Ceea ce s-a întâmplat acum mai bine de 30 de
ani va rămâne pentru mine un mister. Am tot încercat de atunci să înțeleg ce se
întâmpla cu acei copii. Sigur, condițiile nu aveau nimic comun cu ceea ce găsim
acum într-o Casă a Copiilor.
Le-am dus copiilor câteva dintre
materialele pe care le folosisem în psihologia experimentală, lucruri pe care
astăzi le folosim ca materiale senzoriale şi materiale de viață practica.
Vroiam doar să studiez reacțiile copiilor. Am rugat persoana care se ocupa de
copii să nu interacționeze cu ei, pentru că n-aș mai fi putut să-i observ.
Cineva le adusese hârtie și creioane colorate, dar nu asta era explicația
pentru ceea ce avea să urmeze. Nimeni nu le oferea dragoste acestor copii, iar
eu îi vizitam doar o dată pe săptămână. În timpul zilei, copiii nu comunicau cu
părinții lor. Copiii erau tăcuți, nu interacționau nici cu educatoarea, nici cu
părinții, dar mediul acela contrasta puternic cu cel cu care erau obișnuiți. În
comparație cu ce văzuseră în viaţa lor de pâna atunci, acest mediu era de o
frumusețe extraordinară. Pereții erau albi, afară era un spațiu verde cu iarbă,
deși nimeni nu se gândise încă să planteze flori, dar lucrul cel mai frumos era
faptul că aveau ocupații interesante în care absolut nimeni nu intervenea. Au
fost lăsați singuri și, încet-încet, copiii au început să se concentreze asupra
lucrului, iar transformarea lor a fost vizibilă. Copiii, din timizi și sălbatici
cum fuseseră înainte, au devenit sociabili și comunicativi. Aveau relații
diferite între ei, lucru despre care am scris în cărțile mele. Li s-au
dezvoltat personalitățile și, oricât de ciudat ar părea, au demonstrat o putere
de înțelegere extraordinară, erau activi, plini de viață și încrezători. Erau
fericiți și veseli.Acest fapt a fost observat și de către mame, care au venit
și ne-au spus. De vreme ce nimeni nu se amesteca în activitățile lor și nu era
nimeni să-i învețe, acești copii acționau spontan, într-un mod natural. Dar
ceea ce mă impresiona cel mai mult la acești copii ciudați din cartierul San
Lorenzo erau manifestările lor evidente de recunoștintă. Eram la fel de
surprinsă, cum ar fi fost oricine altcineva. Când intram în clasă, toți acești
copii veneau repede să mă întâmpine și îmi spuneau: ,,Bun-venit!”. Nimeni nu-i
învățase regulile bunelor maniere. Iar cel mai ciudat lucru dintre toate a fost
faptul că, deși nimeni nu se preocupase de starea lor fizică, sănătatea acestor
copii înflorise, de parca cineva le-ar fi dat mâncare pe ascuns. Și de fapt așa
era, numai că hrana era spirituală. Copiii au început să observe anumite
lucruri la ei acasă: o pată pe rochia mamei, dezordinea din cameră. Le-au spus
mamelor să nu mai atârne rufele la fereastră și să pună flori acolo. Influența
s-a răsfrânt și asupra caselor lor, care au început să se schimbe după o vreme.
După șase luni de la inaugurarea
“Casei Copiilor”, câteva dintre mame au venit la mine cu propunerea că, dacă
tot am făcut atât de mult pentru copiii lor, și cum ele nu puteau să-i ajute
pentru că erau analfabete, să-i învăț pe copii să scrie și să citească. La
început am refuzat, din cauza prejudecății că acești copii erau mult prea mici,
ca vârstă, pentru așa ceva. Cu toate astea, le-am adus alfabetul așa cum vi
l-am arătat. Cum era ceva nou și pentru mine, analizam cuvintele pentru ei și
le arătam că fiecare sunet dintr-un cuvânt se poate materializa printr-un
simbol. A urmat apoi explozia scrisului.
Vestea s-a răspândit și întreaga lume a
devenit interesată de fenomenul că niște copii atât de mici și pe care nu îi
învățase nimeni, știau să scrie. Oamenii și-au dat seama că era vorba de un
fenomen inexplicabil, pentru că, pe lângă faptul că acești copii știau să scrie,
tot timpul lucrau fără ca cineva să-i silească. A fost o mare revelație, dar nu
și singura contribuție a acestor copii. Tot ei au fost cei care au creat lecția
tăcerii. Faima s-a răspândit repede și astfel la “Casa Copiilor” veneau tot
felul de vizitatori, inclusiv miniștri de stat împreună cu soțiile lor. Copiii
se comportau frumos și cu respect față de oaspeți, fără ca cineva să îi împingă
de la spate să se poarte așa. Ziarele din Italia și de peste graniță au început
să facă vâlvă. Știrea s-a răspândit, astfel încât însăși Regina s-a arătat
interesată. A venit în cartierul nevoiaș, cunoscut ca “Porţile Iadului”, să
vadă copiii despre care auzise minuni.
Cărui fapt i se datora minunea?
Nimeni nu putea să formuleze un răspuns clar. Dar pe mine mă cucerise pentru
totdeauna, deoarece îmi pătrunsese în inimă, ca o lumină nouă. Într-o zi, i-am
privit pe copii, cu ochii, care îi vedeau altfel și m-am întrebat: „Cine
sunteți voi, sunteți aceiași copii de dinainte?” Și mi-am spus în sinea mea:
„Poate că sunteți copiii despre care s-a spus că vor veni să salveze lumea.
Dacă e așa, atunci vă voi urma.” De atunci eu sunt cea care încearcă să le
înțeleagă mesajul și să îi urmeze.
Iar pentru a-i urma, mi-am schimbat întreaga viață. Aveam aproape 40 de ani.
Aveam în fața mea cariera de medic și pe cea de profesor universitar. Dar am
abandonat totul, pentru că m-am simțit datoare să-i urmez pe copii, și să
găsesc și pe alții care să-i urmeze, deoarece am descoperit că în ei se află
secretul sufletului.
Trebuie să înțelegeți că ceea ce a urmat a fost atât de măreț și de
tulburător, încât importanța sa nu a putut fi niciodată recunoscută pe măsură.
Nu va putea fi niciodată studiat îndeajuns, deoarece este secretul vieții
însăși. Nu putem ști pe deplin care au fost cauzele. Nu metoda mea a fost cea
care a determinat-o, deoarece în acel moment metoda mea nici nu exista..
Metoda mea educativă a pornit de aici, asemenea multor alte revelații pe care
le datorez copiilor. Știți, așa cum v-am mai spus, că toate detaliile metodei
se datorează efortului de a urma copilul. O nouă cale ni s-a arătat. Nimeni nu
știe exact cum s-a întâmplat, pur și simplu a prins viață și ne-a arătat noul
drum.
Nu are nicio legătură cu metodele educative dinainte, și nici cu cele viitoare.
Unicitatea metodei se datorează faptului că este contribuția copilului însuși.
Probabil este prima de acest fel, construită pas cu pas doar de către copil.
Nu ar
fi putut veni de la un adult. Principiul conform căruia adultul trebuie să se
dea la o parte pentru a-i face loc copilului n-ar fi putut veni vreodată de la
un adult. Oricine dorește să îmi urmeze metoda, trebuie să înțeleagă că nu mie
trebuie să îmi aducă onoruri, ci trebuie să urmeze copilul ca pe o călăuză a
sa.”
Maria Montessori
II.2. Scrisoarea trimisă
tuturor guvernelor
,,Copilul cetăţean uitat”
În 1947, Maria Montessori a scris
o scrisoare pe care a trimis-o tuturor guvernelor.Mai jos sunt extrase câteva paragrafe din această
scrisoare:
"Mi-am petrecut viața în căutarea adevărului. Studierea
copiilor mi-a permis o cercetare amănunțită a naturii umane la originea sa,
atât în Est cât și în Vest și, deși sunt deja patruzeci de ani de când mi-am
început munca, copilăria continuă să îmi pară o sursă nesecată de revelații și
– dacă îmi permiteți - de speranță."
"Copilăria mi-a arătat că natura omenească este una singură. Toți copiii
vorbesc aproximativ la aceeași vârstă, indiferent de rasă, de circumstanțe sau
de familie; merg, schimbă dinţii de lapte etc. la anumite perioade fixe din
viața lor. Și în alte aspecte, în special în domeniul psihic, sunt similari,
sunt la fel de sensibili."
"Copiii sunt constructorii oamenilor pe care îi clădesc, preluând din
mediul înconjurător limbajul, religia, obiceiurile și particularitățile nu
numai ale rasei, nu numai ale nației, ci chiar ale cartierului în care se
dezvoltă. "
"...Copilul este cetățeanul uitat - și totuși, dacă oamenii de stat și
specialiștii în educație vor ajunge să realizeze forța remarcabilă a
copilăriei..., eu simt că i-ar acorda prioritate înainte de orice. Toate
problemele omenirii depind de omul însuși; dacă făurirea omului nu este luată
în considerare, problemele nu vor fi rezolvate niciodată."
"...Omul trebuie cultivat de la începutul vieții, când marile forțe ale
naturii sunt în plină desfăşurare. Abia atunci putem spera să clădim o mai bună
înțelegere între nații."
Traducere din engleza de Lucia Popescu
III.Metoda ,,Montessori”
Principiile
metodei Montessori
1.Copilul este
privit ca un om în toată firea, i se respectă personalitatea,
deoarece este un
individ unic şi irepetabil;
2.Copilul este
ajutat să-şi dezvolte voinţa acordându-i-se libertate asupra
hotărârilor sale,
este îndrumat să gândească şi să acţioneze independent;
3.În loc să
înlăturăm obstacolele ce-i stau în cale, ajutăm copilul să le
depăşească;
4.Copilului îi
este dat prilejul de a-şi urma propriul ritm de învăţare,
deoarece copiii nu-şi
doresc doar să înveţe, ci să înveţe ceva anume, într-un
anumit moment dat;
5.Încurajarea
copiilor de a lua mereu decizii proprii pe care să le respecte
Cercetările ştiinţifice arată că:
Învăţarea se
produce în condiţii optime când procesul gândirii este însoţit de
mişcare;
Se învaţă mai
bine atunci când ne interesează subiectul de învăţat;
Persoanele
evoluează când simt că pot efectua alegeri şi când simt că deţin
controlul;
Învăţăm mai bine
când subiectul de învăţat se află în context concret.
Copiii pot
învăţa foarte bine ,,de la” şi ,,împreună” cu persoane astfel că după
vârsta de
6 ani copiii răspund foarte bine la situaţii în care pot învăţa şi
colabora în
acelaşi timp;
Copiii răspund pozitiv
la rutină şi la disciplină;
Anumite
comportamente pozitive la adulţi (semnalate de Montessori) se pot
observa în
rezultatele ulterioare ale copilului.
Metoda de predare
Profesorul printr-o observare extensivă şi prin
înregistrarea observaţiilor, planifică proiecte individuale prin care fiecare
copil să-şi dezvolte capacitatea de a învăţa ce-i trebuie pentru a-şi
îmbunătăţi performanţele. Raportul profesor-copii: de la 1: 1 la 1: 30, cu
excepţia grupelor pentru vârstele de 0-3 ani (în care mărimea grupului e
dictată de regulile Ministerului Sănătăţii), raportul este de un profesor
Montessori şi un supraveghetor la 30 de copii. Profesorul este instruit să
predea individual, nu să ţină cursuri unui grup mai mare sau mai mic, şi să
supravegheze peste 30 de copii care desfăşoară o gamă foarte largă de sarcini.
El este pregătit în probleme fundamentale de matematică, limbă, ştiinţe şi
arte, şi în călăuzirea cercetării şi explorării copilului, concentrându-i
interesul şi emoţiile asupra temei. Profesorul nu stabileşte teme, nici nu
dictează ce trebuie să se studieze sau să citească şi nici nu stabileşte limite
privind profunzimea interesului copilului.
Cerinţe
pentru vârsta de 6-18 ani
Nu există
cerinţe academice pentru aceste vârste, însă copiii îşi însuşesc o cantitate
surprinzătoare de cunoştinţe şi, adesea, învaţă să citească să scrie şi să
socotească la un nivel care, de obicei, depăşeşte ceea ce se crede posibil
pentru aceste vârste.
Cerinţe
pentru vârsta de 6-18 ani
Profesorul
observă în permanenţă interesele fiecărui copil şi facilitează cercetarea
individuală în domeniul acestor interese. Nu există alte cerinţe la admiterea
în liceul sau examenul de capacitate şi cel de bacalaureat. Acestea iau o
cantitate de timp minimă. De la vârsta de 6-7 ani elevii proiectează contracte
cu cadrul didactic care trebuie să le îndrume activitatea solicitată, să păstreze
un echilibru general al domeniilor de activitate şi să-i înveţe să devină
responsabili faţă de propria educaţie şi de utilizarea timpului. Activitatea
din ciclul elementar şi gimnazial cuprinde şi materii care, de obicei, apar la
liceu.
Formarea
caracterului
Această formare
este considerată pe acelaşi plan cu formarea academică, elevii învăţând să aibă
grijă de ei înşişi, de ambianţă, unul de celălalt-gătesc, curăţă, construiesc,
lucrează la grădină, se deplasează graţios, vorbesc politicos sunt respectuoşi
şi sunt gata să acorde ajutor.
Rezultatele
acestei metode
Atunci când
mediul răspunde tuturor trebuinţelor copiilor, aceştia devin, fără vreo
manipulare din partea adultului, sănătoşi fizic, împliniţi intelectual şi
psihologic, foarte bine educaţi şi emanând bucurie unul faţă de altul. În
următorul citat, dr. Montessori vorbeşte despre prima Casa dei Bambini din
Roma, ilustrând importanţa descoperirilor sale şi esenţa învăţământului
Montessori de astăzi:
,,Când copii au
completat o activitate prin care au absorbit ceva din mediu ei par odihniţi şi
profund satisfăcuţi. De parcă o cale s-a deschis în sufletele lor care i-a
condus la toate forţele lor latente, relevând cea mai bună parte a lor. Ei
arată o mare dispoziţie către oricine, vor să-i ajute pe alţii şi sunt plini de
bunăvoinţă”.
Astăzi există
toate tipurile de proiecte de cercetare privind rezultatele învăţământului
Montessori. Rezultatele acestora arată că pe măsură ce copiii progresează
într-un sistem de învăţământ Montessori autentic (deoarece există şcoli care
folosesc numele dar nu au cadre didactice Montessori calificate) de la nivelul
preşcolar la gimnazial şi liceu, devin mai independenţi şi mai responsabili în
acţiuni şi gândire. Ei desfăşoară cercetări originale în toate direcţiile şi depăşesc
repede nivelul de cunoaştere al cadrului didactic în multe domenii. Ei intră în
societate şi devin cetăţeni responsabili şi cu gândire critică mult mai devreme
decât s-a crezut că este posibil, organizând drumeţii, proiecte şi acţiuni
sociale şi ecologice, ucenicie. Îşi dezvoltă deprinderi de studiu excelente
încât depăşesc nivelul curriculum-ului din şcolile tradiţionale. Cercetările
longitudinale relevă lipsa oricărei forme de violenţă în comportamentul
adulţilor care au urmat un învăţământ Montessori, în special în perioada
preşcolară.
IV.Filosofii montessoriene
TENDINŢELE UMANE
Pentru a înţelege filozofia Montessori şi specificul procesului
învăţării, trebuie abordat conceptul de ``tendinţe umane``.
Tendinţele umane sunt impulsuri naturale
care apar din subconştient şi îi determină pe oameni să facă anumite acţiuni în
mod iraţional şi inconştient. Tendinţele există încă de la naştere, fiind tot
timpul prezente. Prin ele, oamenii asimilează informaţii şi se adaptează la
cultură, la locul, la grupul şi la societatea în care trăiesc, fiind universal
valabile în toate culturile şi în toate timpurile, dar se exprimă diferit, în funcţie de planul de
dezvoltare în care se află fiinţa umană
Pot
fi de mai multe tipuri: de orientare, de
explorare, de observare, de comunicare, de
socializare, de imitare, de activitate, de muncă, de repetare, de
abstractizare, de autoperfecţionare, de autocontrol fizic, emoţional şi intelectual.
Tendinţele sunt cele care conduc, care
dictează. Ele sunt forţa, baza energiei din spatele ,,minţii absorbante” şi a
,,fazelor sensibile”. Tot ele ne conduc acolo unde trebuie să ajungem şi ne
ajută să învăţăm, să ne autoperfecţionăm. Sunt ghidul nostru interior şi putem
avea încredere în ele, ajutându-ne să
aflăm adevărul despre propria existenţă.
Când tendinţele umane sunt înţelese şi
respectate, copii devin aşa cum M. Montessori i-a numit : ”normalizaţi’’, adică
au linişte interioară, bucurie, pace. Ei se pot concentra, îşi pot găsi singuri
ceva de făcut, şi duc la bun sfârşit ceea ce şi-au propus, pot face faţă frustrării şi fac
alegeri raţionale. Se pot adapta, au autodisciplină şi autocontrol, sunt
independenţi şi siguri pe sine. Au o încredere în sine echilibrată, au stimă de
sine sănătoasă şi sunt conştienţi de nevoile
celorlalţi şi atenţi la acestea. Fiecare dintre noi ar dori sa fie o
astfel de persoană
În momentul în care, aceste tendinţe, fie
sunt blocate, fie într-un fel sau altul, împiedicate să se manifeste, copilul are comportamente deviante precum ,,toanele”,
furia, incapacitatea de concentrare, violenţa sau timiditatea excesivă. De
exemplu, dacă un copil este întrerupt în mod frecvent din ceea ce face, el va avea dificultăţi de concentrare ,
pentru că nu i s-a permis să se dezvolte în această direcţie. Sau, să ne
imaginăm că, în prezenţa unui copil de 3 ani, într-o dimineaţă, mai intâi ne îmbrăcăm şi apoi ne spălăm pe
dinţi, în alta mai întâi ne spălăm pe dinţi şi apoi ne îmbrăcăm, iar în alta
uităm să ne spălăm pe dinţi, s-ar putea ca el să ne facă o criză de nervi
pentru că mediul nu îi oferă ordinea şi precizia de care el are nevoie. Aşadar, atunci când un
copil are un comportament deviant, trebuie să identificăm obstacolele care
blochează expresia tendinţelor sale şi să găsim căi de înlâturare a acestora.
În procesul dezvoltării sale, copilul
trece prin mai multe faze sensibile în timpul cărora capătă anumite deprinderi care îl ajută să-şi satisfacă tendinţele. Dacă în timpul
acestor faze sensitive forţa vitală a tendinţelor este reprimată, copilul va
purta în sine acest gol pentru tot restul
vieţii. Iată de ce educatorul Montessori asistă copilul, oferindu-I activităţi
pline de sens care să-i satisfacă tendinţele în concordanţă cu planul de dezvoltare
şi cu faza sensibilă în care se află.
Planurile de dezvoltare
Maria Montessori a descoperit că dezvoltarea şi
creşterea copiilor nu are loc într-un mod liniar, ci în 4 salturi sau trepte,
pe care ea le-a numit planuri de dezvoltare.
•Primul plan de dezvoltare: de la naştere la 6
ani
•Al doilea
plan de dezvoltare : 6-12 an
•Al
treilea plan de dezvoltare: 12-18 ani
•Al
patrulea plan de dezvoltare: 18-24 ani
Perioadele
0 - 3 ani şi 12 - 15 ani se adresează ‘’ nou-născuţilor’’. În cea dintâi,
copilul se naşte pe lume, iar în cea
de-a doua “se naşte” în lumea adulţilor.
Ambele stadii sunt caracterizate de o creştere fizică intensă şi de schimbări
spectaculoase în creier.
În al doilea şi al patrulea plan nu au loc
mari schimbări. Sunt perioade calme, de stabilitate şi putere, în care copiii
vor să cunoască lumea şi să stabilească
relaţii cu el.
De-a
lungul celor patru planuri de dezvoltare , copilul trece prin faze sensibile în
timpul cărora este capabil să înveţe anumite lucruri necesare dezvoltării sale fără efort, la potenţial
maxim, simţind în acelaşi timp o puternică atracţie pentru aceste lucruri.
Fiecare plan de dezvoltare este fundamental
următorului plan. Dacă în timpul unui anumit plan copilul nu are parte de
experienţele şi cunostinţele de care are nevoie, următorul plan este mai
dificil din punct de vedere al dezvoltării.
FAZELE
SENSIBILE
‘’Fazele sensibile ‘’ sunt perioade de timp
trecătoare din viaţa unui copil, în timpul cărora creierul şi simţurile
acestuia sunt concentrate pe anumite aspecte ale mediului, uneori chiar până la
totala excludere a altora. Perioadele sensitive ajută la dezvoltarea unor
capacităţi specifice ale creierului precum limbajul, mişcarea şi coordonarea ,
abilităţile sociale, conştiinţa culturală, etc.
În
timpul unei faze sensibile copilul învaţă fără efort, însă aceste perioade sunt
trecătoare şi ireversibile. De îndată ce au trecut, ele nu vor mai reveni
niciodată. Aceasta nu înseamnă că un copil nu va mai dobândi niciodată acea
capacitate, doar că după ce respectiva fază
a trecut, învăţarea va fi mai puţin uşoară. Acesta este motivul pentru
care învăţarea unei limbi străine este mult mai uşoară pânaă la 6 ani.
Fazele
sensibile dau anumitor arii din creier o energie specifică pentru a se dezvolta
şi a se îmbogăţi, fără a permite altor informaţii să interfereze, fenomenul
este asemănător selecţiei informaţiei.
Activitatea intensă şi îndelungată pe care
copilul simte nevoia să o facă în timpul perioadelor sensibile nu-l oboseşte,
ci îl revigorează. Fazele sensibile îi dau direcţia şi atunci când i se oferă
condiţiile să fie folosite corespunzător, contribuie la creşterea independenţei
şi a cunoaşterii. Creierul copilului îşi crează harta cognitivă , reţelele
neuronale pentru înţelegerea şi procesarea informaţiei prin activitate proprie.
Acest proces conduce la o gândire mai abstractă pe baza informaţiilor preluate
din mediu prin ,, mintea absorbantă” şi ,,fazele sensibile”. Mai târziu, în
jurul vârstei de 6 ani, creierul începe să organizeze informaţia şi să elimine
căile neuronale care nu sunt importante pentru adaptarea şi integrarea
copilului în timpul, locul şi societatea din care face parte. Educatorii din sitemul Montessori sunt antrenaţi să observe şi să recunoască
Fazele Sensibile în dezvoltarea copilului. Mediul pregătit din şcolile Montessori
este conceput astfel încât să întâmpine cu materialele adecvate aceste perioade
speciale, de concentrare intensă din viaţa copiilor.
MINTEA ABSORBANTĂ
O
componentă majoră a filozofiei Montessori se referă la planurile de
dezvoltare din viaţa copilului şi la
modul în care acestea determină felul în care este procesată informaţia ajunsă
la creier, prin intermediul simţurilor.
De la naştere şi până în jurul vârstei de 6
ani, copilul este înzestrat cu ceea ce Maria Montessori a numit-o ‘’minte
absorbantă’’.
Aceasta este perioada din viaţa copilului, în
care se formează baza pentru dezvoltarea intelectuală şi emoţională ulterioară.
Montessori
consideră că este vital să se folosească la maximum această ‘’minte’’ unică,
astfel încât personalitatea fiecărui copil să se dezvolte
din plin.
Mintea
absorbantă este un process inconştient, creativ şi non-selectiv, prin care
creierul preia toată informaţia din mediu, ca un burete, fără efort, formând
reţele neuronale. În perioada post-natală creierul nu este fixat, astfel încât,
fiecare copil să se poată adapta la mediul în care a venit pe lume, la timpul,
locul, şi grupul din care face parte. Acesta este mecanismul fundamental de
supravieţuire.
Perioada minţii
absorbante este împărţită în două etape
:
•Perioada minţii absorbante inconştiente (de la 0 la 3 ani), în
care copilul absoarbe inconştient ceea ce se întâmplă în jurul său, comportându-se
mai mult reactiv decât cu un scop anume.
•Perioada
minţii absorbante conştiente (de la 3 la 6 ani), în care creierul copilului
începe să ordoneze şi să clasifice experienţele pe care le trăieşte. Copilul
începe de asemenea să rafineze aceste experienţe şi să le utilizeze într-un mod
mai plin de sens. Cu toate acestea , perioada între 3 şi 6 ani este încă a unei
minţi absorbante, senzaţiile fiind înregistrate fără efort, cu diferenţa că,
acum copilul începe să acţioneze într-un mod mai conştient faţă de lumea care îl
înconjoară.
În pedagogia Montessori, grupele de
copii sunt împărţite pe grupe de vârstă,
în funcţie de aceste particularităţi: de la 0 la 3 ani şi respectiv de la 3 la
6 ani, întreaga abordare pedagogică fiind gândită astfel încât să se folosească
la maximum perioada formativă a minţii absorbante.
V.Educaţia
,,Montessori” vs. Educaţia Tradiţională
Experienţe de
învăţare în învăţământul Montessori
|
Experienţe de
învăţare în învăţământul Tradiţional
|
*Punct
de plecare: partea subiectivă, personală a copilului
*Concepţia asupra copilului: copilul are
nevoi, interese, energie; copilăria este o valoare prin ea însăşi; copilul
acţionează, îşi alege singur activităţile, descoperă singur conceptele cu
ajutorul materialelor auto-corective; învaţă în ritm propriu; îşi
consolidează învăţarea prin repetiţie
*Concepţia asupra
programului:
interesele copilului determină programul (ca strategie
şi conţinut); se acordă părinţilor posibiltatea de a participa la procesul de
educaţie
*Concepţia
asupra şcolii: mediu natural, socializat în care se derulează viaţa copilului
(şcoala ca mediu de viaţă); rezolvarea unor probleme reale ale copilului; mediu
care încurajează disciplina
*Rolul
profesorului: profesor activ, care ghidează, consiliază, trezeşte setea de
conoaştere; copilul este în centrul acţiunii
*Disciplina:
personală (bazată pe interese intrinsece), care vine din interior
*Tip de pedagogie: bazată pe subiect, pe
spontaneitate naturală
*Grupele de elevi sunt alcătuite din copii
de vârste diferite
*Lucrul
în grup îl încurajează pe copii să înveţe singuri şi să se ajute reciproc
*În
încăpere există materiale care se adresează tuturor simţurilor şi ajută la o
învăţare totală;
*Copilul poate
lucra acolo unde doreşte, se deplasează prin casă şi vorbeşte cu cine
doreşte, fără a perturba activitatea altora
|
*Punct
de plecare: sistemul obiectiv
*Concepţia
asupra copilului: copilul este flexibil, modelabil precum ceara; copilul are
mai puţină valoare în comparaţie cu adultul; trebuie acţionat asupra
copilului
*Concepţia asupra programului: conţinuturi
care trebuie predate copiilor nu ţin cont de interesele acestora (cultură
obiectivă); copilul are un program fix al activităţilor, stabilit de
profesor, care corectează greşelile prin repetări, oferă pedepse şi
recompense; implicarea părinţilor este redusă şi voluntară
*Concepţia
asupra şcolii: mediu artificial, creat; rezolvarea unor probleme artificiale
*Rolul
profesorului: profesorul conduce, impune disciplinele, accentul este pus pe
cunoştinţele profesorului; copilul este în centrul atenţiei
*Disciplina:
autoritară, exterioară
*Tip de
pedagogie: bazată pe obiect, pe transmiterea culturii, pe determinism mecanic
*Grupele se
formează din copii cu aceeaşi vârstă
*Consolidarea
învăţării se face din exterior
*Copilul are
locul/scaunul său propriu; I se cere
să stea linştit, să asculte şi să participe în timpul lecţiilor cu toţi
membrii
|
VI.Implicarea
părinţilor în cadrul sistemului educaţional ,,Montessori”
DR. MONTESSORI NE AMINTESTE:
✔ Fiecare copil creşte şi se dezvoltă într-un ritm diferit de al celorlalţi,
iar acest ritm se schimbă în timp; aşadar, compararea copiilor de aceeaşi
vârstă nu este utilă şi poate duce la anxietăţi nejustificate.
✔ La grădiniţa/şcoala Montessori ,copiii sunt încurajaţi, dirijaţi, nu
împinşi de la spate. Acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi acasă.
✔ Stabiliţi reguli şi limite acceptabile, flexibile, pe care copilul dumneavoastră
să le poată accepta şi respecta uşor. Aceasta îi dă copilului un simţ al
siguranţei în mediul său şi în relaţia cu ceilalţi.
✔ Nu vorbiti niciodata urât despre un copil nici în prezenţa lui, nici în
absenţa lui. Concentraţi-vă la sprijinirea lui pentru a-şi întări şi dezvolta
ceea ce are bun.
✔ Fiţi disponibil când are nevoie de dumneavoastră.
✔ Respectaţi copilul când face o greşeală pe care o poate corecta pe loc sau
mai târziu.
✔ Fiţi ferm şi nu-i permiteţi să maltrateze obiectele, alţi copii, alţi
oameni sau pe sine.
✔ Respectaţi momentele de odihnă ale copilului. Nu-l fortaţi să facă vreo
activitate în asemenea momente.
✔ Trataţi-vă copilul cu
respect şi oferiţi-i ce aveţi mai bun în dumneavoastră
APLICAREA PRINCIPIILOR MONTESSORI ACASĂ
Există modalităţi de a aplica filozofia Montessori într-un mediu diferit
de cel al şcolii. Fiecare cămin este un loc unic pentru familie, nu un
substitut al şcolii.
Sugestii din care puteţi să alegeţi ceea ce se potriveşte stilului
dumneavoastră de viaţă:
✔ Oferiţi-i copilului propriul său spaţiu de lucru cu măsuţă şi câteva
obiecte utile.
✔ Introduceţi fiecare activitate nouă,
încet şi simplu. Lăsaţi-i suficient timp copilului să devină familiar cu acea
activitate, înainte de a introduce alta.
✔ Aranjaţi camera copilului în spiritul ordinii şi al simplităţii. Puneţi
rafturi pentru jucării şi lăsaţi atâtea jucării cât pot fi aranjate ordonat.
Schimbaţi jucăriile din când în când, prin rotaţie.
✔ Gândiţi-vă la dimensiunile copilului: puneţi la nivelul său o parte din
mobilă, un cuier sau o agăţătoare, întrerupatoarele de lumină.
✔ Alocaţi spaţiu pentru lucrurile sale şi marcaţi acel spaţiu într-un mod uşor
de recunoscut.
✔ Oferiţi-i copilului propriile sale materiale de curăţat, accesibile lui:
măturică, perie, burete, cârpe.
✔ Puneţi o oglindă la nivelul ochilor copilului.
✔Daţi-i copilului posibilitatea de a privi pe geam
singur.
✔ Ajutaţi-l pe copil să înveţe să numească toate obiectele din casă. Limitaţi
timpul petrecut de copil în faţa televizorului. Limitaţi, supravegheaţi şi
controlaţi utilizarea computerului de către copil.
✔ Lăsaţi-l pe copil să facă unele dintre următoarele activităţi de viaţă
practică:
·
Să toarne apă sau suc în
pahare la masă
·
Să spele fructe şi
legume
·
Să ude plantele
·
Să spele sau să clăteasca
vasele murdare
·
Să sorteze şi să împacheteze
rufele
·
Să pună sau să strângă masa
·
Să cureţe oglinda sau un
geam
·
Să şteargă praful
·
Să lustruiască
argint, mobilă sau pantofi
·
Să plivească
buruienile din grădină
·
Să măture
·
Să strângă frunzele uscate
cu grebla
·
Să îngrijească un
animal
·
Să se pieptene
singur
·
Să îşi pună frumos hainele
când se dezbracă
·
Să se îmbrace/dezbrace cu
ajutor puţin/deloc
·
Să îşi aleagă
singur hainele
·
Să se spele singur pe dinţi
·
Să se spele singur pe mâini
·
Să dea mâna în semn de salut
·
Să comande singur
la restaurant
·
Să ofere ceva unui
musafir
·
Să vorbească la
telefon politicos
·
Să îşi facă singur
patul
·
Să facă ordine în camera sa
·
Să ajute la despachetarea şi
sortarea cumpărăturilor
CE-ŞI DOREŞTE COPILUL TĂU?
1. Nu mă răsfăţa. Ştiu prea bine că nu trebuie să
am tot ce cer, doar te încerc.
2. Nu îţi fie teamă să fii ferm cu mine, prefer
să fii aşa ca să ştiu cum stau lucrurile.
3. Nu folosi forţa cu mine. Asta nu mă învaţă
decât că puterea este totul. Cooperez mai bine dacă mă dirijezi.
4. Nu fii inconsecvent. Asta îmi creează confuzie
şi voi încerca şi mai des să văd de câte ori pot să imi fac de cap.
5. Nu îmi promite dacă nu te poţi tine de cuvânt.
Asta m-ar descuraja să mai am încredere în tine.
6. Nu ceda provocărilor mele atunci când spun sau
fac prostii special ca să te supăr. Altfel voi mai lupta pentru asemenea
,,victorii”.
7. Nu te supăra rău când îţi spun ,,Nu te mai
iubesc.” Nu o cred cu adevărat, dar o spun ca să îţi pară rău pentru ce mi-ai
făcut.
8. Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. S-ar putea să mă duc în
extrema cealaltă şi să fac pe ,,barosanul”.
9. Nu face tu pentru mine ceea ce pot să fac şi eu singur. Asta mă
face să mă simt ca un bebeluş şi s-ar putea să profit şi să fac din tine sluga
mea.
10. Nu da mai multă atenţie decât trebuie,
,,proastelor mele obiceiuri” ca să nu mă încurajezi să le practic în
continuare.
11. Nu mă corecta în faţa altor oameni. Sunt mult
mai atent la tine dacă îmi vorbeşti calm, între patru ochi.
12. Nu încerca să imi comentezi comportamentul în
mijlocul unui conflict. Nu stiu din ce motiv nu aud prea bine în acel moment şi
cooperez foarte slab. Ia măsurile pe care le crezi necesare, dar discutăm mai
târziu despre ce s-a întâmplat.
13. Nu-mi ţine pledoarii. Nici nu ştii cât de
bine ştiu ce e bine şi ce e rău.
14. Nu mă face să mă simt de parcă greşelile mele
ar fi păcate capitale. Trebuie să învăţ să fac greşeli fără să mă simt de parcă
n-aş fi bun de nimic.
15. Nu mă cicăli. Dacă o faci, voi fi nevoit să
mă protejez prefăcându-mă că sunt surd.
16. Nu-mi cere explicaţii pentru comportamentul
meu greşit. Zău că nu ştiu de ce am făcut prostioara.
17. Nu mă taxa prea tare când sunt sincer, că
altfel mă sperii şi încep să spun minciuni.
18. Nu uita că îmi place să experimentez şi învăţ
din asta. Aşa că obişnuieşte-te cu ideea.
19. Nu mă scuti de consecinţele faptelor mele.
Trebuie să învăţ din experienţă.
20. Nu da atenţie exagerată micilor mele dureri
şi accidente. S-ar putea să învăţ că dacă sunt bolnav, capăt multă atenţie.
21. Nu amâna sau ocoli răspunsurile când îţi pun
întrebări INCOMODE. Dacă o faci, vei vedea că nu am să te mai întreb şi am să
îmi caut răspunsurile în altă parte.
22. Pe de altă parte, nu îmi răspunde când pun întrebări
prosteşti. Pur şi simplu vreau să îmi dai atenţie.
23. Să nu cumva să crezi că este sub demnitatea
ta să îmi ceri scuze. Scuzele sincere mă fac să mă simt surprinzător de
apropiat de tine.
24. Să nu sugerezi vreodată că tu eşti perfect
sau infailibil. Mă face să vreau să ating un
prag prea înalt pentru mine.
25. Dacă nu ai mult timp de petrecut cu mine, nu
te întrista. Important este cum petrecem timpul acela împreună.
26. Cred că nu mai este nevoie să îţi mai spun
cât de bine îmi fac înţelegerea ta şi încurajarea ta.
TRATEAZĂ-MĂ AŞA CUM ÎŢI
TRATEZI PRIETENII ŞI ASTFEL ÎŢI VOI FI PRIETEN!
NU UITA CĂ ÎNVĂŢ MAI BINE DE LA UN MODEL DECÂT
DE LA UN CRITIC!
VII.Concluzii
Având în vedere faptul că Dr.Maria Montessori a eliberat o filosofie a
educaţiei bazată pe respectul pentru copil şi nevoile sale, putem sesiza cum
acest concept este divinizat în cadrul acestei lumi minunate a educaţiei,
diferite, dar speciale.
Convingerea ei că vârsta preşcolară, atunci când copilul îşi dezvoltă
concepţia despre sine, este fundamentală pentru împlinirea sa viitoare, a
ajutat-o să construiască o metodă surprinzătoare, un fenomen care a cuprins
întreaga lume.
Maria Montessori educaţia echivalează cu a învăţa copilul să
gândească şi să acţioneze independent, într-o manieră responsabilă. Ea vede într-un ,,educator”, mai degrabă un
creator al situaţiilor de învăţare, decât o persoană care predă în mod direct
nişte cunoştinţe, mai mult ca un ghid, decât ca un lider. Instruirea trebuie să
înceapă la o vârstă fragedă dacă se vrea o hrană pentru minte şi o satisfacţie
pentru copilul care este stăpânit de dorinţa de a învăţa.
Creşterea în spiritul Montessori, asigură copiilor atingerea
performanţelor educaţionale mult peste nivelul mediu, formate cu ajutorul jocului
şi într-un mod distractiv. Ei vor fi capabili să primească cu plăcere şi cu
interes sarcinile şcolare şi să-şi asume şi altele. S-a dovedit faptul că în
acest mod se formează caracterul, la fel de important ca şi formarea academică.
Copiii îşi dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de şcoală şi de învăţare, un
comportament social plăcut, calm, dezinhibat, o curiozitate statornică, alături
de concentrare, iniţiativă, perseverenţă, încredere în sine, simţul ordinii, al responsabilităţii,
deprinderi de autocontrol şi autodisciplină.
,,În felul acesta,
şcoala noastră – cum mulţi au şi spus-o – este o şcoală şi pentru copil şi
pentru învăţător. Nu este numai o eliberare a copilului, ci şi a
învăţătorului. Şi, de fapt, se naşte o minunată frăţie: învăţătorul şi copilul
s-au înfrăţit, se găsesc într-o şcoală unde amândoi se perfecţionează, unul în
a creşte, iar celălalt în a vedea crescând. Învăţătorul se perfecţionează şi
dânsul, pentru că învaţă a cunoaşte viaţa sub un alt aspect, greu de priceput
la început, dar la urmă, după ce a pătruns acest nou făgaş, totul merge de la
sine”( Montessori Maria, 1991, pag.35).
Acestea fiind scrise, tind
să cred că acest tip de educaţie poate reprezenta o mare oportunitate pentru
societatea noastră, de a pregăti oameni mai buni, de a dobândi o educaţie
eficentă şi un viitor mai optimist!
VIII.Bibliografie
1.Catalano,H.(coordonator)(2011)-,,Dezvoltări teoretice şinstituţionale în alternativele educaţionale”, Pitești, Editura
Nomina.
2.Montessori,M. (1991)-,,Copilul-fiinţă divină dar neînţeleasă”,
Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltarea Creativităţii , Ediţie revăzută după
broşura ,,Copilul” imprimată de traducător în 1993, la tipografia ,,Cartea
Românească”, Traducere şi preluare de Ilie Şulea-Firu, coperta: Horia
Marinescu, Seria ,,Pedagogii alternative”.
3.Montessori,M.(2006)-,,Mintea absorbantă”.Traducere după Marcel Căpraru,
Drobeta Turnu Severin, Editura A.P.A.
4. ,,Ghid
Montessori, pentru părinţi”,2011
5.Montessori, M.
(1997)-,,Descoperirea copilului”, Editura Didactică și
pedagogică, București
Realizatori:
Schatz Maria Diana
Olari Eleonora
Flore(Rău) Ioana
Pop
Eszter Erszebet
Moisil
Ancuţa (coordonator)