta metoda am utilizat-o frecvent in activitatile de dezvoltare a limbajului pentru a da frau liber imaginatiei copiilor si a le dezvolta capacitatile creatoare. Cu rezultate bune am folosit brainstormingul in cadrul povestirilor create dupa un tablou, sau un sir de ilustratii, in lecturile dupa imagini, convorbiri si jocuri didactice.
Diagrama Venn este o metoda interactiva, de fixare, consolidare si evaluare a cunostintelor. Aceasta metoda are o larga aplicabilitate si se poate folosi cu succes in activitatile de observare, povestiri, convorbiri, jocuri didactice, etc.. Diagrama Venn este formata din 2 cercuri care se suprapun partial. In spatiul care intersecteaza cele doua cercuri se aseaza, desenate sau scrise, asemanarile dintre două obiecte, idei, concepte, iar in cele doua cercuri se aseaza aspectele specifice ale acestora. Pentru fixarea si evaluarea cunostintelor copiilor, se foloseste aceasta metoda in activitatile de povestire, observare, convorbire, etc.
Metoda „Piramida şi diamantul” reprezintă o strategie moderna de instruire care are la baza impletirea activitatii individuale cu cea desfasurata in mod cooperativ. Prin aplicarea acestei metode se urmareste antrenarea in activitate a fiecarui copil, astfel incat intregul colectiv sa participe la solutionarea sarcinilor date.
Pentru aplicarea acestei metode se parcurg urmatoarele etape:
- expunerea datelor problemei in cauza
- anuntarea temei
- impartirea copiilor în 2 grupe
Este o metoda care:
- stimuleaza interactiunea intre copii
- dezvolta abilitatile de comunicare
- dezvolta gandirea
Metoda „Cubul” reprezinta o strategie de predare-invatare care presupune explorarea unui subiect din mai multe perspective.
Pentru aplicarea acestei metode se parcurg urmatoarele etape:
- realizarea unui cub pe ale carui fete sunt scrise cuvintele: descrie, compara, analizeaza, asociaza, aplica, argumenteaza.
- anunţarea temei.
- impartirea copiilor în 6 grupe, fiecare dintre ele examinand o tema de pe fetele cubului.
- Descrie: culorile, formele, mărimile etc.
- Compară: ce este asemănător, ce este diferit.
- Analizează: spune din ce este făcut.
- Asociază: la ce te îndeamnă să te gândeşti?
- Aplică: la ce poate fi folosită?
- Argumentează: pro sau contra şi enumeră o serie de motive care vin în sprijinul afirmaţiei tale.
- redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe
METODA OBSERVAŢIEI
A observa inseamna a cunoaste ,a examina un obiect ,un process a face constatari si remarci in legatura cu ce privim.Deasemenea observatia contribuie la obtinerea de informatii necesare pentru solutionarea problemlor decizionale.
Metoda observatiei –metoda de cercetare exploratorie sau descriptiva,utilizata pentru culegerea de date primare referitoare la –persoane ,obiecte ,fenomene in cazul in care cercetatorul nu comunica direct cu subiectii ,obiectele sau situatiile supuse investigatiei.
Reprezinta o metoda de baza, o modalitate de studiu, care sta la baza oricarui tip de experiment.
Este cea mai veche metoda de cercetare din psihologie, utilizata atât în studiile de tip cantitativ, cât si în cele de tip calitativ.
BRAINSTER si colab. (1995) definesc observatia ca fiind un act de urmarire si descriere sistematic&# 818c22i 259; a comportamentului si evenimentelor studiate ce au loc în mediul social natural.
Primele cercetari centrate pe aceasta metoda au fost cele antropologice în scopul întelegerii altor culturi.
Etimologie: "observare" (latina): a privi, a fi atent la.
În cadrul observatiei are loc constatarea si notarea fidela a fenomenelor, asa cum se desfasoara ele în realitate.
În cadrul experimentului de laborator, observatia este subordonata scopurilor acestuia si va urmari obtinerea unor date suplimentare care sa ne ajute la explicarea modificarilor survenite în variabila dependenta.
Scopurile observatiei sunt:
1) de a vedea prin ochii persoanelor observate evenimente, actiuni, norme si valori;
2) de a descrie contactul si persoanele observate pentru a permite întelegerea a ceea ce se întâmpla acolo;
3) de a contextualiza, social si istoric, evenimentele observate, pentru a fi corect întelese;
4) de a integra, a vedea viata sociala ca un proces de evenimente interconectate;
5) de a evita utilizarea prematura a teoriei si conceptelor înainte ca fenomenul respectiv sa fie cu adevarat înteles;
6) de a oferi un design de cercetare flexibil care sa permita o investigare deschisa spre aspectele neasteptate si neprevazute.
Caracteristica esentiala a observatiei este caracterul sau de non-interventie.
Observatorul urmeaza fluxul evenimentelor, dar nu intervine pentru a le modifica.
Caracteristici:
1) are un caracter flexibil;
2) gradul de structurare poate varia de la un grad mare de structurare pâna la o situatie libera de orice tenta de urmarire sistematica;
3) observatia se poate focaliza pe aspecte si dimensiuni specifice, înguste sau poate avea un caracter general.
În ceea ce priveste constientizarea prezentei observatorului de catre subiectul (subiectii) observatiei, putem întâlni mai multe modalitati:
1) observator prezent si neimplicat (ex. asista la o clasa);
2) observator prezent si implicat (ex. observatorul înlocuieste profesorul la clasa respectiva);
3) observator ascuns si neimplicat (ex. oglinzi cu un singur sens - în anchete, la politie).
În functie de explicatiile care sunt oferite participantilor, putem întâlni:
- explicarea completa a motivelor observatiei si a aspectelor urmarite, pâna la
- explicatii false sau omiterea oferirii de explicatii.
Timpul observatiei poate varia de la o simpla observatiei la observatii multiple, în situatii asemanatoare sau diferite.
Cu cât avem mai multe observatii, cu atât precizia concluziilor formulate pe baza lor creste.
Înregistrarea aspectelor observate se poate realiza printr-o simpla luare de note sau prin utilizarea de mijloace audio - vizuale, care sa ne permita urmarirea repetata si independenta a celor înregistrate.
În ceea ce priveste feed-back-ul, observatorul poate opta pentru oferirea unui feed-back complet participantilor cu privire la cele observate si constatarile facute sau poate întrerupe complet orice contact cu cei observati.
Tipuri de observatie:
- naturala;
- sistematica;
- autoobservatia.
OBSERVAŢIA NATURALĂ
Presupune înregistrarea comportamentelor unor persoane sau grupuri de persoane în mediul lor de viata.
Pentru aceasta, observatorul nu trebuie sa interfereze cu mediul observat si sa nu stinghereasca derularea comportamentelor supuse observatiei.
Cele mai utilizate tehnici de observatie naturala sunt cele cu observator vizibil si ignorat, cu observator ascuns sau cele care folosesc diverse metode de înregistrare.
O atentie deosebita trebuie acordata situatiei în care observatorul este ascuns si cercetatorul nu informeaza subiectii cu privire la studiul la care participa (pentru ca exista riscul de a fi încalcate principiile de etica).
Observatia naturala se utilizeaza foarte mult în studiile de psihologia educatiei, cât si în cele de psihologie sociala, când observatia se poate realiza în paralel cu alte activitati curente, cadrul didactic putând sesiza calitatea prestatiilor elevilor, erorile ce apar în rezolvarea unor probleme sau situatii tipice de neatentie si indisciplina.
Observatia ocazionala ne poate duce la concluzii gresite, motiv pentru care este indicat sa apelam la observatia sistematica, prin care se pot stabili exact sursele de eroare si se pot evita.
Pentru cercetator este important, în primul rând, sa descriem fenomenul observat si, în al doilea rând, sa extragem datele cantitative si sa analizam datele cantitative extrase.
Ponderea interpretarilor ramâne, însa, în cadrul observatiei analizei calitative.
Observatia naturala impune o descriere acurata (cu acuratete) a faptelor si o interpretare obiectiva a lor, fara a porni de la ipoteze dinainte stabilite.
Una din dificultatile observatiei naturale vizeaza gradul de implicare al observatorului în desfasurarea fenomenului studiat.
Observatorul trebuie sa participe sau sa fie camuflat în timpul desfasurarii fenomenului luat în studiu.
Pentru a decide care din situatii este mai potrivita, trebuie sa tinem cont atât de criteriile etice, cât si de specificul grupului sau al situatiei care va fi supusa observatiei.
Limite ale metodei observatiei naturale:
- nu poate fi utilizata în toate situatiile;
- este mai putin utilizata în studiul unor ipoteze bine definite, în conditii bine specificate.
Observatia naturala necesita foarte mult timp, evenimentele sunt într-o permanenta schimbare si cercetatorul trebuie sa înregistreze toate datele, desi nu toate sunt la fel de importante, urmând ca ulterior sa le adapteze demersului cercetarii.
Observatia naturala este cel mai frecvent utilizata în investigarea unor aspecte sociale complexe, pentru a întelege aspectul respectiv si pentru a dezvolta teorii pe baza acestor observatii.
OBSERVAŢIA SISTEMATICĂ
S-a dezvoltat din nevoia de a controla anumite variabile din mediul natural.
În observatia sistematica se pot crea situatii specifice în scopul studierii comportamentului urmarit.
Ea trebuie sa îndeplineasca anumite conditii:
1) Debuteaza cu stabilirea unui scop precis (ce observam, situatiile în care se manifesta anumite caracteristici).
- Grila de observatie ne ajuta sa înregistram într-o forma clara aspectul care ne intereseaza.
- De exemplu, daca dorim sa observam aspecte ce tin de atentia unui elev, mai întâi stabilim o lista de componente observabile ale acestui fenomen (comportamentul mare îl împartim în comportamente mici) si pe baza acestei grile vom recurge la simpla observare a faptelor (au loc sau nu), iar apoi la conceptualizare si interpretare.
2) Faptele trebuiesc notate cât mai exact, evitând interpretarile de orice natura.
3) Manifestarile pasagere si situationale nu fac obiectul unor observatii cu concluzii de valabilitate generala.
- De exemplu, nu putem spune ca un copil are comportament agresiv daca o singura data a avut un comportament agresiv (o altercatie).
În cadrul observatiei sistematice, cercetatorul poate fi interesat doar de câteva comportamente specifice. În acest caz, observatiile sunt cuantificabile, iar observatorii specifica frecvent ipotezele de start asupra comportamentelor ce vor fi urmarite.
De exemplu, Bakeman si Browlne (1980) au facut un studiu asupra comportamentului social al copiilor în vârsta de 3 ani, înregistrând copii într-o situatie cu joc liber, cu ajutorul unei camere video. Fiecare copil a fost înregistrat timp de 100 minute, observatorii vizionând înregistrarile si codând comportamentul fiecarui copil la fiecare 15 minute.
Au notat urmatoarele:
- neocupat: daca copilul nu face nimic specific sau priveste la ceilalti copii;
- joc solitar: copilul se joaca singur cu jucarii, dar nu este influentat sau interesat de jocurile celorlalti copii;
- împreuna: copilul este cu ceilalti copii, se joaca alaturi de ei, dar nu este antrenat într-o activitate particulara;
- joc paralel: copilul se joaca alaturi de ceilalti copii, cu jucarii asemanatoare, dar nu interactioneaza;
- joc în grup: copilul se joaca cu alti copii, împart jucariile sau participa în activitati de joc organizate ca parte a grupului de copii.
Autorii au fost interesati, în special, de tipul secventei de joc sau de ordinea în care copiii au manifestat diferite comportamente.
Concluzia la care ei au ajuns, a fost ca rareori copiii trec de la neocupat la joc paralel, în schimb trec frecvent de la joc paralel la joc în grup, ceea ce ne indica faptul ca jocul paralel este o stare de tranzitie, în care copilul decide daca va interactiona cu ceilalti în situatia de grup.
Probleme metodologice în cadrul observatiei sistematice
1) echipamentele: se pot utiliza de la simple însemnari (creion, hârtie) pâna la camere video si cronometre
2) reactivitatea presupune posibilitatea ca prezenta observatorului sa influenteze comportamentul subiectilor.
Reactivitatea subiectilor poate fi redusa:
- prin utilizarea de observator ascuns sau camuflat cu ajutorul unor ferestre cu vedere unidirectionala;
- prin înregistrari cu camere video ascunse sau microfoane ascunse;
- subiectii sa se acomodeze o perioada de timp înaintea începerii observatiei cu prezenta observatorului si a echipamentului de înregistrare.
3) concordanta între observatori: gradul de acord între observatii simultane asupra aceluiasi comportament facute de catre observatori diferiti.
- Pentru a utiliza o grila de observatie, gradul de acord (concordanta interevaluatori) trebuie sa fie de cel putin 70%.
4) esantionarea: presupune alegerea comportamentelor ce vor fi observate (la un grup de elevi: 7 - 9 comportamente pe care sa le urmarim în acelasi interval si pe care le vom urmari la intervale de timp dinainte stabilite (o data la 10 minute, o data la 5 minute).
Observatia nu poate fi considerata doar o lectura a faptelor; ea continua cu clasificari, conceptualizari si anticipari ale unor relatii.
Ea are un caracter:
- constatativ si
- de diagnoza.
Datele obtinute din observatie se înregistreaza cât mai exact, fara interpretari, într-un tabel special - protocol sau grila de observatie.
Uneori este nevoie ca observatia sa se repete de un anumit numar de ori, pentru a se ajunge la concluzii valabile.
Observatorul trebuie sa fie instruit pentru a reduce subiectivitatea:
- sa aiba un plan dinainte stabilit;
- sa se previna aparitia unor fenomene perturbatoare;
- înregistrarile sa se desfasoare firesc.
Grila de observatie este instrumentul utilizat în cadrul activitatii de observare propriu-zisa si se realizeaza pe baza unei documentari sau a unei anchete prealabile.
Ea cuprinde o lista de rubrici drept cadru de clasificare pentru datele brute. Pentru a se putea opera simultan cu toate rubricile de clasificare nu trebuie sa cuprinda decât cel mult 8-10 categorii.
Categoriile grilei de observatie trebuie sa acopere aspectele principale ale fenomenului studiat si sa fie disjuncte.
AUTOOBSERVAŢIA
Desi negata foarte mult timp, si-a reintrat în drepturi odata cu afirmarea paradigmei calitative de investigare. Ea s-a impus, în special, în studierea sinelui, considerându-se ca dubla postura de obiect si subiect a unei investigatii favorizeaza o întelegere mai aprofundata a lumii cercetate.
Cele mai utilizate tehnici:
- jurnalele;
- fisele de monitorizare;
- autoraportul.
STADIILE OBSERVAŢIEI
Observatia trebuie sa se ghideze dupa raspunsurile la câteva întrebari care directioneaza cercetarea.
1) De ce se initiaza observatia?
Care sunt întrebarile la care cercetarea trebuie sa raspunda?
Întrebarile pot fi formulate în termen de ipoteze sau ca simple afirmatii:
- ipoteze: "Pacientii cu anxietate redusa interactioneaza mai bine cu personalul medical comparativ cu cei cu anxietate crescuta";
- afirmatii: "Urmarim modalitatile de interactiune între pacienti si personalul medical".
Formularea întrebarilor cercetarii trebuie sa porneasca de la asimilarea literaturii de specialitate relevante (cercetari facute în ultimii 10 ani).
2) Cine va fi observat?
Cine vor fi subiectii? În ce tip de activitate vor fi ei urmariti?
Ce caracteristici socio - demografice trebuie sa îndeplineasca?
"Pacienti, femei si barbati, cu afectiuni cardio-vasculare, cu educatie medie si primara".
De ce s-a optat pentru acel grup de persoane?
3) Unde va fi realizata observatia?
"În clinici, servicii ambulatorii, loc public".
Cercetatorul poate sa opteze pentru un loc anume, unde considera ca probabilitatea de aparitie a acelui comportament este mai mare.
4) Pe ce perioada de timp se va întinde observatia?
Observatia se realizeaza:
- Continuu;
- repetitiv - depinde de mijloacele tehnice avute la dispozitie;
Ex. jocul la copii:
- camere video: o înregistrare mai lunga, alegând apoi perioadele potrivite;
- vizual, din timp în timp, la intervale dinainte stabilite.
5) Care sunt aspectele comportamentului verbal si non-verbal care vor fi observate si cum se va face înregistrarea datelor obtinute?
Vom studia comportamentele-tinta (care ne intereseaza) sl le vom defini.
Acuratetea cu care facem aceste definitii este foarte importanta în procesul de observatie.
Elaborarea unei grile de observatie asigura un caracter sistematic acestui proces, grila cuprinzând unitati de comportamente ce vor fi observate: durata, intensitatea, frecventa si latenta comportamentelor.
Notarea detaliata a procesului observat este un element esential al metodei.
Ce vom nota:
Dupa Bannister:
1) descrierea contextului în care are loc observatia, notând aici detalii de ambianta fizica, data, momentul zilei;
2) descrierea participantilor - cu toate particularitatile de vârsta, sex, etnie, religie, educatie, statut socio-profesional;
3) detalii despre observator - cine este, sex, vârsta, daca are vreo legatura cu subiectii observatiei;
4) descrierea actiunilor participantilor: comportamente verbale si non-verbale, incidente intervenite;
5) interpretarea situatiilor, gasirea de semnificatii comportamentelor urmarite, semnificatii care pot deriva din comportamentul participantilor, din experienta observatorului sau din proiectia experientei observatorului;
6) oferirea de interpretari alternative, discutarea interpretarilor cu o alta persoana familiara cu tema cercetata;
7) analiza reflexiva vizeaza explorarea reactiv-emotionala a observatorului si analiza problemelor etice pe care a trebuit sa le depaseasca.
Analiza datelor observatiei poate urma unul sau mai multe din urmatoarele criterii:
1) Criteriul cronologic;
2) Evenimentele - cheie - când sunt prezentate si interpretate evenimentele majore fara a se tine cont de ordinea în care au avut loc;
3) Contextul - fiecare loc în care a avut loc observatia, constituind un studiu de caz de care se va tine cont în analiza;
4) Persoanele - indivizii sau grupurile de persoane devin unitate de analiza;
5) Procesele - datele observatiei sunt organizate astfel încât sa descrie procese relevante pentru cercetare. Ex: luarea de decizii, comunicarea, rezolvarea de probleme;
6) Problema - cheie, când rezultatele observatiei au rolul de a face lumina cu privire la anumite aspecte. Ex: cum se adapteaza elevii la noul sistem curricular.
AVANTAJELE OBSERVAŢIEI
- este o metoda mai putin intruziva;
- are caracter flexibil, permitând o noua perspectiva asupra unor fenomene studiate anterior;
- furnizeaza date bogate într-o perioada scurta de timp;
- are o mare validitate ecologica (datele sunt luate din viata reala, nu sunt schimbate cu nimic);
- observatorul nu lucreaza cu categorii teoretice prestabilite si el este acela care construieste teoriile ce vor genera, lega, diferitele categorii relationale;
- observatia permite accesul la fenomene care sunt si mai putin evidente prin alte tehnici si poate fi replicata (repetata).
LIMITE
- dificultatea de a controla toate variabilele implicate în fenomenul investigat (exista variabile perturbatoare);
- daca prima veriga a procesului de cercetare (De ce se realizeaza observatia?) nu este bine formulata ea poate duce la urmarirea unor aspecte irelevante sau chiar gresite;
- categoria de subiecti poate fi incorect aleasa;
- este o metoda costisitoare financiar, din punct de vedere al timpului si personalului calificat necesar;
- calitatea rezultatelor obtinute prin metoda observatiei depinde de experienta si abilitatea observatorului.
În general, aceasta metoda se utilizeaza alaturi de alte metode în cercetarea psihologica.
INSTRUMENTE DE OBSERVAŢIE
GRILA DE OBSERVAŢIE
Observatia sistematica pune în actiune grila de observatie.
Grila de observatie este:
- o lista de rubrici care ofera cadru de clasificare a datelor brute;
- mijlocul cel mai sigur care faciliteaza recoltarea si compararea datelor de observatie.
Ea nu trebuie sa cuprinda mai mult de 12 categorii.
Categoriile pe care le vom folosi:
- trebuie sa fie disjuncte;
- trebuie sa epuizeze principalele aspecte ale fenomenului care urmeaza sa se studieze;
- se stabilesc pe baza unui material empiric, strâns în faze preliminare si condensat în concepte.
Avantajul grilei de observatie este ca ofera acelasi cadru de referinta unor observatii diferite.
Exemplu:
Identificam tipul de temperament al unei persoane:
- gasim în viata situatii relevante - situatii de asteptare, conflictuale - situatii test;
- aceste situatii evidentiaza particularitatile persoanei, pe care le putem clasifica mai usor;
- ele cuprind indici de temperament pe care îi putem sintetiza, îi putem condensa într-o grila de observatie a comportamentului.
Grila de observatie a comportamentului este un tabel cu 2 intrari:
- coloana 1: faptele de conduita pe care le condensam (comportamentul)
- linia 1: atitudinile, trasaturile dezvaluite de acest comportament. Marcam cu "x" semnificatiile posibile pentru fiecare fapta de conduita în una sau mai multe coloane de atitudini, iar cu "xx" gradul maxim de plauzibilitate.
Faptele de conduita
|
Temperament
|
Coleric
|
Sangvinic
|
Flegmatic
|
Melancolic
|
- se decide greu pentru actiune, are gesturi sovaitoare
|
|
|
x
|
xx
|
- îsi pierde rabdarea asteptând sa-i vina rândul, se agita
|
xx
|
x
|
|
|
- este emotionat înainte de probe
|
x
|
|
|
xx
|
- executa activitatea în ritm lent, dar cu destula acuratete
|
|
|
xx
|
x
|
- reactii verbale abundente, se îndeamna pe sine (haide, nu te lasa!)
|
x
|
xx
|
|
|
- reactii motorii abundente, devine nervos când greseste, apar violente verbale, plusul de energie se descarca pe fiecare act
|
xx
|
|
|
|
- abandoneaza când esecurile se acumuleaza
|
xx
|
x
|
|
|
CONDITII NECESARE APLICARII METODEI OBSERVATIEI
1.Caracterul observabil-informatiile cautate trebuie sa poata fi obtinute prin intermediul observarii.Alte informatii pot fi obtinute indirect pe baza unui comportament ce poate fi observat.Dar exista informatii care nu pot fi obtinute prin observare –pentru a caror indentificare se vor utiliza alte metode de cercetare cantitative si calitative;
2.Caracterul repetitiv-aspectele urmarite trebuie sa se desfasoare cu o anumita periodicitate ,sa fie predictibile intr-o anumita masura.
Nerepetabilitatea-sporeste considerabil costul observarii si relevanta observatiilor se diminueaza drastic.
3.Durata relativ scurta-comportamentul sau fenomenul studiat poate fi observat daca se desfasoara intr-un interval relativ ;observarea unui fenomen pe timp de saptamani, luni poate fi costisitoare si astfel se vor folosi alte metode:interviul, sondajul etc.
CRITERII DE DIFERENTIERE A TIPURILOR DE OBSERVARE
1.Mediul de desfasurare al cercetarii-observarea in mediul natural/simulat
2.Gradul de disimulare-observarea disimulata/nedisimulata
3.Gradul de structurare-observarea structurata/nestructurata
4.Apelarea la factorul uman si la echipamente-observarea personala/pe baza de echipamente
5.Coordonata temporala-observarea directa/indirecta
DE RETINUT
1.Nu orice tip de informatie poate fi obtinuta cu ajutorul observarii
2.Informatii despre motivatii, asteptari, intentii sau preferinte nu pot fi culese apeland la metoda observatiei
3.Informatiile obtinute prin observare pot fi utilizate in mod distinct sau pot fi corelate cu informatiile generate de alte metode.
REALIZAT DE IANIS ANDREEA
PALARIILE GANDITOARE
“Pălăriile gânditoare “ sunt un instrument puternic de gândire, creat de Edward de Bono si utilizat de mari personalităţi şi corporaţii din toată lumea pentru a aborda un tip diferit de gândire, şi concomitent pentru a deschide noi posibilităţi şi oportunităţi.
Cât despre Edward de Bono, acesta a predat la Universităţile Oxford, Londra, Harward şi Cambridge, fiind considerat o autoritate in domeniul predării gândirii ca tehnica. Totodata, el a inventat conceptul de « gândire laterala » şi a pus la punct tehnici formale pentru gândirea creativă deliberată. Edward de Bono administrează cel mai folosit program de predare a metodelor de gândire in şcoală, curs care este acum predat in multe ţări din intreaga lume, iar contribuţia sa esenţială constă în inţelegerea creierului uman ca sistem auto-organizat. Pornind de la această bază solidă, el a elaborat instrumente practice în gândire, munca fiindu-i la fel de utilă atât în sălile de şedinţe ale unora dintre cele mai mari corporaţii din lume, cât şi în şcoli.
In ceea ce priveşte termenul de « gândire laterala « , aceasta a apărut pentru prima dată in anul 1967 şi îşi propunea să desemneze un proces sistematic de a gândi inovator, depăşind tiparele limitative ale gândirii logice. După definiţia propusă chiar de doctorul Edward de Bono, gândirea laterală ar putea fi inţeleasă astfel : « Nu poţi săpa o groapă adâncind una mai veche « .
Pe de altă parte, Edward de Bono, in demersul său de a concepe metoda celor « şase pălării gânditoare » , a pornit de la observaţia că în interiorul nostru,
- 2 -
încercăm să facem prea multe lucruri deodată : »suntem asaltaţi şi uneori chiar copleşiţi de prea multă informaţie, de emoţii, de procese logice, de dorinţe ». El
aseamănă aceste situaţii cu incercarea de a jongla cu prea multe mingi şi ca atare, a urmărit să aducă o ordine necesară în aceste procese.
Această metodă a pălăriilor gânditoare, pune accent pe simplitate, pe disciplina gândirii şi pe un efort conştient, orientat sistematic în anumite direcţii. Este asemenea unui joc de roluri care se inclină mai mult spre « ceea ce poate fi « , implicând gândirea constructivă şi pe cea creativă, decât spre « ceea ce este « care determină prin analiză, judecată şi concomitent prin argumentaţie.
Cele şase pălării au diferite culori care corespund celor şase direcţii de gândire, astfel pălăria albă este reprezentativă pentru fapte obiective şi cifre ; pălăria roşie pentru un punct de vedere emoţional, pălăria neagră pentru prudenţa dar şi evidenţierea punctelor slabe ale unei idei ; pălăria galbenă pentru optimism , gândire pozitivă şi beneficii ; pălăria verde care evidenţiază creativitatea, ideile noi ; pălăria albastră pentru organizarea procesului de gândire dar totodată şi controlul folosirii celorlalte pălării.
In ceea ce priveşte creierul uman, îl putem privi ca fiind un ghem incurcat de aţe, de diferite culori. Greşeala pe care o facem de cele mai multe ori in procesul de gândire este faptul că nu scoatem fiecare fir pe rând din ghem, ci incercăm să deznodăm ghemul, trăgând de toate firele simultan. Aşadar, putem asocia fiecare fir cu o pălărie, iar pentru un rezultat mai bun, trebuie să ne imaginăm că ne punem pe cap câte una, care corespunde unui anumit proces de gândire.
Raportandu-ne strict la culoarea pălăriilor, putem descrie pălăria alba ca fiind neutră, oferind pe de altă parte toata informaţia brută aşa cum a primit-o. Ea este cea care deţine informaţii despre tema pusă în discuţie şi face conexiuni, iar atunci când ne gândim la culoarea acesteia, ne putem imagina o foaie de hârtie care trebuie sa fie scrisă.
- 3 -
Pălăria albă trebuie « purtată » la inceputul discuţiei, sub aceasta fiind necesar să analizăm toate informaţiile obiectiv, să separăm faptele de speculaţii si să notăm ambele puncte de vedere atunci când există informaţii contrare. Părerile tuturor
trebuie consultate, putându-se utiliza in acest caz si metoda japoneză, care spune că persoana care cunoaşte cel mai puţin despre subiect, trebuie să inceapă să vorbească.
Intrebările la care trebuie să răspundem, sunt următoarele : Ce informaţii avem ?; De ce informaţii avem nevoie ? ; De unde putem afla informaţiile necunoscute ?.
Pălăria roşie este cea care îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea faţă de anumite idei sau persoane intâlnite, dar totodată este şi cea care nu se justifică.
Roşul este culoarea asociată cu pasiunea, astfel este foarte uşor să ne dăm seama de faptul că această pălărie este reprezentativă pentru sentimente şi intuiţie. Sub pălăria roşie, trebuie să ne punem următoarele intrebări : Care sunt sentimentele mele în momentul de faţă ?Ce îmi spune intuiţia ?. Pe de altă parte, este important de precizat că aceasta se utilizeaza doar pentru un timp foarte scurt, mai precis 30 secunde şi până la un minut.
Pălăria galbenă este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează posibilităţi dar totodată crează finalul.
Galbenul este culoarea asociată soarelui, a optimismului. Sub pălăria galbenă trebuie să găsim beneficiile, valorile şi aspectele logic pozitive, cerând pe de altă parte un efort deliberat, deoarece este mai puţin naturală decât cea neagră, însă trebuie acordat ambelor acelaşi timp.
Pălăria neagră este criticul, care exprimă doar judecăţi negative. Aceasta scoate în evidenţă slăbiciunile unei idei, probleme potenţiale, riscurile, greşelile la soluţiile propuse. Aşadar, fiecare ingrijorare trebuie să fie motivată logic, iar rezultatul va fi unul mai bun dacă este folosită această pălărie imediat după cea galbenă.
- 4 -
Pălătia verde este cea care stimulează gândirea creativă, având rolul de a îndepărta erorile şi de a genera idei noi şi de a oferi soluţii alternative. Ea nu trebuie să fie logică, iar orice idee provocativă va fi luată în seamă.
Pălăria verde se foloseşte în două cazuri : atunci când vrem să venim cu o idee inovatoare sau atunci când dorim să imbunătăţim situaţia actuală.
Sub aceasta trebuie să avem mereu în vedere următoarele aspecte : orice idee trebuie luată în vedere şi notată; trebuie să incercăm să ne gândim la cât mai multe idei ; iar ideile ieşite din comun sunt mai valoroase decât cele care au un caracter comun.
Pălăria albastră poate fi purtată de orice participant, iar purtătorul ei are rol de facilitator, observând gândirea şi stabilind regulile jocului.
Ea este cea care controlează toate celelalte pălării, care conduce activ şi incurajează cea mai bună gândire din partea tuturor participanţilor. Totodată, stabileşte timpul alocat fiecareia dintre ele, iar la sfârşit rezumă totul, clarifică şi trage concluziile.
Cele şase pălării gânditoare, reprezintă o metodă ce poate fi utilizată atât individual, cât şi în grup şi care ne ajută să explorăm un subiect intr-un mod eficient şi să analizăm o problemă din mai multe perspective.
La baza aplicării acestei tehnici, putem aminti câteva reguli, mai precis : fiecare persoană trebuie să poarte pe rând toate cele şase pălării şi să nu le confunde între ele. Mulţi oameni de succes consideră că deţin o gandire raţională şi pozitivă, însă uită că o problemă trebuie analizată din mai multe puncte de vedere : emoţional, intuitiv, negativ, pentru a nu subestima rezistenţa la schimbare, la puterea afectivităţii. De aceea trebuie purtate şi pălăria negră şi cea roşie, care, la prima vedere, par contraproductive, insă cu toate acestea nu trebuie uitat că şi ele au aspecte pozitive : cea neagră e totuşi şi precaută, iar cea roşie reprezintă şi motivarea echipei.
A doua regulă face referire la faptul că fiecare pălărie se poartă pe rând, în ce ordine doreşti şi ori de câte ori ai nevoie. Nu trebuie insă să porţi două pălării în acelaşi timp, ci să gândeşti simplu şi corect. Trebuie separat entuziasmul de fapte şi faptele de emoţii. Totodată, este de reţinut că nu există o reţea generală de utilizare a
- 5 -
pălăriilor, putându-se începe de la fapte, de la pălăria alba şi evoluând spre ataşamentul emoţional, la părerea echipei, mai exact la pălăria roşie.
Nu în ultimul rând, în şedinţe şi discuţii, pentru o comunicare eficientă, toţi trebuie să poarte pălării de aceeaşi culoare, în acelaşi timp, dar esenţial este că pălăria albastră este cea a şefului, care trebuie să păstreze mereu controlul şedinţei şi să dirijeze schimbarea pălăriilor.
Pe de altă parte »pălăriile gânditoare » pot fi văzute ca descrieri ale comportamentelor şi nu ale oamenilor, mai precis, sunt descrieri ale modurilor de
gândire pe care cei prezenţi trebuie să le urmeze cu toţii în acelaşi timp, în mod sistematic. Ele sunt folosite pe rând, dar este neapărat ca toţi membrii să poarte pălăriile de aceeaşi culoare raportându-se la acelaşi moment.
Această metodă foloseşte la maximum experienţa noastră, cunoştinţele, inteligenţa şi toate celelalte caracteristici ale fiecărui membru al grupului. Chiar şi agresivitatea unui individ este utilă atunci când ea este direcţionată intr-o direcţie care ne interesează.
In concluzie, metoda pălăriilor gânditoare poate fi aplicată de către un grup sau de către o singură persoană. Ea face ca resursele să fie folosite în mod complementar şi concentrate spre un obiectiv, în loc să se anuleze reciproc. Astfel spus, în loc să ne contrazicem, construim cu toţii sistematic »drumuri » în câte o direcţie propusă.
BIBLIOGRAFIE
1. De Bono,E., (2007), Şase pălării gânditoare, Ed. Curtea Veche, Bucureşti
REALIZAT DE BURZO GABRIELA
.jpg)
