Pedagogia curativă

 

Cuprins

 

1.      Viața lui Rudolf Steiner

2.      Fundamentele pedagogiei curative

3.      Forme artistice de activitate în pedagogia curativă

4.      Euritmia

5.      Concluzie

6.      Bibliografie

 

          Prima instituție de pedagogie curativă bazală pe antroposofie, fondată de catre Rudolf Steiner (1867 - 1925), a fost creată în Germania, în 1924. În acea perioadă, pedagogii i-au cerut lui Rudolf Steiner sprijinul pentru a putea ajuta copiii cu cerințe educaționale speciale. Drept răspuns, Rudolf Steiner a ținut „Cursul de pedagogie curativă", în care a pus bazele a ceea ce a luat amploare sub demunirea de pedagogie curativă cu orientare antropozofica.

 

         Rudolf Steiner (n. 25 februarie 1861 [oficial 27 februarie, data botezului[1]], Donji Kraljevec, pe atunci Austria, în prezent Croația — d. 30 martie 1925, Dornach, Elveția) a fost un filosof, esoterist, artist, pedagog și gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice și medicinei antroposofice. A inițiat concepția despre tripartiția socială, economia asociativă și a proiectat mai multe clădiri după principiile arhitecturii organice, între care cea mai cunoscută este Goetheanum-ul, sediu al Universității Libere pentru Știință Spirituală și Societății Antroposofice Generale.

         Steiner a avut o amplă activitate ca filosof, conferențiar și om de cultură, susținând numeroase prelegeri în diferite localități din Europa, inclusiv una în anul 1889 la Sibiu, aflat pe atunci în cadrul Imperiului Austro-Ungar. În 1891 își obține doctoratul în filosofie la Universitatea din Rostock, Germania, iar mai târziu devine secretarul general al secțiunii germane a Societății Teosofice, cu toate că avea rezerve asupra misticismului oriental promovat de aceasta. Începând cu această perioadă începe să vorbească despre posibilitatea cercetării nemijlocite a lumii spirituale suprasensibile prin intermediul metodelor științei spirituale, descrise de el într-o serie de cărți și conferințe.

           Pedagogia curativă întemeiată de Rudolf Steiner este un fapt social. Este un alt mod de a educa, oferit copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, a căror probleme de sănătate fizică şi psihică nu pot fi rezolvate prin forme de educaţie obişnuită Pedagogia curativă este un curent pedagogic care şi-a păstrat identitatea. 

           Scopul pedagogiei curative este acela de a oferi copiilor, cu cerinţe educative speciale posibilitatea de a se deschide, de a-şi dezvolta propriul potenţial şi capacităţile lor de gândire, de a sprijini integrarea lor în comunitatea socială, de a-i ajuta să trăiască cu demnitate.                                                          

           Fundamentele pedagogiei curative, cele mai multe similare cu ale alternativei Waldorf, sunt: ritmul si voința; predarea în epoci; cuvântul viu și lumea însufletită; activitațile artistice; logopedia; atitudinea pedagogului curativ și ambianța.
 

Fundamentele pedagogiei curative

                  a) Ritmul și vointa
         În pedagogia curativă, activitațile din timpul zilei, săptămânii și anului, sunt structurate ritmic. În școală, ziua debutează cu o zicere matinală și o parte ritmică urmată de predarea pe epoci, care are loc pe parcursul primelor două ore de curs. Săptămâna începe și se sfârșeste în mod festiv, fiind marcată de întalnirile cadrelor didactice care pe langă alte teme, vor aborda și studii de caz.
          Anul este structurat ritmic prin anotimpuri, cu sărbatorile care le corespund. Sărbatorile creștine - Paști, Sânziene, Sf. Michael, Crăciun/Bobotează - se sărbătoresc prin reprezentații artistice, piese de teatru, etc. În cadrul acestora sunt reprezentate sub formă de imagini noțiuni precum iubire, frumusețe, curaj etc, pentru a găsi acces și la sufletele copiilor cu posibilități de percepere - întelegere limitate.
          Aceste reprezentări ritmice educă voința și reprezintă un proces de lungă durată pe parcursul căruia familia și școala trebuie sa mențină o permanentă colaborare.
                   b) Predarea în epoci
        Ziua de școală începe, în fiecare dimineață cu așa zisa oră de bază sau epocă, desfașurată pe parcursul a 2-4 săptămâni și cuprinde acele materii la care trebuie accentuată cunoașterea si înțelegerea gandirea și reprezentarea. Astfel - ora de bază - constituită din primele doua ore ale dimineții, va fi începută cu grijă prin ața numita parte ritmică, ce ocupă ca timp primele douăzeci de minute.

Cântecele la flaut, lira, cu vocea, poeziile pantomima exercițiile de ritm (scandate cu picioarele și mâinile), exerciții de vorbire (frământările de limbă), în care copiilor le este cultivată capacitatea de a rosti duc - sub forma de jocuri și mici acțiuni — la o mai bună percepție a corpului, la o cunoaștere a schemei corporale, la stimularea exprimării, leaga colectivul clasei și îl acordează orei de predare.
           După aceasta, din repetarea materiei predate în ziua dinainte, se extrage esența, astfel încat predarea zilnică este de fapt o continuare a expunerii anterioare. învatatorul povestește plastic, în imagini, luând în considerare temperamentele, tensionând și relaxând, făcandu-i pe copii să se adâncească în cele traite.
            Dacă în cazul secvenței ritmice care deschide o zi de scoală există o alternanță între activitațile individuale și cele de grup, în cazul predării pe epoci domină predarea frontală. în ceea ce-i priveste pe copiii care nu pot să scrie sau să deseneze, pedagogul curativ preia această sarcină.
          Ora se încheie cu o istorisire ce diferă în funcție de clasă (cls. I -basme, a-II-a legende și fabule, a-III-a povestiri biblice, a-IV-a – mitologie romanească) ce dau caracter întregului an școlar.

                  c) Cuvântul viu și lumea însufletită
             Cuvântul viu este atât de important, încât manualele sunt evitate în primii ani de școală, si în mare rnăsură și în clasele superioare. Firul roșu care merge de-a lungul unei epoci de predare și care o face să fie un întreg ordonat, nu poate fi găsit în nici un manual.
             Acesta este prelucrat de învățător, luând în considerare specificul clasei și efectul educativ al fiecărei materii. Lipsa manualelor atrage după sine confecționarea propriilor cărți, prin caiete de epocă în care stă stransă esența unei perioade de predare. Textele sunt dictate, de regulă, de învățător sau prelucrate împreună în clasă, ilustrațiile fiind cu totul opera copiilor.
                  d) Activitațile artistice
               Muzica, pictura, gimnastica, modelajul s.a. țin de domeniul artei -pedagogia curativă alatură acestora incă două: euritmia și desenul formelor.
              DESENUL FORMELOR:   Încă de mici copii am fost îndrumaţi şi ajutaţi să desenăm folosindu-ne de o simplă linie care nu era altceva decât conturul obiectului sau al fiinţei pe care doream să o desenăm. În realitate, nu există nici un fel de contur, numai culori ce se întâlnesc, suprafeţe colorate ce se învecinează. În desenul formelor, linia este expresie a unui joc interior de forţe care trezeşte la viaţă.

              Peste tot în lume există forme geometrice: fulgii de nea, fagurele de miere, cochiliile melcilor, formele frunzelor, însă a descoperi legităţile geometrice în artă înseamnă o nemăsurată trăire a fericirii. Începutul este făcut chiar din primul an de scoală când desenul formelor precede scrisul. Cadrul didactic vorbeşte cu copiii despre mâinile lor şi despre cum poate omul să lucreze cu mâinile sale; îi cheamă apoi la tablă, rând pe rând punându-i să facă o linie, un arc, un cerc urmând ca apoi să le deseneze ceva pe tablă şi elevii să-l imite; astfel din felul lor de a desena se pot descoperi multe lucruri despre copii, cum ar fi descoperirea naturii interioare a fiecărui copil, a temperamentului său.

   Desenul formelor este considerat “o cale”ce poate fi urmată de toţi cei care vor să-şi dezvolte în mod conştient facultăţile creatoare care sunt în stare latentă în fiecare fiinţă umană.

EURITMIA: Euritmia provine din greacă, de la eurhythmos ( eu= bine , rhythmos=ritm) și se referă la ritmul regulat al inimii și urmarea acestuia în armonia sunetelor, liniilor și mișcărilor. Practic prin euritmie se înțelege urmarea activităților într-un mod ritmic precum al inimii, fără să lași gândirea să intervină în vreun fel în activitatea ta, fără să acționezi pe bază de ”simțiri”. Însă acestea nu se fac oricum ci prin dans. Euritmia presupune că orice sunet, literă, linie are o mișcare aparte a corpului pe care creierul o percepe într-un mod plăcut, fiind capabil să se activeze mai mult.

 Euritmia este considerată o artă, dar și o practică pedagogică, și se caracterizează prin reprezentarea vizuala (gestuală) a vorbirii sau muzicii. Exercițiile euritmice sunt esențiale în dezvoltarea copilului ca întreg. Ele își aduc contribuția atât în dezvoltarea fizică, cât și cognitivă, socială sau emoțională.
                  

            Istoricul euritmiei

Sensibili la pulsul timpului, ganditori și artiști tineri se îndreptau la începutul secolului nostru spre căi noi ale trăirii și experimentării artei lor.

           Expresionismul, pictura nonfigurativă, muzica atonală, sunt doar câteva din semnele căutarii lor încordate. Și în arta dansului, cu ”descoperirea ” ritmului în om, cu înoirea baletului, cu potențarea expresiei în dans, căutarile sunt pe masura timpului.

La întrebarea dacă dintr-o cunoaștere spirituală a omului este posibilă înnoirea artei mișcării, Rudolf Steiner (1861- 1925), face noi corelații între poezie, muzică și mișcare, și pune bazele euritmiei moderne ca artă. Metoda științei sale spirituale, pe care cu o expresie goetheană a numit-o ”vedere sensibil- suprasensibilă”, i-a îngaduit să descrie intențiile de mișcare ce apar în organele vorbirii ale omului și care extinzându-se la dimensiunile întregii ființe pot să devină mișcări ale membrelor.

    În 1919 la Zurich, încep turneele de euritmie prin Europa și începe predarea euritmiei ca disciplină de specialitate la școala Waldorf din Sttutgart.

Vizând o concepție estetica așa cum este ea de găsit în germene în operele lui Goethe, concepție în care euritmia are un loc central inițiator și mijlocitor, Rudolf Steiner fondează în anul 1923 ”Eurythmeum-un” din Sttutgard, gândit ca un centru de schimb liber între diversele arte care se întâlnesc și se fecundează reciproc.

Euritmia poate fi definită din trei perspective:

       1.      Pedagogică: ușurința, amplitudinea și expresivitatea artistică a mișcărilor permite ca euritmia să fie folosită în educație ca o gimnastică străbătută de elementul artistic și dă astfel copilului posibilitatea de a fi activ cu întreaga sa ființă aflată în dezvoltare. Aici, ea se orientează după fazele de dezvoltare ale copilului și are ca sarcină, în primul rând, ca legătură cu limba și muzica să trezească și să cultive forțele artistice ale copilului.
      2.      Terapeutică:  prin mișcări euritmice transformate în scop terapeutic devin posibile vindecări uimitoare, căci fiecare mișcare-sunet este o legătură cu procesele din organele interne.
Euritmia terapeutică se efectuează în colaborare cu medicul și este aplicată în așezăminte terapeutice, cabinete medicale, școli cu clase ajutătoare sau pedagogie curativă.
        3.      Artistică: euritmia este o artă, locul ei este pe scenă și în sufletul spectatorului. Ea aduce în faţa ochilor intervale, tonuri muzicale, sunete rostite printr-o curgătoare şi expresivă gestică a braţelor, a palmelor şi a corpului, într-o unitate dinamică.

Care este rolul euritmiei în dezvoltarea copiilor?

             Scopul ei este acela de a stimula și consolida capacitățile expresive ale copiilor prin mișcare. Ea are rolul de a stimula imaginația, procesul gandirii și conceptualizarea până în punctul în care acestea se pot manifesta prin forme de mișcare într-un spațiu fizic.
             Exercițiile de euritmie la gradiniță sau școală au și rolul de a dezvolta coordonarea, atenția și capacitatea de concentrare a copiilor. Acestea încep prin mișcări simple, liniare și se complică treptat în forme și coreografii complexe, ajutand copiii să învețe să se coordoneze cu acestea și să aibă răbdarea și concentarea necesară pentru a le urmări și a le pune în practică.

Ce se întâmplă în timpul exercițiilor de euritmie?

În gradiniță sau școli, copiii sunt stimulați să transpună o poveste sau o poezie în gesturi și mișcări. Pe măsură ce cresc, ei dobândesc abilitatea de a-şi controla gesturile braţelor, formele de deplasare cu paşii şi reuşesc să dea formă prin mişcarea braţelor şi a picioarelor unor ritmuri, unor sunete care cer gesturi specifice.

            Piesele muzicale sau poetice care sunt transpuse euritmic rezultă din translatarea tonurilor sau a sunetelor în gesturi precise, de conotaţie specifică. Nu se cer posturi, ca în balet, nu se cere un mimetism, ca la vârstele mici, ci se cere o înţelegere a mesajului, a sunetului corelat cu mesajul şi cu gestul, a costumului şi culorilor acestuia cu întreaga semnificaţie a gestului artistic.
             Euritmia își aduce contribuția și în dezvoltarea abilităților sociale ale copilului. Activitățile se fac în grup și ajută la îmbunătățirea relației dintre copii, favorizând legarea prieteniilor, dar și cooperarea sau colaborarea dintre ei.

Care este rolul terapeutic al euritmiei?

Euritmia terapeutică este metamorfoza euritmiei artistice. Accentul se pune pe ființa sunetului și pe valoarea forțelor lui terapeutice. Se pare că euritmia ar putea fi folosită cu succes în recuperarea copiilor cu ADHD. Terapia euritmica ajută și la tratarea bolilor somatice, dar și a problemelor de dezvoltare, deficiențelor de învățare, tulburărilor de somn sau a altor probleme de natură psihologică sau psihiatrică.

            Prin transpunerea sunetelor vorbirii, a tonurilor și intervalelor muzicale în mișcare, euritmia curativă armonizează și stimulează activitatea organelor interne și funcțiile psihice. Se dezvoltă totodată capacitatea de autopercepție și se impulsionează forțele de autovindecare ale organismului.

           PICTURA: Pictura reprezintă o modalitate ideală de evaluare a emoţiilor şi de eliberare a tensiunii interioare a copiilor cu nevoi speciale. Fiecare culoare transmite un mesaj, o stare de spirit, o dispoziţie. Această formă de terapie se concretizează într-o modalitate de a cunoaşte copiii, problemele lor, starea lor într-un anumit moment. Putem afla multe despre starea copilului dintr-un anumit moment prin modul în care îşi alege culorile sau suprafaţa de desen. Pictura se poate realiza pe sticlă, faianţă sau lemn.

           DESENUL: Desenul este o metodă terapeutică care are rolul de a dezvolta conştiinţa corporală a copilului cu nevoi speciale. Prin desen pot fi create noţiuni de genul stânga-dreapta, sus-jos precum şi conştiinţa propriului corp. Iată un exemplu: în cazul în care dorim să creăm copilului conştiinţa existenţei propriilor palme şi a diferenţei stânga-dreapta, îi vom colora supafaţa palmei mâinii stângi cu o culoare, iar suprafaţa palmei drepte cu o altă culoare şi le vom imprima pe o coală de hârtie. Între timp, acest exerciţiu poate fi folosit pentru a-l face pe copil conştient asupra creşterii şi dezvoltării propriului corp. Este bine ca, periodic, lucrările copiilor să fie prezentate în cadrul unor expoziţii, fapt care creează copilului sentimentul că munca sa este apreciată.

               MUZICA: “Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înăltând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos .” (Platon)

               Muzica este un limbaj primordial al omenirii, influenţa binefăcătoare a sa asupra funcţiilor organismului uman în general şi mai ales asupra psihicului a fost observată din cele mai vechi timpuri, folosirea muzicii în scop terapeutic fiind tot atât de veche ca şi medicina însăşi. Muzica încurajează comunicarea şi dezvoltă creativitatea.

             Dansul este o formă artistică care pune în mişcare corpul ajutând la îndepărtarea angoaselor şi a temerilor. Persoanele cu dizabilităţi nu au un limbaj verbal adecvat dezvoltat, dar deţin un limbaj al mişcărilor. Astfel, comunicarea nonverbală poate fi un mod eficient de contact. Mişcarea împreună cu alţii, în acelaşi ritm, dezvoltă încrederea, formarea relaţiilor, conştientizarea propriei persoane şi deschiderea spre interacţionare.

                        Muzica în terapia cu copiii autişti

         Muzica este o formă de comunicare care are efecte liniştitoare pentru copiii autişti. Deoarece copiii autişti sunt hipersensibili la stimuli externi, ei tind să aibă o afinitate puternică pentru a asculta muzică şi pentru a cânta la instrumente muzicale.
Cercetările specialiştilor despre influenţele muzicii asupra copiilor diagnosticaţi cu autism au demonstrat beneficiile utilizării acestei terapii ca mijloc de sprijinire a abilităţilor de vorbire şi de menţinere a unui contact vizual mai bun. Astfel, deşi rostesc foarte puţine cuvinte sau nu vorbesc deloc, copiii autişti sunt receptivi la muzică, şi chiar pot cânta. Scopul folosirii muzicii nu îl constituie cel de obţinere de performanţe, ci de a-i învăţa să comunice, pentru că ei au aptitudini extraordinare pentru muzică.
         Prin terapia prin muzică se poate crea un cadru securizat în care copilul învaţă nu numai să comunice, dar şi diverse sarcini, învaţă să respecte reguli sau convenţii sociale. De exemplu, dacă cel mic nu execută contactul vizual, jocurile muzicale care presupun să-l privească pe terapeut pot ajuta în acest sens. De asemenea, pot fi utilizate instrumente simple, cum ar fi tamburina sau un clopoţel. Este indicat să fie căutate cântece apropiate vârstei lui pentru a le folosi în a-l ajuta să înveţe cuvinte şi semnale ale corpului. Pot fi create cântece repetitive pe care copiii să le înveţe. În plus, cuvintele cântecului pot crea o modalitate prin care copilul să-şi comunice nevoile sale prin cântec. Un exerciţiu ar putea fi ca adultul să îi cânte copilului diverse melodii în timp ce ţine în braţe o păpuşă. Când în cântec se menţionează cuvântul „somn“, adultul să întindă păpuşa pe pat, iar când se menţionează „trezire“, să salte păpuşa în aer.
         De asemenea, cunoaşterea unui instrument muzical poate ajuta la construirea stimei de sine, precum şi la relaxarea copilului. Important este să fie observate preferinţele muzicale ale celor mici şi aceste principii ale terapiei să fie folosite atât în mediul educaţional, cât şi acasă.

              Noţiuni despre muzică în general:

           Vârsta ideală de începere a studierii unui instrument muzical diferă în funcţie de stadiul de dezvoltare emoţională, motrică şi a puterii de concentrare a fiecărui copil; unii dintre ei pot începe foarte precoce, de la 4 ani, alţii pot da randament abia începând cu vârsta de 7 ani.
  Vârsta optimă pentru începerea cursurilor de pian este 5-6 ani, cea pentru cursuri de chitară şi vioară 7-8 ani, iar pentru a lua lecţii de canto este recomandat ca vârsta copilului să fie peste 8 ani.

              Copiii de vârstă preşcolară care participă la activităţi muzicale de grup, precum diverse joculeţe muzicale şi interpretarea diferitelor cântece specifice vârstei lor, vor fi mult mai sociabili, deschişi, vor comunica mai bine şi vor avea încredere în sine. Pentru copiii de vârstă şcolară, studierea unui instrument muzical sau cântatul  presupune dezvoltarea sentimentelor de mulţumire, stimulând în acelaşi timp acţiuni complexe de coordonare a mişcărilor şi concentrare susţinută. Cântatul la pian, chitară sau vioară, spre exemplu, contribuie la utilizarea unor zone din creier care nu sunt folosite în mod normal, în activităţile de zi cu zi.

         TERAPIA PRIN ARTĂ: Art-terapia este un mijloc de comunicare şi de evoluţie dedicat copilului. Arta e un mijloc de construire a personalităţii, permite o conectare cu sine însuşi. Ea dezvoltă capacitatea de comunicare în relaţiile interumane.
                Rezultatele terapiei prin artă:

- exersarea capacităţilor de exprimare verbală şi nonverbală a sentimentelor, trăirilor, anxietăţilor;
- consolidarea respectului faţă de sine şi a încrederii în sine;
- antrenarea empatiei în relaţiile cu ceilalţi membrii ai grupului;
- dezvoltarea unor strategii personale de rezolvare a problemelor şi a conflictelor intra- şi inter personale;
- spargerea blocajelor emoţionale;
-dezvoltarea capacităţilor cognitive (memorie, atenţie, limbaj, gândire,etc.);
- eliberarea de tensiuni, anxietăţi acumulate, stres;
- perfecţionarea unor abilităţi şi deprinderi deja formate (pictură,colaj, joc de rol).

                  Orientarea spre o anumită formă de terapie trebuie făcută în concordanţă cu talentele şi abilităţile pe care le descoperim în fiecare copil. El nu trebuie forţat spre a picta, desena sau cânta dacă nu are înclinaţii spre aceste domenii. Dacă vom face acest lucru, el o va privi ca pe o constrângere, iar terapia nu ar mai avea sens.

                        ELEMENTE METODOLOGICE UTILIZATE ÎN FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA         ABILITĂŢILOR LA ELEVII CU NEVOI SPECIALE

                 În instituţiile de învăţământ bazate pe pedagogie curativă se utilizează conceptul de “copii cu nevoi de îngrijire sufletească” ceea ce relevă desfăşurarea unor activităţi de învăţământ, predominant pe latura afectiv-motivaţională.

                 În cadrul activităţilor de abilitare manuală, elevii cu nevoi speciale îşi dezvoltă spiritul de observaţie; acestea reprezintă pentru aceştia un mijloc de exprimare care le permit să creeze în realitate ceea ce au văzut sau simţit. Ei îşi dezvoltă o mai bună coordonare ochi- mână, îşi îmbunătăţesc motricitatea fină, dar şi formarea simţului estetic.

                 Materiale folosite:

          Fire textile şi materiale textile: se găsesc uşor şi nu costă foarte mult; sunt de diverse culori şi grosimi, sunt uşor de modelat prin împletire, lipire, coasere, rulare sau tăiere. Au o mare importanţă terapeutică contribuind la dezvoltarea mobilităţii mâinilor şi dezvoltarea muşchilor încheieturii acestora, dar şi la educarea răbdării. Prin coasere se pot obţine covoraşe sau şerveţele, iar prin lipire se pot obţine pe planşe diverse compoziţii (flori, copaci). În pedagogia curativă sunt evitate materialele sintetice, se folosesc firele de lână sau bumbac.

           Lâna naturală: este un material deosebit prin proprietăţile sale, plăcută la atingere, putând fi uşor de modelat şi din care se pot face păpuşi, îngeraşi, oameni de zăpadă sau alte elemente decorative.

           Hârtia: este unul dintre cele mai folosite materiale fiind la îndemâna tuturor. Se prelucrează uşor prin decupare, îndoire sau mototolire solicitând muşchii degetelor. Se pot obţine o varietate foarte mare de obiecte din hârtie: colaje, măşti, felicitări, ornamente, avioane, morişti, bărcuţe, flori de toate formele şi culorile.

           Materiale din natură: frunze, seminţe, fructe uscate, petale, ghinde, castane, crengi, rădăcini, pietre, nisip, scoici, prin marea lor varietate de forme şi culori pot genera compoziţii deosebite prin aranjamente sau lipire.

           Paiele de grâu, orz sau ovăz: sunt materiale cu care, prin lipire, se pot realiza, pe baza unui model dinainte desenat, diferite lucrări: flori, case, animale, etc.

          Plastilina, ceara, aluatul sau lutul: sunt materiale folosite pentru a realiza diferite figurine: animale, plante, litere, cifre sau obiecte decorative.

                         e) Logopedia
                 Vorbirea articulaăa este considerată ca fiind în context evolutiv cu dezvoltarea gândirii copilului. Modelarea vorbirii este, de asemenea, o parte componentă a formării cadrelor didactice și educatorilor din cadrul pedagogiei curative. În cadrul secvențelor ritmice sunt prevăzute exerciții de vorbire cu întreaga clasă. Astfel, timpul disponibil pentru exerciții individuale este relativ scurt. Aici ar putea fi introdusă logopedia. Ea este realizată individual de către un locoped deși este greu să se dezvolte aptitudini verbale la copiii care nu au atins nivelul necesar de ințelegere al noțiunilor.
                       f) Atitudinea pedagogului curativ și ambianța
                 Întrucât pedagogii curativi acționează nemijlocit asupra copilului, ei trebuie să-și însușească o serie de aptitudini, cum ar fi: facultăți de cunoaștere extinse, întelegere fată de fenomenele anormale prezentate de copil, intuiție, interes, dăruire entuziasm liniște lăuntrică și respect fată de detaliu.
                 Cadrul didactic caută în mod intenționat stabilirea contactului cu fiecare copil, mai întâi la salutul de dimineață, apoi în cursul predării.
                 Modul de comportare al cadrelor didactice fată de elevi este plin de respect, interes și cordialitate. în acest context este important de remarcat faptul că învățătorul nu este in permanentă persoana care îngăduie totul, cu toleranță și înțelegere. El ridică adesea pretenții care actionează cu claritate și fermitate asupra copiilor. În cursul activităților cotidiene se ține seama în mod constient de forma pe care o au de luat acestea; dacă este cazul, copii sunt corectați în mod sistematic. Comportamentul elevilor unii fată de altii este influențat de modelul cadrului didactic.
                Sălile de clasă sunt primitoare, pereții sunt zugrăviți în culori pastel, ce diferă după vârsta copiilor, băncile sunt dispuse în mod adecvat pentru predarea frontală. Alături de învățător, aproape pentru toți elevii a devenit un obicei de a împodobi în mod corespunzător sălile de clasă sau masa anotimpurilor. Pe această cale, copiii fac cunoștință cu diversele anotimpuri și anumite stări lăuntrice sunt create cu ajutorul unor voaluri colorate atârnate în colțurile clasei.
               Rezumând, putem caracteriza că interacțiunile și climatul din sălile de clasă sunt pline de respect și sensibilitate. Dar ceea ce caracterizează cel mai bine relația profesor-elev în instituțiile de pedagogie curativă este capacitatea de empatie pe care cadrele didactice o cultivă față de copilul ca ființă in devenire.

               În concluzie, pedagogia curatică este un alt mod de a educa, oferit copiilor cu cerințe educaționale special, ale căror problem de sănătate fizică și psihică nu pot fi rezolvate prin forme de educație obișnuită. Pedagogias curatică este bazată pe:

-          Ritmul omului și al naturii- activitățile din timpul zilei, săptămânii și anului sunt structurate ritmic.

-          Cuvântul viu- forța macestuia e atât de profundă și binefăcătoare încât manualele sunt evitate, cel puțin în primii ani de școală.

-          Activitățile artistice- sunt cele mai eficace pentru formarea unei atitudini pozitive față de lumea înconjurătoare, modelând sufletele copiilor.

-          Cunoașterea ființei copilului- dezvoltându-le armonios gândirea , simțirea și voința.

-          Atitudinea pedagogului curativ- capacitatea de emaptie față de copilul privit ca ființă în devenire, bazată pe însușirea unor aptitudini: entuziasm, intuiție, interes, liniște lăuntrică și dăruire.

                 
                     Dizabilitatea poate fi considerată și ca o provocare, în sensul integrării în propria biografie a unor experiențe individuale semnificative, atât pentru persoana cu dizabilități, cât și pentru cei care se află în relație directă cu aceasta.
                   Fiecare copil are un potenţial educativ înnăscut care trebuie doar descoperit şi activizat astfel că cel mai important lucru este valoarea unui om, indiferent dacă el este normal sau are anumite nevoi speciale. Rolul activităţilor în pedagogia curativă este acela de a crea premisele unei atitudini de implicare a părinţilor şi profesorilor în viaţa acestor copii pentru a învăţa să trăiască cu ei şi să-i iubească.  

          

Bibliografie

1) http://incomemagazine.ro/articles/arta-ca-terapie

2) terapiasufletului.wordpress.com/...terapeutice/terapie-prin-muzica/

3) “Dezvoltări teoretice şi instituţionale în alternativele educaţionale”- Editura Nomina, Horaţiu C. Catalano (coordonator)

4) Curs Doctrine Pedagogice – Ion Albulescu

5) http://www.eva.ro/sanatate/medicina-preventiva/terapia-prin-arta-articol-3989.html

6) http://www.info-sanatate.ro/index.php?l=ro&mode=articol&t=37&i=820

7) http://www.euritmia.go.ro/prezentare.htm

8)http://www.copilul.ro/copii-3-6-ani/dezvoltare/Euritmia-in-dezvoltarea-copiilor-a9131.html
9) http://crash4crantz.wordpress.com/2013/03/17/euritmia/

10) Reviste de pedagogie: Alternative educaționale, Nr. 1-10/2006, coordonator: Nicolescu

11) http://ro.scribd.com/doc/36787627/Rudolf-Steiner-Curs-de-Pedagogie-Curativa

12) http://www.autism.ro/forum/viewtopic.php?t=4702

 Proiect realizat de: Chiuzan Teodora

                                Crăcană Lenuța

                                Țărmure Diana