1.
Introducere
2.
Istoria alternativelor
educaționale în România
3.
Diferențe de abordare dintre
învățământul tradițional și cel alternative
4.
Din punct de vedere al
atitudinii cadrelor didactice
5.
Din punct de vedere al
conținuturilor predate
6.
Din punct de vedere al
strategiilor de învățare
7.
Din punct de vedere al
evaluării
8.
Din punct de vedere al
participării familiei
9.
Bibliografie
10.
Cuprins
Introducere
În istoria
învățământului românesc ca de altfel și în istoria românilor, exista două
perioade importante de care își amintesc aproape toți adulții și o parte a
adolescentului: perioada de dinainte și după 1989. Dacă înainte de 1989 era
interzis cu desăvârșire să fi altfel decât ceilalți, în toate domeniile vieții,
după acest an apare diferențierea mai elocventă între ce e bun, mai bun, foarte
bun, dar și ce e mai puțin bun. Această etapă de trecere de la ceva
"stas" la democrație a fost percepute în ansamblu în mod pozitiv
având loc o serie de schimbări in viața omului si inclusiv a societății. Aceste
schimbări au cuprins implicit și învățământul. S-a trecut astfel la pluralismul
educativ prin apariția alternativelor educaționale. Această apariție a creat la
momentul respectiv reacțiile diferite din partea tuturor persoanelor implicate
în mod direct sau indirect, deci controverse care din păcate sau din fericire
se mai menține și astăzi.
Este de înțeles faptul că orice început
are o serie de dificultate cu care se confruntă, dificultate de natură
organizatorică. Pe parcursul timpului s-au constituit servicii și comisii care
răspundeau de această problematică : in 1977 s-a constituit Direcția Învățământ
Post-liceal, Particular și Alternative Educaționale, urmând ca în 1999 să apară
Comisia Națională pentru Alternative Educaționale. Deși s-au făcut și demersuri
curriculare, trebuie amintit faptul că în afara alternativelor educaționale
Freinet și Step-by-Step, celelalte nu au respectat curriculumul național.
Pe
lângă demersurile curricular a fost nevoie și de o serie de demersuri formative
care erau centrate pe:
-
încurajarea unităților de învățământ alternativ să-și definească cu
precizie misiunile și obiectivele strategice;
- determinarea instituțiilor să-și dezvolte
propriile sisteme de evaluare a performanțelor;
- compatibilizarea instrumentelor și a procedurilor
de evaluare și acreditare românești cu cele practicate în cadrul UE ;
- informarea promtă și eficiența clienților
asupra capacităților și performanțelor diferitelor unități de învățământ
alternativ preuniversitar;
- protejarea colectivitătilor împotriva
instituțiilor care nu dețin capacităților necesare pentru realizarea
angajamentelor publice asumate .
În România spre deosebire de alte țări
alternativele educaționale s-au integrat în învățământul de stat nu în cel particular.
Se impune precizarea că tratarea echilibrată și pluralismul educativ trebuie să pornească de la cunoașterea
specificului fiecăruia dintre alternativele educaționale care funcționează în
România.
Prima definiție a alternativelor
Educaționale a fost dată în 1993 în Dictionarre actual de l' educationale,
preluată la noi de Sorin Cristea astfel " alternativele pedagogice
reprezintă acele variante de organizare școlară care conferă diferite soluții
de schimbare a perceptelor oficiale aplicate într-o anumită epocă sau într-un
anumit context "
Pană la apariția alternativelor educaționale, învățământul tradițional a
fost cea mai adecvată formă de educație stația. Acum însă, învățământul care
punea accent pe achiziții și reproducerea unor capacități și abilități dinainte
cunoscute, prin metode prestabilite care creează ierarhii, trebuie înlocuit cu
unul care poate asigura crearea de competențe care să formeze oameni capabili
să învețe toată viața să răspundă adecvat la schimbările sociale, culturale,
politice și informaționale. Este foarte clar că dacă până acum și probabil
chiar și acum( în cadrul învățământului tradițional) accentul se pune(a) pe
transmiterea și asimilarea de informații acum menirea cadrului didactic este de
a forma personalități capabile de a răspunde multiplelor schimbări care apar în
societate, de a face față în mod corespunzător acestora.
Prezența alteranativelor educaționale în
peisajul educațional românesc este una benefică ,reprezentând și un factor
stimulativ pentru învățământul tradițional, apare astfel concurența pozitivă.
Istoria alternativelor educaționale în România
În
literatura pedagogică românească persistă încă ideea eronată ca istoria
învățământului alternativ începe după 1989. Studierea cu atenție a surselor
istoriografice conduce la concluzia că învățământul românesc a fost racordat,
aproape în permanența, la principiile europene și mondiale.sincronizarea
pedagogiei și a practicii educative autohtone cu experimentele din alte sisteme
de educație s-a realizat fie direct, în timpul stusiilor sau al stagiilor de
pregătire din străinătate, prin accesul la operele în original ale fondatorilor
de alternative, prin contacte personale cu fondatorii alternativelor, fie prin
traducerea în românește a operei acestora sau prin publicarea de lucrări și
studii originale, fie prin inițierea, în țara noastră, a unor forme de
învățământ în alternativele educaționale.
In comunicatul de presă al M.E.C si
C.N.A.E. din 31.03.2004 sunt precizate cele cinci forme de educații alternative
existente în România:
·
Pedagogia Waldorf (1990)
·
Pedagogia Montessori(1993)
·
Pedagogia Freinet(1995)
·
Alternativa Step-by-Step(1996)
·
Planul Jena(1996)
În
studiul “Alternativele Educaționale din România”, elaborate de Ministerul
Educației și Cercetării în anul 2003 sunt descrise foarte explicit, din mai multe
puncte de vedere, diferențele de abordare dintre învățământul tradițional și
cel alternative.
Diferențe de abordare dintre învățământul
tradițional și cel alternativ:
1.
Din punct de vedere al atitudinii
cadrelor didactice:
Învătământul tradițional
|
Învățământul alternative
|
Școala pregătește elevii
pentru viața;
Cadrul didactic pune
cunoștințele la dispoziția elevului;
Școlarizarea este o sarcină
de suportat ;
Educația este privită ca
rezultat, manifestându-se o obsesie pentru un învățământ dur, tare, de varf;
Elevii sunt consumatori
pasivi de informație și autoritate;
Procesul de învățare este o
progresie liniară prin acumulare de informații și deprinderii;
Educatoarea este centrul
atenției, al clasei și al activității;
În majoritatea cazurilor ,
cadrul didactic iși impune propriile idei și preferințe în predarea conținuturilor,
indiferent de nevoile și posibilitățile copiilor. |
Școala face parte din viață;
Copilul învață prin
descoperire în interacțiunea sa cu mediul;
Școala este mai blândă decât
cea tradițională iar materia nu reprezintă un scop în sine, ci este privită
ca modalitate de dezvoltare a tuturor capacităților necesare unui om complet,
astfel , școlarizarea devine intersantă și neconstrângătoare;
Educația este privită ca
proces de dezvoltare armonioasă. Sistemul este astfel conceput,încât să ii
ajute deopotrivă pe cei slabi în atingerea unui nivel acceptabil,cât și pe
copii dotați în aspirația lor naturală spre performanțe cât mai notabile;
Relația profesorului cu
elevii reprezintă o construcție reciprocă, dinamica ce se repliază permanent
în funcție de circumstanțe și scopuri educative, iar elevii se implică activ
în descoperirea noilor informații;
Procesul de învățare este văzut
ca o spirală care se tot întinde având conținut, profunzime și amplitudine;
Educatoarea are rol
nonintervenționist în clasă;
Cadrul didactic nu iși impune
voința în fața copiilor, forțându-i să accepte idei, preferințe și interese
nespecifice,ci îi asistă și îi ajută să iși satisfacă propriile trebuințe. |
2.
Din punct de vedere al conținuturilor
predate :
Învățământul tradițional
|
Învățământul alternativ
|
|
Conținutul programei este
prezentat global;
Programa este elaborată de
experți pe criteri externe;
Luarea decizilor ierarhică și
centralizată;
Diferențele de cultură și
individuale sunt ignorate deoarece se presupune că elevii se adaptează la
cultura dominantă, în foarte puține cazuri cadrele didactice apelează la
realizarea unor conținuturi individualizate in funcție de nevoile
colectivului de elevi;
Informațiile predate/transmise
sunt bazate pe manual și culegeri de exercitii;
Accentul se pune pe însușirea
deprinderilor de bază . |
Conținuturile se elaborează
progresiv pe măsura ce copiii fac conexiuni;
Conținuturile sunt elaborate
în conformitate cu cerințele elevilor și adaptate la nevoile lor;
Luarea deciziilor este
partajată între participanți;
Elevii sunt pregătiți mai
bine pentru viitor prin recunoasterea faptului că în realitate există o lume multiculturală iar indivizii sunt diferiți unul față de
celălalt;
Pentru înțelegerea unei teme
atât învățătorii cât și elevii sunt obligați să folosească largi bibliografii
astfel nu se pune accentul pe un manual anume. La profesori se elimină
situații penibile de neconcordanță între manualele noastre și cele
internaționale, iar la elevi se elimină disprețul față de cărți ce este
cauzat la foarte mulți de către manual și de cărțile de “lecturi
obligatorii”. În locul manualului gata scris, elevul Waldorf primește un
caiet neliniat, pe care îl va umple cu noile cunoștințe dobândite astfel,
caietul devine propriul său manual, pe care îl va îngriji,în care va scrie
cât se poate de frumos și pe care îl va orna cu imagini și desene din lecțile
parcurse;
Accentul se pune pe înțelegerea
conceptelor importante. |
3.
Din punct de vedere al
strategiilor de învățare:
Învățământul tradițional
|
Învățământul alternative
|
|
Cadrul didactic este singura
sursă de informații, elevii nefiind încurajați să caute și alte surse alternative
de cunoaștere;
Educatorii sunt considerați a
fi pe deplini instruiți;
Comportamentul elevilor este
responsabilitatea directă a cadrului didactic;
Cadrele didactice percep
elevii ca pe niște pagini albe pe care trebuie să fie înscrisă informația;
În majoritatea cazurilor
activitatea se realizează individual și frontal. |
Se realizează situații de
învățare bazate pe experiența directă , interacțiuni sociale și cercetare. Un
copil învață mult mai repede și mai ușor dacă acesta este lăsat să își rezolve
singur situațiile de învățare, în limita posibilului făra intervenții din
partea cadrelor didactice, deoarece se poate fura copilului posibilitatea de
a învăța și se pot produce greșeli de cele mai multe ori involuntare, acestea
fiind uneori decisive pentru dezvoltarea normală a copilului;
Educatorii sunt o autoritate
blândă, dar hotărâtă pe care copilul o va respecta cu sfințenie, iar ei se
comportă într-o manieră interactivă fiind doar mediatori ai procesului de
învățare;
Cadrele didactice îndrumă și oferă
informații elevului;
Cadrele didactice acceptă
ideea conform căreia elevii sunt și ei la rândul lor ființe
umane înzestrate cu
rațiune și gândire;
De cele mai multe ori elevii
lucrează în perechi sau în grupuri mici,activitatea frontală fiind aproape
inexistentă. |
4.
Din punct de vedere al evaluării
:
Învățământul tradițional
|
Învățământul alternative
|
|
Evaluarea este făcută în
momente fixate printr-o programă anuală și semestrială;
Evaluarea este bazată pe
competitivitate ceea ce implică adesea tentația de a copia temele sau la
lucrări ;
Inteligența este măsurată în
capacități lingvistice și logico-matematice;
Cunoștințele acumulate de
elev ies în evidență prin răspunsurile corecte date la probele de evaluare
reprezenând o validitate pentru cadrul didactic;
Predarea și evaluarea sunt
percepute ca fiind procese separate . |
Evaluarea este continuă și se
realizează adesea prin portofolii,observare de către cadrul didactic și prin
fișe de progres;
Se evită crearea unor situații
de competitivitate iar inexistența notelor duce la o lipsă a tentației de a
copia astfel evaluarea reflectă nivelul real al cunoștințelor copilului;
Inteligența este evaluată
prin soluționarea problemelor din viața reală punându-se accentul pe
talentele artistice ale copiilor;
Nu se pune accent pe
învățarea mecanică ci pe înțelegerea conținuturilor și posibilitatea
aplicării acestor cunoștințe noi în situații reale;
Evaluarea se îmbină cu
predarea. |
5.
Din punct de vedere al
participării familiei:
Învățământul tradițional
|
Învățământul alternative
|
|
Părinții sunt văzuți ca
outsider și de cele mai multe ori nu sunt implicați în activitătile lor ;
Ședințele cu părinții sunt
principalul mijloc de comunicare cu aceștia;
Supravegherea efectuării
temelor este modul în care părinții se implică în activitatea școlară a
copiilor lor ;
Comunitatea este văzută ca
fiind separată de școală. |
Familia are un rol foarte
important în educația și viitorul copiilor, creându-se o atmosferă deschisă și
relația părinte-elev se înbunătățește;
Se organizează regulat
conferințe părinți-profesori iar părinții au fixată o zi pentru a vizita școala
Părinții se implică în
activitățile școlare ale elevilor în organizarea activitățiilor
extracurriculare;
Comunitatea reprezintă de
fapt locul în care copii vor trebui să se integreze ceea ce înseamnă că este
o sursă importantă de cunoaștere și cercetare. |
BIBLIOGRAFIE
·
Horațiu
Catalano, “Dezvoltări teoretice și instituționale în alternativele educaționale”
editura Nomina 2011;
·
Ion
Albulescu ” Doctrine pedagogice”-support de curs anul I ;
·
Ion
Albulescu ” Alternative educationale – suport de curs anul II“;
Autori : Bodea Livia Claudia
Manzat Silvia Nicoleta
Beșa Maria-Teodora
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu