sâmbătă, 25 ianuarie 2014

CLASA DE ELEVI


                                                    CLASA DE ELEVI 

           „Absenţa unei şcoli bune devine o problemă socială: ne îmbrăcăm prost, vorbim rău, votăm brambura, suntem duplicitari şi ne purtăm grosolan pentru că am făcut o şcoală proastă.”
                                                                                                         Andrei Pleşu
            Scoala are rolul cel mai important în educaţia formală, nonformală şi informală a copilului care este obiect şi subiect al educaţiei. Interacţiunile acestuia cu mediul şcolar, mediul socio- cultural de care are parte îi creionează personalitatea. La şcoală interacţionează în procesul instructic- educativ mai mulţi actori principali: profesorii, elevii, părinţii şi nu în ultimul rând clasa de elevi. 
            Omul este o fiinţă socială, mediul în care acesta se dezvoltă îl influenţează profund. Sunt binecunoscute cazurile copiilor crescuţi in sălbaticie. Spre exemplu Amala şi Kamala cele două fetiţe care au trăit într-o pădure tropicală în stare animalică au fost profund influenţate de mediul primitiv. Transferate într-un orfelinat ele nu au reuşit să mai obţină decât în limite foarte reduse caracteristici ale fiinţei umane. Amala nu a supravieţuit iar Kamala după şapte ani de viaţă în orfelinat nu a reuşit să stapânească mersul biped iar sub aspectul modelării informaţionale a reuşit să întrebuinţeze doar vreo patruzeci de cuvinte. Acest exemplu demonstrează că omul se modelează ca fiinţă umană, ca personalitate numai în condiţiile socializării , a  educaţiei, a educabilităţii.
            În lucrarea „”Managementul clasei de elevi” profesorul Romiţă B.Iucu îl citează pe marele psiholog Jean Piaget care susţine că „Problemele sociologice pe care le ridică copilăria se grupează în două categorii: relaţiile sociale dintre adulţi şi copii şi relaţiile sociale ce se stabilesc între copiii înşişi.” O mare parte din timpul copilăriei elevii şi-o petrec la şcoală, clasa de elevi joacă astfel un loc foarte important. În lucrarea „Viaţa în clasă” psihologul Jackson, 1968 estimează timpul petrecut de 7000 de ore  în clasă în învăţământul primar iar Rutter estimează un număr de 15.000 de ore petrecute în învăţământul gimnazial. De aceea timpul petrecut la şcoală este considerabil iar elevii sunt interesaţi de ceea ce li se întâmplă la şcoală.
             În pedagogia tratiţională organizarea pe clase de elevi şi lecţii pentru un învăţământ „pentru toţi” a fost posibilă din secolul al VII-lea din vremea pedagogului ceh Jan Anos  Comenius aşa cum susţine lectorul Mariana Momanu în lucrarea „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice ”-coordonator Constantin Cucoş, pag.197, ed. Polirom, Iaşi, 1998.
              Miron Ionescu propune mai multe tipuri de activităţi desfăşurate de binomul profesor elev:  

    -Activităţi frontale (lecţia, seminarul, pe grupe de elevi, individual)       
    -Activităţi pe grupe dirijate (consultaţii, meditaţii pentru recuperare, exerciţi independente, vizita în grupuri mici, cercul de elevi, întâlniri cu specialişti, concursuri, sesiuni de comunicări şi referate, redactarea revistelor şcolare, dezbateri pe teme de specialitate, întâlniri cu oameni de ştiinţă, scriitori, specialişti, serate literare)
    -Activităţi individuale (munca independentă, studiu individual, temele pentru acasă studiul în biblioteci, pregătirea pentru examen etc).

             Sociologul Adriana Denisa Manea  defineşte clasa de elevi ca „o formaţiune psiho-socială  structurată în funcţie de particularităţile  de vârstă ale componenţilor acesteia elevii.” (în „Managementul organizaţiei şcolare”, pag.127, Editura EIKON, 2013, Cluj –Napoca.) Sunt remarcate de specialist de asemena implicaţiile majore pe care clasa de elevi le are în procesul instructiv educativ formativ.
             Din punct de vedere psiho-sociologic clasa de elevi este: „ un grup social unde, ca urmare a interrelaţiilor ce se stabilesc între membrii ei, apare şi se manifestă o realitate socială cu consecinţe multiple asupra desfăşurării procesului instructiv-educativ.” (În Romiţă B.Iucu, op.cit,  din Nicola Ioan, Microsociologia colectivului de elevi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974). Din punct de vedere didactic clasa de elevi spaţiul destinat procesului instructiv-educativ având ca finalitate dezvoltarea proceselor intelectuale şi a motivaţiei pentru studiu în condiţiile unei omogenităţi a colectivului.
            În alcătuirea clasei de elevi  caracteristici de bază sunt şi  omogenitatea şi eterogenitatea grupului. Omogenitatea se reflectă prin vîrstă, statut, nevoi, interese şi aspiraţii. Spre exemplu se constituie clase omogene ţinându-se seama de capacităţile intelectuale ale elevilor. Astfel se formează clase cu elevi foarte buni şi clase cu elevi slabi sau foarte slabi. Lecţile , discuţiile la clasă se ţin de către profesor în funcţie deci de capacităţile individuale ale elevilor. Stima de sine este un factor de care psohologii şi sociologii atenţionează a se ţine seama deoarece este un aspect ce nu trebuie neglijat în gruparea elevilor. În clasele omogene acest aspect este evitat din start deoarece elevii slabi nu se confruntă niciodată cu cei buni pentru că nu li se oferă acest prilej. Omogenitatea pare a fi potrivită doar pentru elevii foarte dotaţi care beneficiază de programe speciale de învăţare.
            Unii specialişti sunt de părere că sunt mult mai eficiente clasele eterogene unde se regăseşte un echilibru între elevii slabi şi cei buni la învăţătură deoarece prin interacţiune formal şi informal ambele cateogorii de elevi au doar de câştigat. Învăţarea prin cooperare aşa cum am susţinut mai sus, face bine ambelor categorii, stima de sine nu are de suferit, nu lipseşte spiritul competiţional pozitiv. Competiţiei i se aduc de asemenea şi alte reproşuri făcându-se vinovată de situaţii conflictuale şi comportamente agresive în grup ceea ce psihologii nu recomandă deloc. Elevilor le sunt amplificate anxietatea, teama de eşec şcolar , se resimte lipsa comunicării, a încrederii reciproce, grupul clasă manifestă atitudine de respingere a atmosferei de competiţie.
            În concluzie clasa de elevi este un grup foarte important pentru orice copil, pentru că se perpetuează într-o perioadă de timp destul de îndelungată: ciclul primar, gimnazial, unii dintre elevi rămân colegi şi la liceu. În cadrul clasei de elevi se formează valori, scopuri, standarde de comportament. Specialiştii în dinamica grupului susţin „clasa de elevi  este un grup social primar” cu o structură ce-i conferă stabilitate. Între profesor-elevi, elevi-elevi se stabilesc relaţii afective de atracţie sau de respingere . Profesorii testează  pe baza testului sociometric aceste relaţii de simpatie , de antipatie sau de indiferenţă care se crează între membrii clasei de elevi astfel aceştia au o radiografie clară afectivă asupra colectivului. 
           Pe baza testului sociometric se stabileşte sociograma clasei de elevi-un desen rezultat al testului sociometric ce redă tipul şi sensul relaţiilor existente între membrii grupului. Pe baza sociogramei profesorul poate să-şi alcătuiască un plan de intervenţie pentru reamenajarea interacţiunilor dintre elevi, rolul său fiind cel de animator, de regizor al învăţării, de coordonator, de organizator şi totodată de participant  la actului invăţarii, doar perceput ca partener în educaţie de către elevi va avea cu adevărat succes în cariera didactică.

                 Bibliografie:
-Manea Adriana Denisa, „Managementul organizaţiei şcolare. Implicaţii ale managementului democratic participativ la nivelul unităţii şcolare de tip incluziv”, Editura Eikon, 2013, pag. 47-56, 127-130;
-Iucu B.Romiţă, „Managementul clasei de elevi Aplicaţii pentru gestionarea situaţiilor de criză educaţională”, Editura Polirom,  Iaşi, 2006, pag.75-99;
-Bontaş Ioan, „Pedagogie”, Editura All, Ştiinţe Umaniste, 1998, pag. 31-44;
- Cucoş Constantin, Bogdan Bălan, Ştefan Boncu, Andrei Cosmovici, Teodor Cosma, Carmen Creţu, „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice”Editura Polirom, Iaşi,  1998, pag.197- 205, 254-258;                                                                  

    PROIECT REALIZAT DE:
                                                Sinteregan Laura
                                                Moldovan Valeria Floarea
                                                Runcan Ancuta
                                                Lazar Maria Oana
                                                Balai Florina
                                                                                                                                                
                                                                                                                                                                            

vineri, 24 ianuarie 2014

DEZVOLTAREA COGNITIVĂ A COPILULUI PREŞCOLAR Dezvoltarea gândirii cauzale



DEZVOLTAREA COGNITIVĂ A COPILULUI PREŞCOLAR
Dezvoltarea gândirii cauzale
                                                                                                                                     Motto: “De ce”- urile sunt simultan farmecul şi
poticneala minţii. Ele semnalează inocenta curiozitate a unei 
specii febrile,în perpetuă expansiune intelectuală..."(Andrei Plesu,Despre îngeri)
          
          Perioada întrebărilor debutează după vârsta de 3 ani şi dacă până la vârsta de 4 ani, micuţul nu îşi exprimă curiozitatea în legătură cu lumea din jurul lui, atunci acesta nu a beneficiat de comunicare şi stimulare pentru cunoaştere.
Psihologul elvetian J.Piaget  consideră că între 2- 4 ani are loc o trecere la un stadiu mai avansat ,a planului mental numit  stadiul preoperator(2-7/8 ani) în care persistă caracterul autist si animist al gândirii copiilor mici şi o dificultate structurală de a sesiza diferenţele dintre interdependenţă,cauzalitate,determinismul fenomenelor etc.
Din punctul de vedere a lui J.Piaget,copiii se află:
- până la vârsta de 4 ani într-o etapă de gândire preconceptual-simbolică,o gândire situativă.Nu au o gândire complexă,nu au o memorie profundă,de lungă durată,au o memorie rudimentară.
-între 3/4-5 ani într-o etapă de gândire cauzală,etapa interogativă,perioada lui „De ce?” şi a lui „Ce este/înseamnă asta?”,întrebări prin care copiii descoperă lumea şi învaţă o multitudine de informaţii noi.
În această perioadă ei sunt repetitivi,răspunsul  la întrebarea „de ce?”duce către o nouă întrebare,ei neavând  bagajul nostru de cunoştinţe.Aceasta perioadă se caracterizează prin curiozitate(vreau să ştiu!),iar această curiozitate îi împinge spre învăţare.
-6-7 ani-gândirea operativă complexă.
Activitatea cerebrală a copilului în perioada preşcolarităţii este extrem de intensă,nicicând creierul nostru nu este mai activ şi mai pregătit să înveţe ca în preşcolaritate,de aceea este recomandat să se răspundă cu răbdare si cu blândeţe, tuturor întrebărilor ,deoarece în primii ani de viaţă copilul acumulează cele mai multe informaţii, chiar mai multe decât în şcoală.Astfel vom hrăni nevoia lor de cunoaştere,vom forma o atitudine pozitivă faţă de învăţare şi le vom păstra dinamică curiozitatea şi spiritul de explorare,care îl vor ajuta în etapa şcolară să fie motivat spre învăţare.
În toată această perioadă copilul poate fi comparat cu un „burete”, căci el “absoarbe” fiecare informaţie, fiind dornic să afle cât mai multe despre ceea ce îl înconjoară, astfel este tentat să asculte, să vadă, să încerce, să exploreze totul fără a părea că oboseşte.De asemenea, acum copilul va trece încet de la o gândire concretă, la utilizarea unor structuri cognitive mai complexe şi  încărcate de nuanţe (astfel apar “De ce-urile?” si continuă cu “Ce?/Cum?/Cât?/Unde?”
De îndată ce capătă uşurinţa în exprimare, copilul se foloseşte de limbaj în mod privilegiat, pentru a descoperi lumea şi a înţelege cum funcţionează ea. Este perioada "de ce-urilor", pe care o traversează fiecare copil.
 -De ce cad frunzele din copaci?
Pentru că este toamnă.
De ce este toamnă ? De ce frunzele bradului nu cad? Dar cele ale plantelor verzi? De ce se ofilesc florile chiar dacă sunt în apă?" Etc, ore în şir...
Copiii au deci tendinţa naturală de a pune un număr mare de întrebări despre tot şi despre orice, întrebări care uneori vin în rafale spre marea deznădejde a unor părinţi sau educatori:
•    De ce trebuie sa beau lapte? Fiindcă e bun pentru oasele tale…
•    De ce e bun pentru oase? Fiindcă le ajută sa crească…
•    Tu de ce nu bei lapte? Fiindcă eu am mai puţină nevoie, am terminat de crescut…
•    De ce ai terminat  de crescut ?Fiindcă, îmbătrânind nu mai creşti.
•    Deci eşti bătrân? …
          Acest şir de întrebări este normal; el dovedeşte interesul copilului pentru lumea care-l înconjoară.
Curiozitatea este un element important in dezvoltarea copilului. Răspunzându-i la întrebări, încurajăm o atitudine de deschidere şi un spirit de analiză sau de critică faţă de lumea din jur.Aceste atitudini îi vor fi mereu folositoare, pentru tot restul vieţii. Invers, evitând să-i răspundem la întrebări sau ignorându-le întotdeauna, riscăm să-i înfrânăm evoluţia si curiozitatea. Copiii merită răspunsurile noastre. A ignora intrebările copilului înseamnă într-un fel a nu-l respecta şi a-i transmite că nu e destul de important in ochii noştri ca să ne ocupăm de el.Acest lucru nu face bine deloc stimei sale de sine.
       Explicaţiile trebuie sa fie adaptate la vârsta copilului. Am cunoscut un copil care nu punea întrebări niciodata tatălui său, pentru că acesta, crezând ,că face bine, se lansa de fiecare dată în explicaţii complete si complexe, plictisitoare, care mergeau dincolo de ceea ce copilul dorea să ştie. Un răspuns scurt, de câteva fraze alcătuite din cuvinte simple, este suficient de cele mai multe ori. În cazul în care copilul vrea mai multe detalii, sigur el le va cere. 
        Răspunsurile pe care le dăm copilului trebuie sa aibă un rol educativ, dar şi de informare. Ele vor fi, de multe ori, chiar punctul de plecare pentru  alte întrebări pe care copilul  le va pune in continuare.
        Poate uneori este  destul de greu să răspundem unei cascade de întrebări care se repetă la fel ca un disc stricat “Dar de ce este aşa,dar de ce nu se poate,dar de ce etc.”Deşi întrebările preşcolarului sunt uneori interminabile,poate chiar nelalocul lor, este important să ne păstrăm răbdarea, calmul si să fim dispuşi să le răspundem,deoarece răspunsurile noastre vor ajuta copilul în formarea siguranţei de sine,a echilibrului interior şi în dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere si de comunicare. Nu contează că întreabă "de ce cade apa din cer", "cum lumineaza soarele", "de ce prăjitura e dulce" etc. Pentru el toate au o semnificatie şi o utilitate. Toate întrebările lor au ca origine curiozitatea, care se manifestă printr-o explozie de cuvinte, adică prin întrebări.

        Cum procedăm?

·         trebuie sa răpundem sincer la fiecare întrebare folosind un vocabular adecvat,cât mai aproape de adevăr, pentru a nu crea o imagine distorsionată a lumii in mintea copilului;

·         ne folosim de exemple şi scenarii familiare lui atunci când îi răspundem la întrebări;

·         le permitem să exploreze lucruri si locatii noi în loc să îi răspundem verbal la o întrebare, va învăţa mai uşor dacă se confruntă cu ele;

·         jocurile si cărţile sunt un mijloc esential de satisfacere a curiozităţii la copil;

·         încurajăm continuu să pună întrebări, chiar dacă sunt nenumărate şi întortocheate; numai aşa poate acumula informaţii noi şi se poate dezvolta din punct de vedere cognitiv;

·         încurajăm să găsească singur răspunsuri la întrebări; întrebăm care crede el ca ar fi răspunsul; îi dă mai multă încredere în el şi il ajută să găsească mai uşor soluţii la unele probleme.

·         Atenţie la ceea ce nu se poate vedea, deoarece copilul mic nu înţelege lucrurile abstracte.

     Închei prin a spune că perioada preşcolară sau vârsta de aur a copilăriei este una foarte importantă în dezvoltarea psihică a copilului, iar părintele şi educatorul trebuie să îi fie alături şi să îl sprijine pe acesta în toată “aventura” prin care trece, pentru că în mare parte dezvoltarea lui va depinde de modul în care aceştia l-au susţinut şi educat. „Vârsta de ce-urilor” este vârsta la care micuţul este interesat să ştie ce se întâmplă în jurul lui. Psihologia copilului arată că atunci când copilul manifestă interes gnoseologic, exact atunci trebuie să fie ajutat să cunoască, atunci să fie concentrată atenţia educatorului/părintelui spre a-l conduce spre activităţi de cunoaştere care să-i dezvolte imaginaţia, creativitatea, atenţia distributivă, percepţia corectă a lucrurilor, limbajul, gândirea, inteligenţa – adică acele pârghii cu care micuţul va putea pătrunde în cunoaşterea «cărţii vieţii». Comunicarea verbală şi nonverbală, afectivă, gestica faţă de copil reprezintă trepte pe care, cu răbdare, trebuie să urci cu copilul de mână - TU, PĂRINTE/EDUCATOR – pentru a-l ajuta să se dezvolte normal. Nu jucăriile îl vor face mai fericit, ci dragostea ta, răspunsul calm şi dat din suflet la întrebările puse de micuţi în drumul cunoaşterii. Copilul trebuie să înţeleagă şi să conştientizeze treptat că pregătirea sa profesională este MUNCA LUI, şi că el va avea nevoie de ea în viaţă, că formarea sa profesională depinde doar de voinţa şi dorinţa sa de a se realiza.
Bibliografie:
Suport de curs-Pedagogia învăţământului primar si preşcolar
PED 2316 ,Anul II, sem. I

Referat realizat de:
Oltean (Stoian) Cecilia-Maria
ANUL II -PIPP

marți, 21 ianuarie 2014

INFLUENȚELE NEGATIVE ALE DESENELOR ANIMATE ASUPRA COPILULUI PREȘCOLAR

INFLUENȚELE NEGATIVE ALE DESENELOR ANIMATE ASUPRA COPILULUI PREȘCOLAR

     Televizorul este unul dintre produsele mass-media cu cea mai mare influență  în educația și viața copiilor. Conform studiilor, s-a stabilit că anual, copilul petrece, în medie, mai multe ore în fața televizorului decât orele petrecute la școală ,în aer liber, în parcuri și în locuri de joacă.Acest lucru cauzează o serie de probleme precum imitarea unor comportamente agresive, izolare socială,scăderea performanțelor școlare , disfuncții în dezvoltarea fizică și psihică.
„Este grav pentru că unele desene animate au fie un nivel intelectual scăzut, fie sunt agresive, violente, nemaipomenind de nivelul estetic deformat.” (Iulia Radu, președinte al Asociației Shotron)
                                                                                                                                                             

Efectele televizorului asupra educației copilului

   
     Televizorul influentează în mod negativ viața copilului preșcolar.Cercetatorii au identificat 3 posibile reacții la copiii care au vizionat programe cu un conținut sau mesaj violent:



- Creșterea fricii – Copiii, în special fetele, sunt mult mai predispuși decât adulții să devină victime ale violenței de la televizor, iar asta le poate induce teama fată de lumea care îi înconjoară.
- Desensibilizarea  față de violență, în general – Cateva desene animate pentru copii sunt printre programele cele mai violente de la televizor. Acest lucru este cu atat mai grav cu cât violența este prezentată într-o lumină comică, iar consecințele reale sunt rar arătate pentru a fi înțelese de copii.
- Creșterea comportamentului agresiv – Aceasta este valabilă în cazul copiilor mici, care sunt mult mai predispuși să afișeze un comportament agresiv dupa ce au vizionat un program sau un film cu secvențe de violență.

Influențele desenelor animate


    Desenele animate, ca și poveștile, au darul de a modela mintea copilului, încă fragedă și receptivă la orice influență.Desenele animate pot fi un instrument util de învățare și dezvoltare a creativitatii, pot forma o gândire intuitivă, pot fi o sursă de cultură generală, dar pe de alta parte, personajele malefice din desenele animate joacă un rol negativ în dezvoltarea personalității copiilor.

    Aparent inofensive si distractive, desenele animate încep sa-i îngrijoreze pe parinti din cauza limbajului și imaginilor violente, care pot afecta comportamentul copiilor.„Boule, animalule, am sa-îi rup mâinile și picioarele”, e o replică dintr-un desen animat pentru copii. „Prostule, strigă vocea care are un accent violent. „Piratul Jack cel teribil este un desen în care personajele principale sunt Jack - evident, un pirat - și un sobolan cu însușiri omenești, Snack. „Boule, „tampitule, „prostule, „handicapatule sunt cuvintele pe care copiii le aud la televizor.Cu toate acestea, serialul, difuzat de canalul Jetix, e urmarit de multi prichindei care spun ca „Jack e amuzant, iar „Snack e un sobolan tampit, dar te face să râzi.În unele desene animate, eroul principal este un personaj pus pe pozne și, chiar daca are cornițe, este prezentat astfel încât sa devină cât mai simpatic. Roboții cu ochi roșii și aripi (draci moderni) care se razboiesc între ei și ucid cu aberanță cruzime,inoculeaza copiilor setea de violența. Imaginile desenelor animate care se mișca repede zăpacesc mintea copilului, il fac și pe el să fie sucit, sa n-aiba astâmpăr, îi răpesc dorința de învațătură. Ucigașii de pe ecrane devin modele pentru copii în viața reală . În Rusia sunt astazi 100.000 de copii asociați în grupări ucigașe. La noi, în România, crimele îngrozitoare săvârșite de unii copii i-au făcut pe responsabilii de la Televiziune să însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri și pătrate colorate, filmele nocive pentru copii.

 Personajele malefice sunt reflecția realitatii, o realitate cruntă cu care tot mai mulți copii se confruntă astăzi. Desenele animate sunt o realitate, care pune în evidență atat principiile negative cat și cele pozitive. Spre exemplu, filmul produs de Walt Disney “101 dalmațieni” scoate în evidență lăcomia personajului malefic, Cruella de Vil. În această productie Disney, răul este întruchipat de Cruella de Vil care a încercat și a reusit să “pună mâna” pe cei 15 pui de dalmațian a lui Pongo, cu ajutorul celor doi hoți. Aici personajele malefice sunt foarte bine conturate și prin comportamentul lor negativ pot crea gesturi și acțiuni nepotrivite pentru copii.


    Alt exemplu ar fi mult îndrăgitul desen animat „Tom și Jerry”, în care personajele se luptă în diferite moduri, cu diferite instrumente, ceea ce poate parea amuzant dar, de fapt, oferă modele negative de comportament, pe care preșcolarii le imită.Acest desen a fost interzis în unele țări deoarece prezintă în repetate rânduri explozii, arme, împușcături și deformații fizice.Cu toate acestea,personajele au supraviețuit întotdeauna acestor acțiuni care reprezintă un mesaj nerealist pentru copiii care ar putea considera că atunci când rănești pe altcineva acesta ramane nevătămat, iar vinovatul râmâne nepedepsit.
   Una dintre soluții ar fi monitorizarea de către părinți a desenelor privite de copii și explicarea aspectelor agresive, precum și a faptului ca ele sunt o exagerare ce nu apare decat rareori în viata reală.
De exemplu, nu există monștrii și nici lupte intergalactice. Explicațiile ajută copilul să separe realul de imaginar și să conștientizeze mai usor comportamente dezirabile social.
    În concluzie, unele desene animate își pun amprenta în mod negativ asupra personalității copilului preșcolar, provocând tulburări de comportament și limbaj, agresivitate, performanțe școlare scăzute.








Realizat de :Sîngeorzan Alexandra Mia
                    Szilveșan Livia Andrea
                    Stoica Anișoara
                    Năstase Ana-Maria
                    Moldovan Andreea Teodora
Universitatea „ Babeș-Bolyai” Cluj Napoca
Facultatea de Psihologie și Științe ale  Educației,

Specializarea :Pedagogia învățământului primar și preșcolar, an II.