joi, 12 iunie 2014

Importanta familiei pentru societatea contemporana


Milenii de-a rândul, familia a însemnat totul, a fost rezervorul uman al istoriei, a fost primul nucleu al civilizației, a însemnat stabilitate în timp și speranța pentru viitor. Prima formă de organizare a societății a fost aceea bazată pe familie. Legăturile de rudenie făceau că această societate să aibă o mare stabilitate. Orice atac împotriva unuia dintre membrii ei era un atac împotriva întregului clan. Tatăl era cel care avea rolul dominant. Se mai găsesc și astăzi asemenea formule de organizare tribală. . Legăturile au rămas aceleași, la fel de puternice, de parcă istoria ar fi rămas pe loc. În ceea ce privește istoria modernă și civilizația acestui mileniu, se poate observa o anumită tendință, și anume: slăbirea relațiilor de familie. Destrămarea formei tribale, a satului, explozia demografică, exodul spre marile orașe, sunt doar câteva surse generatoare ale crizei familiei. Ultimele statistici vorbesc despre ușurința cu care este tratată problema familiei astăzi. În lume, s-a ajuns la durerosul record ca dintr-o sută de familii nou închegate, după primul an să nu reziste decât jumătate. Chiar și în România, o țară cu o puternică tradiție și chiar cult al familiei, tendințele sunt aceleași. Statisticile spun că numărul divorțurilor este în creștere. Pierderea acestor valori tradiționale se împletește cu criza spirituală, cu pierderea credinței în Dumnezeu, care sunt evidente, de necontestat. Tocmai de aceea, problema familiei trebuie privită mult mai serios decât a fost privită până acum.
Deoarece omul este o ființă socială, el a fost creat să trăiască în colectivitate. Numai în prezența și în relație cu alte ființe omenești, omul poate ajunge la dezvoltarea deplină a facultăților sale intelectuale și psihice și a caracteristicilor lui de natură socio-emoțională. În singurătate, anumite trăsături omenești fundamentale se inhibă, omul devenind inconștient de adevăratul sau potențial afectiv. De asemenea, cercetările au scos la iveală faptul că, lipsit de afectivitate, chiar și din punct de vedere fizic, omul rămâne pe o treaptă inferioară a dezvoltării sale. De aici s-a ajuns la descoperirea importanței covârșitoare a manifestării afecțiunii dintre părinte și nou-născut, în cadrul relațiilor interpersonale ulterioare ale copilului. Cu toate că societatea, în general, oferă un anumit cadru social propice dezvoltării, colectivitatea de bază, care asigură acea intimitate și acel mediu de siguranță necesare maturizării afective și emoționale, rămâne familia. În cadrul familiei, ființa omenească dobândește simțământul de apartenență, de interdependență și de valoare personală. În cadrul familiei se formează acea imagine de sine care va persista întreaga viață. Relațiile de interdependență dintre părinți și copii și relația de părtășie și de susținere reciprocă dintre soț și soție au menirea de a furniza acele resurse interioare care să ajute individul să depășească situațiile critice din viață și să dea randament la nivelul adevăratelor lui resurse interioare. Iată de ce familia este atât de importantă, aproape esențială, pentru dezvoltarea și menținerea unei imagini de sine realiste și a unui tonus psihic capabil să impulsioneze valorile pozitive ale individului.
Întrucât în zilele noastre sunt tot mai multe familii care se destrămă, rezultă de aici faptul că modul de percepere a acesteia s-a schimbat într-un sens negativ. Familia, nu numai că asigură stabilitatea și dezvoltarea umană, dar joacă un rol important și în motivarea individului, în realizările și împlinirile sale.
Familia este locul în care obiceiurile, trăsăturile de caracter, preconcepțiile și ambițiile personale primesc o noua direcție.
Familia este calea pe care merg cel puțin două persoane în aceeași direcție și în același timp, având o motivație comună.
Familia este locul în care ne dăm seama cât de diferiți suntem și ne impunem să acceptăm și părerile altora.
Familia este școala care ne învață că dreptatea este relativă și că o problemă se poate rezolva din mai multe puncte de vedere.
Familia este locul în care nu te poți ascunde nici măcar de tine însuți. Cineva îți va aduce aminte întotdeauna cine ești.
Familia este un drum presărat atât cu împliniri cât și dezamăgiri, dar care sigur duce la maturitate.
Familia este școala în care examenele nu se termină niciodată și nici nu poți absenta de la ele.
Familia este locul în care bărbatul are impresia că el este șeful, iar femeia îl lasă să creadă asta.
Familia este o fortăreață în care membrii ei se simt în siguranță.
Familia este comoara cea mai de preț pe care o poate avea cineva. Valoarea ei este inestimabilă.
Familia este locul în care un om normal își petrece cel mai mult timp din viața sa. De aceea merită să facă din casa lui un „colț de rai”.
Familia este locul în care ai puterea, în calitate de părinte, să formezi sau să deformezi caracterul copilului tău.
Familia este locul în care asemănările fac posibilă relația noastră, iar diferențele o întăresc sau o slăbesc. Depinde de cât de maturi suntem.
Familia este locul în care vrei să fii atunci când ești departe de casă. Sentimentul de singurătate confirmă adevărata ei valoare.
Familia este instituită de Dumnezeu pentru ca viața pe pământ să fie caracterizată de altruism și nu de egoism.
Cu cine îmi împart viața?
Se spune că dragostea e oarbă, iar după ce ne căsătorim ne deschidem ochii. Cel mai simplu ar fi să stăm cu ochii închiși toată viața, dar aceasta e imposibil. Totuși, atunci când ne deschidem ochii există două posibilități: să ne plângem de milă sau să clădim o relație frumoasă, într-o căsnicie de succes. Iată lucrurile și atitudinile pe care trebuie să punem accentul atât în perioada de prietenie, cât și după ce ne căsătorim:
Dezvoltarea compatibilității
Caută și promovează lucrurile care aduc împlinire și satisfacție pentru amândoi. Nu te împotmoli din cauza diferențelor dintre voi, ci bucură-te de lucurile pe care le puteți face împreună.
Respectarea diferențelor
Diferențele dintre noi sunt pentru a ne completa, nu pentru a ne distruge unul pe celălalt. Putem avea păreri și opinii diferite în ceea ce privesc anumite fapte sau lucruri, dar aceasta nu înseamnă că doar părerea mea este bună. Trebuie să învăț să respect și părerea partenerului meu, chiar dacă nu sunt de acord cu ea. Aceasta va aduce cu siguranță încredere în relația noastră.

Rezolvarea conflictelor
Nu întotdeauna reușim să acceptăm diferențele dintre noi, de aceea își fac apariția și conflictele. Pentru a gestiona corect un conflict, trebuie să apelăm la dragoste. Orice problemă poate avea un „happy end” atunci când o rezolvăm într-un spirit de dragoste. Aceasta implică o discuție cu „tonul jos” despre conflictul respectiv și alegerea de a ne respecta reciproc până găsim o cale de mijloc.
Comunicarea așteptărilor
Avem așteptări unul de la celălalt și, pentru că nu ni le împlinim, sfârșim prin a fi dezamăgiți. Una dintre cele mai des întâlnite așteptări este aceea că vrem ca partenerul nostru să știe de ce avem nevoie, fără a-i comunica aceasta. Doamnelor, nu v-ați căsătorit cu un ghicitor, ci cu un om obișnuit, chiar dacă vedeți ceva special în el. De aceea trebuie să-i comunicați nevoile voastre. Domnilor, nu v-ați căsătorit cu o femeie omniscientă, ci cu una care vă întreabă mereu: „La ce te gândești?” Dacă ne dorim succes în căsnicie sau în prietenie, trebuie să ne comunicăm într-un mod foarte clar așteptările.
Înțelegerea reciprocă
Nu este suficient doar să ne comunicăm așteptările, ci trebuie să ne și facem înțeleși. Multe cupluri trăiesc în dezamăgire deoarece nu știu să vorbească pe limba celuilalt. Învăță modul în care cel de lângă tine percepe lucrurile și transmite-i nevoile tale în acel mod!



Cultivarea răbdării
De obicei, primii ani de căsnicie reprezintă o perioadă de formare, în care cei doi învață să se dea unul după celălalt. Această învățare este dureroasă și necesită multă răbdare. Dacă vrem să găsim calea spre fericire în căsnicia noastră, trebuie să acceptăm ritmul celui de lângă noi ii să dăm dovadă de răbdare. Multe cupluri se destramă deoaece nu au răbdare să treacă partea cu „la greu” ii să revină partea  cu „la bine”.
Cred că fiecare dintre noi ne dorim o căsnicie de succes, dar aceasta, la fel ca toate lucrurile de valoare, necesită timp. Doar în timp ne câștigăm încrederea unul în celălalt, doar în timp învățăm cum să comunicăm mai bine, doar în timp învățăm să ne acceptăm unul pe celălalt. Dacă momentan treci printr-o criză în căsnicia ta, nu te da bătut, ci aplică aceste principii!
 

Intercunoasterea si comunicarea la nivelul unei familii


În cadrul unei familii, au loc numeroase procese și fenomene familiale, cum ar fi: intercunoașterea, comunicarea, cooperarea, conflictul, competiția, negocierea, formarea unor coaliții, manipularea etc. În continuare vom vorbi doar despre intercunoștere și comunicare pentru că ele pot fi considerate fundamentale.
Alături de comunicare, acest proces de intercunoștere stă la baza formării și evoluției cuplului și a familiei.
Intercunoașterea începe între cei doi parteneri atunci când se întâlnesc, se plac, se îndrăgostesc (de cele mai multe ori) și hotărăsc să se cunoască. Când ajung la concluzia că se cunosc suficient și dacă doresc formarea unui cuplu stabil ei se vor căsători. Procesul intercunoașterii nu este finalizat, el continuă și după căsătorie, atunci când partenerii locuiesc împreună, realizează împreună sarcinile gospodărești, fac față influențelor externe, cunoscându-se din ce în ce mai mult din punct de vedere al personalității fiecăruia.Intercunoașterea este un proces atât voluntar, conștient, dar și involuntar, automat, mai precis partea voluntară constă în acțiunile directe de autodezvăluire și dezvăluire reciprocă, iar partea involuntară constă în comportamentele obișnuite și automate pe care fiecare partener le realizează dându-i informații celuilalt despre el. Există o strânsă legătură între intercunoaștere și comunicare, de aceea o comunicare bună va duce la o intercunoaștere bună dând împlinirea și satisfacția cuplului. Sunt două forme fundamentale de comunicare, cea verbală și cea nonverbală, ambele foarte utile în cuplu și familie, reușind reglarea relațiilor familiare și reechilibrarea sistemului familial.
Iar cum intercunoasterea in cadrul famliei are ca fundament comunicarea, aceasta se poate realiza prin urmatoarele activitati:
·         Participarea la concursuri, spectacole, activitati destinate celor mici, aratand interes si facand apoi rezumatul impreuna.
·         Acordarea a cel putin 15 min zilnic pt a discuta despre ziua respectiva, despre nevoile si sentimentele fiecarui membru al familiei, despre ce le face sau nu placere
·         Incurajarea participarii in activitati care genereaza placere, sustinerea si acordarea unui feedback pozitiv
·         Implicarea tuturor mebrilor familei in activitati si in luarea deciziilor care se reflecta asupra tuturor.
·          Creearea unui ambient increzator, calduros in care personalitati diferite pot sa creasca impreuna si sa se dezvolte in directia dorita

In mediul familial, comunicarea are un rol vital, fiind unul dintre cele mai importante instrumente de dezvoltare a structurii si a relatiilor de rol familial, alaturi de intercunoastere. In psihologia contemporana, familia este privita ca un sistem intr-o permanenta transformare , datorata membrilor sai care si ei la randul lor sunt intr-o continua transformare, evolutie personala, interactionand atat in interiorul familiei cat si in exteriorul sau. Comunicarea implica procese de acomodare si ajustare a comportamentelor.
Pentru a realiza o comunicare bună trebuie respectate câteva elemente ce contribuie la facilitarea comunicării, acestea fiind: sentimentele de afecțiune autentică ale membrilor familiei; abilitățile de gestionare ale sentimentelor care se nasc în procesul comunicării; onestitatea și provocarea adevărului în orice comunicare; primirea și prețuirea mesajelor atât verbale cât și nonverbale care vin de la ceilalți membrii, ca urmare a conștientizării faptului că acestea ajută la păstrarea echilibrului familial; oferirea de timp și spațiu special pentru comunicare, mai ales a cea ce este important, delicat și sensibil; folosirea unui stil adecvat partenerului de comunicare, pentru a fi recepționat corect de către acestea.

Comunicarea eficienta este cheia care sta la baza functionarii tuturor relatiilor, cu atat mai mult sta la baza familiei. O comumicare eficienta se bazeaza pe:
·         Ascultarea activa : ,Avem doua urechi pentru a auzi, dar o singura gura pentru a raspunde.,
·         Privirea in ochii interlocutorului
·         Folosirea unui limbaj si a unei viteze adaptate
·         Urmarirea reactiilor nonverbale
·         Empatie
 Autori:

Niculai (Timoce) Ancuta Elena

Cotut Emanuela, Jula Alexandra,Imbuzan Miana si Patrascanu Adriana.





miercuri, 11 iunie 2014

Solutii de realizare si mentinere a unei vieti de cuplu in armonie si confort pentru ambii parteneri plecand de la experientele proprii de viata.

Solutii de realizare si mentinere a unei vieti de cuplu in armonie si confort pentru ambii parteneri plecand de la experientele proprii de viata.



     In general nu se poate dezvolta o relatie fara existenta unor valori comune.Asemanarea dintre aceste valori genereaza si mentine forta de coeziune a unui cuplu.Teorii extrem de cunoscute precum ,,Freud" arata ca afinitatile de cuplu se bazeaza pe concordanta valorilor socioculturale si de comunicare afectiva intre parteneri.De aici pleaca schimburile ,ofertele, cadourile afective, si cele spirituale.Atitudinile comportamentale si ideile bazate pe valori comune, asigura longevitatea si evolutia unui cuplu.
     In lipsa acestui acord, relatia se evodeaza si se sfarama.Valorile sunt diferite de la individ la individ,desigur.Reprezinta modul prin care decidem sa luam in considerare viata,principiile unui contract pe care am hotarat sa il incheiem pentru a inainta in viata de cuplu.Ele sunt rezultatul din educatia pe care am primit-o, din structura personalitatii noastre, din mediul cultural si social in care traim. Relative si particulare, ele sunt arareori identice la doua fiinte. Este insa adevarat ca, daca sunt radical opuse, cuplul nu va putea merge prea departe.
     In lipsa valorilor comune, partenerii au mereu posibilitatea sa isi plieze pur si simplu valorile noului cuplu, pregatit pentru a-si inventa propria istorie.Cei mai multi dintre noi s-au nascut in familii traditionale. Mama, tata ,bunicii ne-au vegheat pasii, ne-am imprimat in valori dupa care ne ghidam in viata, incercand sa fim, sa gandim si sa actionam asemeni majoritatii.Adica sa fim in rand cu lumea.De secole viata are reguli clare ,, asa cum a randuit Dumnezeu", nefiind la indemana muritorului sa isi schimbe destinul harazit de divinitate , binecuvantat de parinti si parafat de societate.Dupa secole de rigiditate si previzibil nu se stie cu certitudine ce va urma. Valorile oamenilor de schimba mereu.Casatoria nu mai este ,, pana ce moarte ne va desparti" decat pentru mai putini oameni.
      ,,Cuplul poate fi definit ca o structura bipolara , de tip bio-psihosocial bazata pe interdeterminismul mutual( partenerii se satisfac, se stimuleaza, se sustin, se dezvolta si se realizeaza ca individualitati biologice afective si sociale, unul prin intermediul celuilat"(Mitrofan si Ciuperca, 1998). Din perspectiva definitiei de mai sus prezentate, cuplul poate fi armonic, nesatisfacator si distorsionat, tinzand spre disociere. Drept urmare, cuplurile tind sa oscileze, fie catre stabilitate, coeziune si progres, fie catre instabilitate, disensiune si eventual dizolvare.
     Astazi individul reprezinta celula de baza a societatii. El decide ce vrea sa faca, ci nu familia.Individul isi asuma responsabilitatea tipului de convietuire care crede ca ii este potrivit cel mai bine, fara presiunea unor norme, care adeseori aduceau in viata lui doar nefericire.
     Casatoria implica insa si o multitudine de consecinte sociale, afective, morale si juridice, care o diferentiaza cat se poate de clar de simpla viata de cuplu. Casatoria deschide calea unor prefaceri psihologice ale personalitatii care aduc, asa cum arata C.G.Jung ,,metamorfaza dintr-o stare in care omul e doar unealta naturii sale intelectulale, intr-o alta stare, in care nu mai e unealta, ci el insusi, rezultat al prefacerii naturii in cultura si a instinctului in spirit"(C.G Jung, 1998).
Din punct de vedere psihologic, casatoria inseamna o relatie dintre doi oameni cinstienti avand o natura eterogena, fiind alcatuita din date subiective si obiective.
     Familia reprezinta in orice societate, o forma de comunitate umana alcatuita din cel putin doi indivizi, uniti prin legaturi de casatorie sau legaturi paterne,realizand, mai mult sau mai putin, latura biologica sau cea psihosociala.Acest lucru presupune ca exista doi parteneri, cu sau fara copii.Cred insa ca merita subliniata functia fundamentala a familiei, aceea de a forma personalitatea copiilor aparuti in cadrul ei.
     In cadrul familiei, fiecare dintre noi dobandim caracteristicile care ne vor defini ca persoane.Familia ca sistem in general, este un ansamblu de elemente aflate intr-o ordine neintamplatoare care functioneaza pe baza unor reguli si dispune de echilibru. Pentru a-si mentine stabilitatea si echilibrul dinamic, familia foloseste mecanisme de feedback, acestea fiind pozitive sau negative.Raportat la familie,feedback-ul pozitiv este reprezentat de actiuni interprinse, de exemplu atunci cand in functie de reactiile copilului ce merge la gradinita sau la scoala, parinti isi organizeaza stilul de viata (programul de lucru, timpul liber, timpul deedicat lectiilor, etc.).Feedback-ul negativ reprezinta mecanisme cum sunt pedeapsa,invinovatirea, cearta folosite pentru corectarea comportamentelor gresite ale membrilor familiei.
     Procesul de cunoastere a partenerilor de viata nu este finalizat, el continua si dupa casatorie, atunci cand partenerii locuiesc impreuna, realizeaza impreuna sarcinile gospodaresti,fac fata influentelor externe cunoscandu-se din ce in ce mai mult din punct de vedere al personalitatii fiecaruia.
     Comunicarea este elementul de baza intr-o relatie.Suntem prin definite fiinte sociale.Traim, gandim, ne dezvoltam, actionam si interactionam in cadrul societatii.De cele mai multe ori se intampla sa nu comunicam eficient.Astfel exista posibilitatea de a nu transmite corect ceea ce ne propunem, ajungand in imposibilitatea de a ne exprima dorintele si sentimentele din teama de a crea conflicte sau de a fi respinsi.
     O relatie este considerata a fi ,,buna" sau ,, puternica" atunci cand ea indeplineste functiile pentru care a fost realizata.Deoarece mai mult de 60% din cupluri sustin ca au o casnicie fericita,ingredientele unei casatorii ,,puternice" nu sunt in mod evident limitate de o formula unica.Nevoile la care cuplurile casatorite fac fata variaza de-a lungul ciclurilor vietii.
      Relatiile pe termen lung solicita increderea pe post de fundament. Fara acest element de baza, relatiile devin incarcate de frica si de vinovatie.Fiecare cuplu este unic.Partenerii au o modalitate specifica de a-si demonstra increderea unul fata de celalalt,in functie de experienta anterioara, cultura, personalitate, modul in care cuplul s-a format.Cand increderea unuia dintre parteneri este inselata, reprezinta o tradare.Nu doar a partenerului, ci si a unui amestec de vise, sperante si asteptari.Este ca si cum o constructie aflata in lucru incepe sa se prabuseasca .
     Specialistii vorbesc insa de faptul ca aventurile sunt mai degraba simptome decat cauza problemelor de cuplu.Astazi, desi lucrurile s-au transformat fundamental in ceea ce priveste casatoria , relatiile in afara casatoriei cunosc o inflorire fara precedent ,iar adulterul contemporan are o forta nebanuita.Astazi, oamenii se casatoresc cand si cu cine vor,deoarece la baza mariajului sta de obicei iubirea si satisfactia mutuala,adulterul poate fi lispit de sens.Schimbarea mentalitatii in ceea ce priveste divortul face de asemenea ilogica aventura extraconjugala.
      Majoritatea cuplurilor in care intervine adulterul se ajunge la un final foarte trist,divortul.
  • Solutii de rezolvare ale problemelor de cuplu sau familie si de mentinere a bunelor relatii intre toti membrii familiei;
  1. Teoriile de familie sau cuplu : -reprezinta modele viabile de asistare si facilitare a echilibrului sistemului familial sau a cuplului aflat in impas, instrumente moderne de actiune , preventive si creative in egala masura, in slujba familiilor disfunctionale.
    Terapeutul este cel care ofera cuplului aflat in impas o perspectiva neutra, obiectiva asupra situatiei existente.El este cel care poate dezvalui celor doi parteneri alternativele reale de rezolvare a problemelor familiale,cu avantajele si dezavantajele fiecaruia, fara a impune alegerea vreuneia.De asemenea, terapeutul este cel care ii poate ajuta pe cei doi parteneri sa se cunoasca mai bine, sa se poata detasa de anumite probleme sau chiar sa le evite.Indiferent de formulele pe care le cunoaste astazi viata de familie,dinamica si transformarile care au loc in sanul acesteia reprezinta izvorul din care apar si se dezvolta bucuria sau suferinta indivizilor, eficienta sau ineficienta, ori adaptarea sau neadaptarea la cerintele societatii moderne.
  2. Sa lupte atunci cand dragostea se pierde:
    Cuplurile care sunt impreuna de o perioada de timp ar trebuie sa realizeze ca dragostea pe care au exprimat-o la inceput a fost temporara si de aceea trebuie sa cladeasca o dragoste permanenta si adevarata si care se poate descoperi numai impartasind experienta si timp petrecut impreuna.
  3. Stoparea ,,proiectiei umbrei":
Pentru a oprii ,,proiectia umbrei" trebuie sa trecem prin doua etape importante:
  • sa-l iertam pe cel pe care il consideram vinovat pentru suferinta traita de noi;
  • sa intelegem ca probleme exterioare care ne marcheaza puternic reflecta blocaje si tensiuni proprii neconstientizate;
Ceea ce noi detinem in interior precum, sentimente de autodesconsiderare,gelozie,ura,manie,obsesia controlului celuilalt,orgoliu,etc. trebuie analizat cu atentie si inteles ca fiind cauza fundamentala a evenimentelor exterioare pe care le traim.Aceasta asumare responsabila a vietii pe care o traim este un element determinat pentru maturizarea noastra sufleteasca.Iertarea celuilalt si autoanaliza limitelor proprii urmata de intelegere, acceptare si transformare interioara, constituie mecanismele care permit chiar si imposibilul intr-o relatie, iar noi putem avea continuitate la fericire.





Bibliografie:
  • Andreea Savuica -Traieste autentic descopera scretul fericirii;
  • Suport de curs: Psihologia familiei;
  • Mihaela I. 2006,, Educatia in familie,,ed.Institutul de stiinte ale educatiei, Bucuresti;


Autori:
Ignat Mihaela Gabriela
Scurtu Maria-Nastasia
Singiorzan Saveta -Maria





marți, 10 iunie 2014

Importanţa familiei pentru societatea contemporană românească


                         

1.      Familia – definire, constituire şi funcţionare

Familia reprezintă „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulţi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie şi/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puţin latura biologică şi/sau cea psihosocială” (Mitrofan, I., Ciupercă, C., 1997, pp.17). Acest lucru presupune că există doi parteneri, cu sau fără copii, sau un partener cu unul sau mai mulţi copii proprii. Funcţia fundamentală a familiei este de a forma personalitatea copiilor apăruţi în cadrul ei. În cadrul familiei, fiecare dintre noi dobândim caracteristicile care ne vor defini ca persoane. Aici învăţăm şi ne dezvoltăm identitatea sexuală, exprimată prin sex-roluri, adică acel set coerent de comportamente care derivă din condiţia noastră de bărbat sau femeie şi la care ceilalţi se aşteaptă, tocmai datorită apartenenţei noastre la un sex sau altul.
            În general, ca şi mod de organizare şi structurare se pot  accepta şi considera mai importante ca fiind următoarele tipuri de familii:
            a) familia nucleară (sau simplă) este unitatea compusă dintr-o pereche maritală (soţ-soţie) şi copii (descendenţii acestora), care locuiesc şi se gospodăresc împreună. Această combinaţie este considerată ,, unitatea minimală panumană a organizării sociale, ea reprezentând nucleul tuturor celorlalte forme de structuri familiale” (Iluţ,P., 1996, pp.260). În prezent această formă a familiei nucleare este cea mai răspândită. S-a constatat în acest sens că ,,fiecare individ face parte din două familii nucleare: familia părinţilor săi, familia de origine în care el deţine rolul de copil, şi familia pe care şi-o construieşte prin căsătorie sau familia de procreaţie în care el are rolul de soţ sau soţie” (Mihăilescu, I., 1993, pp.238). Pe de altă parte având în vedere că în societatea contemporană familia a ajuns la un stadiu în care valorile individuale tind să fie mai accentuate decât valorile colective şi în societatea românească se ajunge la ceea ce susţinea şi sociologul  D.J .van de Kaa (1987 apud C .Mureşan 1998, pp.28 ) că ,,toate aceste schimbări favorizează familia restrânsă în detrimentul celei numeroase”.
D. J. van de Kaa susţine că structurile familiale  din punctul de vedere al orientării în anumite direcţii au depins de o viziune individualistă asupra realităţii sociale în sensul că individul şi-ar asuma într-un fel responsabilitatea pentru propriile acţiuni, ar fi în stare să le controleze într-un fel şi deci alegerea i-ar aparţine lui ca individ, nu familiei ca instituţie fundamentală. Acest lucru se întâmplă, concluzionează  D.J.van de Kaa, datorită următoarelor stări de fapt:
          a) în epoca modernă se face trecerea de la vârsta de aur a căsătoriei, la zona coabitării;
          b) trecerea de la era ,,copilului rege” care are părinţi la era ,,cuplului rege” care are copii;
          c) trecerea de la folosirea metodelor contraceptive în scopul preventiv la folosirea acestora în favoarea autoîmplinirii;
     d) trecerea de la uniformitatea tipurilor de familie la pluritatea structurilor familiale şi formelor de gospodărie;
Astfel individul are tendinţa de a se orienta singur pentru a alege o formă sau alta de convieţuire iar responsabilitatea lui este împărţită ca şi consecinţă a alegerii sale între viaţa de cuplu şi aspiraţii personale individuale. Nu putem totuşi vorbi de un declin al familiei decât în măsura în care spunem că asumarea unei responsabilităţi influenţează într-un anumit mod partenerii cuplului. În perspectiva acestei alegeri individualiste, femeia a avut cel mai mult de câştigat: i-a crescut independenţa economică, posibilitatea de a avea o carieră socială şi profesională proprie şi odată cu aceasta creşterea gradului de satisfacţie psiho-socială legată de condiţia ei; pe de altă parte au existat şi aspecte negative: diminuarea funcţiilor familiei, sărăcirea vieţii de familie, diminuare îngrijirii copiilor mai ales afectiv şi de asemenea încărcarea femeilor cu mai multe activităţi profesionale decât pot suporta.
         b) familia extinsă (lărgită, compusă) care cuprinde pe lângă nucleul familial  şi alte rude şi generaţii, astfel încât, alături de cuplul conjugal şi copiii lui, mai pot figura părinţii soţului şi/sau soţiei, fraţii şi surorile soţului/soţiei (cu soţii, soţiile şi copiii lor); de regulă într-o familie extinsă trăiesc şi se gospodăresc împreună trei generaţii: bunicii,  părinţii şi copiii;
Tipurile de mai sus nu reprezintă decât tipuri ideale, cazurile concrete fiind abateri mai mult sau mai puţin semnificative de la modelul teoretic. De exemplu putem spune că, cuplul fără copii sau un părinte şi un copil sunt tot familii nucleare; de asemenea convieţuirea soţului şi soţiei cu unul din părinţii acestora, se poate numi la fel familie extinsă.
Avem în vedere că familia este constituită prin căsătorie. Analizând situaţia actuală putem spune că tendinţele din societatea românească contemporană sunt de a forma familii mai mult decât cupluri. Cazurile în care cuplurile nu legalizează mariajul sunt semnificativ mai puţine decât cele care realizează acest lucru ,,trei sferturi dintre gospodăriile familiale din România cuprind cupluri  căsătorite, o valoare ridicată între ţările europene” după cum rezultă şi dintr-un studiu realizat asupra familiei româneşti contemporane (Popescu, Raluca, 2010, pp.4)

2.      Abordări în constituirea familiei

Putem avea în studierea familiei contemporane o mare gamă de abordări atât în ceea ce priveşte structura internă a familiei, cât şi relaţia ei cu exteriorul. Constituirea unei familii şi funcţionarea are mai nou în vedere două abordări:
            1. Teoria costurilor şi beneficiilor care postulează că oamenii se conduc în aproape toate acţiunile lor după principiul de a obţine beneficii cât mai mari  cu costuri cât mai mici. Este vorba aici nu doar de costuri şi beneficii monetare, ci şi sociale, culturale şi psihologice. Aşa cum se poate observa această paradigmă se poate aplica şi familiei, în special când este vorba de alegerea partenerului conjugal şi de relaţiile de armonie în familie. În acest sens ,,indivizii combină doi factori: 1.valoarea rezultată din raportul costuri-beneficii, a unei variante şi 2.probabilitatea, expectanţele ca respectivul rezultat să se şi realizeze dacă se adoptă o anumită variantă (expectancy-value theory)” (Iluţ, P., 2000, pp.38).
            2.Teoria alegerii raţionale (Coleman, şi Iluţ,1990) care ne arată ca subiectul este capabil de a alege varianta optimă funcţie de situaţia în care se află. Aplicând această paradigmă a comportamentului raţional la problematica familiei Gary S. Becker arată cum foarte multe dintre dimensiunile ei pot fi prognozate şi explicate în termeni de capital, costuri, strategii raţionale. Compatibilitatea între membrii grupului, arată Gary S. Beker ( 1994, pp.214 şi pp.226 ).depinde de ,,a căuta persoana care îţi poate oferi mulţumirea dorită maximă” funcţie de ,,capitalul informaţional pe care îl deţin cei doi parteneri”.
Căsătoriile au în vedere alegerea partenerului după un anumit statut dar primul element este vecinătatea, după care urmează celelalte caracteristici privind statutul educaţional, resursele materiale şi aspectul fizic. Astfel vecinătatea pare a fi importantă pentru alegerea făcută la cei din mediul rural şi grupurile de prieteni la cei din mediul urban. Importanţa educaţiei este relevantă şi ea deoarece din studii sociologice rezultă că există o similaritate între cei cu studii de acelaşi fel la căsătorie, numai că tendinţa spre valori individualiste este mai puternică la cei cu studii superioare. Orientarea spre carieră, în special a femeilor, a devenit importantă şi influenţează în mare măsură formarea unei familii care se realizează la vârste mai înaintate funcţie de implicarea în procesul educativ care priveşte autorealizarea. De aici rezultă şi decalarea vârstei de concepţie a copiilor şi întemeierea unei familii prin căsătorie. Pe de altă parte veniturile nu sunt oricum principalul lucru pentru care se întemeiază o familie în societatea românească contemporană sau cauză a limitării numărului de copii într-o familie care este deja constituită ,,persoanele cu venituri mici sunt cele care adoptă modele familiale cu mai mulţi copii” (Barometru de opinie publică mai 2007, pp.62,). Cu toate acestea concepţiile asupra individualismului şi altruismului legate de înfiinţarea unei familii, procreare şi creşterea copiilor nu pot fi tratate cu uşurinţă.
O viziune în acest sens care implică individualismul şi responsabilitatea socială cu referire la familie a fost criticată de sociologul şi demograful L.R.Cliquet, (1991,apud C. Mureşan,1998 pp.30-32) care arată că, a fi individualist sau altruist în modul de comportare şi prin aceasta să poţi schimba ceva în societate este o viziune prea simplistă asupra lucrurilor Argumentele sunt de altă natură:
        a) a avea un număr de copii în diferite societăţi şi culturi nu depinde de diferenţele de valori individualiste contra altruiste ci, de valoarea pe care o are copilul pentru supravieţuirea, sănătatea şi securitatea adultului. În societăţile preindustriale a avea mulţi copii şi a-i ţine legaţi de familie era în interesul personal al indivizilor. În cultura modernă,  când o parte din funcţiile familiei sunt preluate de alte mecanisme sociale, interesul individului este să aibă mai puţini copii, doar câţi să-i satisfacă nevoile parentale emoţionale, dar bine echilibrat cu povara parentală şi nonmaterială - deci este problematică afirmaţia că omul altruist este mai altruist decât altă dată;
             b) este unanim recunoscut faptul că în timpurile moderne apare o schimbare marcantă a atitudinii faţă de copii. Dar această schimbare este una eronat clasificată ca fiind una egoistă, individualistă, pentru că de fapt ea este parte integrantă a unei evoluţii mai generale de umanizare a valorilor sociale şi a relaţiilor dintre indivizi-evoluţie începută de ,,curentul iluminist” - care se aplică tuturor categoriilor de vârstă: copii, bătrâni dar şi adulţi. Modernizarea care a permis controlul mortalităţii şi al fertilităţii, a însemnat şi generalizarea educaţiei, a securităţii sociale şi tot ea a făcut posibilă implementarea idealurilor umaniste - deci a te autorealiza şi a nu te orienta şi către copii este nejustificat;
            c) în multe ţări oamenii doresc să aibă copii şi doresc ca aceştia să fie performanţi în viaţa socială şi în societate; niciodată în istoria societăţii nu s-a acordat atâta grijă condiţiilor de viaţă materiale şi afective ale copilului - iar acest fapt nu poate fi catalogat drept egoism, ci mai degrabă o nouă formă de altruism;
           Astfel putem afirma că studierea familiei are importante valenţe teoretice şi practice: datorită numărului mic de membri şi  a relativei ei stabilităţi, familia poate fi privită ca un mic laborator, putându-se înregistra date, mecanisme, determinări cauzale cu destul de mare precizie, dar în condiţii naturale; orice prognoză şi politică demografică trebuie să ţină seama de concepţia şi comportamentul natalist al cuplurilor (planificarea familială); chiar în societăţile în care o parte a creşterii şi educării copiilor este preluată de  alte instituţii, familia rămâne principala instanţă de socializare şi educare a copiilor; tot mai mult se vorbeşte astăzi nu numai de terapia familiei, ci şi de terapia prin familie, considerându-se că familia este cel mai important şi  eficient grup de suport în atitudinile şi comportamentele deviante, boli fizice, boli psihice grave; cu deosebire în perioadele de tranziţie familia constituie o importantă sursă de înregistrare a unor indicatori şi prin urmare, de proiectare şi ajustare a politicilor sociale; de asemenea, o cultură maritală şi familială bazată pe cunoaşterea în domeniu, conjugată şi cu alţi factori favorizanţi, poate constitui substanţial la succesul personal în viaţa de familie.

3.      Funcţiile familiei

Funcţia economică – presupune a asigura resursele materiale, financiare necesare existenţei familiei (locuinţă, hrană, haine, etc.). Această funcţie este foarte importantă. Dacă ea este realizată corespunzător, atunci familia se poate concentra şi poate îndeplini şi celelalte funcţii. Această funcţie este realizată de ambii soţi prin aducerea veniturilor (ca urmare a exercitării unei profesii, cel mai des), prin procurarea şi producerea hranei, a obiectelor de îmbrăcăminte şi de trai, prin transmiterea profesiei şi/sau susţinerea copiilor în alegerea profesiei.
Referitor la familia românească contemporană se observă că un rol important în distribuţia şi folosirea resurselor este alocat femeii care este „stăpâna casei”:  „nu numai că face mai multe în casă şi în privinţa copiilor, dar ea şi decide într-o mai mare măsură ce trebuie făcut” (Popescu, R., 2010 pp.23)
Funcţia de socializare – presupune a transmite cu scopul asimilării de către copii, mai ales, dar şi de către toţi membrii familiei a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de comportament caracteristice unui anumit grup social. Cu alte cuvinte, este vorba de funcţia de educare. Scopul acesteia este integrarea în societate a persoanei (copilului). Educaţia se manifestă la toate nivelurile: material, fizic, psihologic, moral, spiritual. Evident, familiile au diferite grade de manifestare a acestei funcţii: unele se preocupă foarte mult de educarea membrilor săi, în timp ce altele mai deloc.
Funcţia de solidaritate – presupune a asigura unitatea şi stabilitatea familiei. Ea implică manifestarea sentimentelor de afecţiune, de respect, de apartenenţă la grupul familial, a încrederii membrilor unii în alţii, a ajutorării şi a susţinerii reciproce de-a lungul timpului, a dezvoltării intimităţii. Se observă că în ultima vreme această funcţie pare din ce în ce mai slab îndeplinită, fapt dovedit de creşterea ratei divorţurilor şi a înmulţirii relaţiilor de concubinaj, a celibatarilor şi a familiilor monoparentale.
Funcţiile enumerate de socializare şi de solidaritate duc la o viziune asupra familiei ca factor care produce comportament prosocial. Acest termen face referire, aşa cum rezultă din concept la cei care, prin comportamentul lor nu lezează, ci dimpotrivă, consolidează normele şi valorile sociale. În ,,Dicţionarul de psihologie socială”(1981, pp.200) termenul de comportament prosocial se defineşte ca fiind, ,,comportament caracterizat prin orientare spre valorile sociale”.
Raportat la resursele cele mai importante pentru cuplu, materiale vs nonmateriale în familia românească contemporană ,,mulţumirea faţă de resursele imateriale ale familiei este ridicată, în timp ce faţă de resursele materiale este mai degrabă scăzută. Modelul satisfacţiei este unul în care relaţiile din interiorul  familiei dar şi cele din exterior, cu vecinii, sunt foarte bune, în care locuinţa este satisfăcătoare, dar în care veniturile familiei sunt apreciate mai degrabă negativ”  (Popescu, R., 2010 pp. 23). Putem spune că raportat la aceste aspecte se regăsesc în mare măsură acele elemente care favorizează comportamentul prosocial şi în familia românească.
Funcţia sexual-reproductivă – presupune ca cei doi soţi să se satisfacă sexual reciproc şi să dea naştere la copii. Aceste două componente ale acestei funcţii sunt îndeplinite diferit, în sensul că în unele familii accentul se pune pe împlinirea sexuală, în timp ce în alte familii, se acordă o importanţă mai mare naşterii copiilor. Evident acest lucru este dependent de cultura din care fac parte familiile, de gradul şi tipul de educaţie avut, de credinţele religioase, de dorinţa şi caracteristicile fizice şi psihologice ale celor doi soţi (parteneri). Actualmente, în societăţile mai avansate economic cuplurile şi familiile tind tot mai mult să pună in prim plan împlinirea afectiv-sexuală, după care cea reproductivă.
În societatea contemporană românească aşa cum am putut observa şi mai sus a avea copii nu depinde neapărat de cantitatea veniturilor monetare obţinute cât de alte norme şi principii mai degrabă de ordin socio-cultural. Oricum ,,costul material şi psihic al utilizării contraceptivelor, este tot mai redus, iar informaţia despre acestea tot mai răspândită ceea ce face să existe un control deplin asupra naşterilor” (Rotariu, T., 2000).

         Concluzii

Familia contemporană românească, trece astăzi printr-o situaţie dificilă, marcată de schimbări dramatice atât pe plan material din punctul de vedere al resurselor economice, cât şi pe plan axiologic, prin confruntarea cu noi valori şi norme sociale impuse membrilor ei de un nou mod de viaţă care cere o revizuire la nivel comportamental.
        Individul, membru al unei familii mai mult sau mai puţin numeroase, trebuie să se adapteze noilor condiţii şi să acţioneze în conformitate cu ceea ce este de dorit din punct de vedere social, atât pentru stabilitatea familiei sale cât şi pentru păstrarea echilibrului în plan psihic şi social.
Familia poartă cea mai mare responsabilitate pentru cum îşi educă membrii, dar multe dintre lucruri îi scapă de sub control; acestea se învaţă din situaţiile concrete de viaţă, după teoria pedepsei şi răsplăţii. Familia din care faci parte contează, pentru că, a  acţiona într-o situaţie dată înseamnă în primul rând a nu compromite pe cei care te-au educat într-un anumit fel; în al doilea rând contează interesul şi relaţia pe care o ai cu celălalt (acţionezi pentru venituri materiale şi simbolice, ca stima respectul, onoarea, dar nu din demnitate); în al treilea rând acţionezi din dorinţa de a fi acceptat de ceilalţi (dar şi din milă şi ruşine); în al patrulea rând îţi asumi riscuri pe care ştii că le poţi controla (mai mult fără a implica resursele tale); în al cincilea rând fuga de disconfort şi de stres îşi spun cuvântul, pentru că a face un lucru pentru a te simţi bine este cel mai important lucru, acest fapt, deşi atrage laude, nu este unul care depinde în mod esenţial de acestea, ci este făcut ca o tendinţă de împlinire şi de evoluţie.
Imaginea asupra individului ca om, depinde în cea mai mare măsură de imaginea familiei sale; în societatea românească, unde familia este încă pe primul loc, imaginea membrilor ei este imaginea ei, mai ales în zonele rurale unde anumite valori şi obiceiuri se păstrează nealterate; dar amprenta socialului modernizat îl obligă pe individ să acţioneze în conformitate cu regulile lumii moderne unde costurile şi beneficiile marchează orice acţiune; plăcerea de a face o acţiune rămâne doar un mod tradiţional de comunicare, care contribuie la stabilitate unui sistem ca întreg, a societăţii ca şi comunitate; modernul se bazează pe o comunicare, pe perceperea riscurilor concrete şi a nu te compromite, nu mai este o problemă de familie, ci un model comportamental asumat de individ prin care acesta îşi construieşte propria imagine; discreditarea familiei lui se leagă indirect de discreditarea lui ca fiinţă socială, iar stabilitatea familiei depinde de modul cum înţelege să contribuie la echilibrul social, prin resursele pe care le are în prezent (materiale şi simbolice) şi pe care le va putea obţine în viitor.






BIBLIOGAFIE

Chelcea S.,1981, Comportamentul prosocial în Dicţionar de psihologie socială, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

Cliquet L.R.,1991, The second demographic transition:fact or fiction? (în C. Mureşan, 1998, Evoluţia demografică a României, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca)

Coleman J.S.,1990 Foundation of social theory, Cambridge and London,The Belknap Press of Harvard University Press, în M.Lallement,1998, Istoria ideilor sociologice, vol II, Antet Oradea

Iluţ P.,1996, Familia şi gospodăria în Sociologie, Ed. Mesagerul, Cluj

Iluţ P.,2000, Iluzia localismului şi localizarea iluziei. Teme actuale ale psihosociologiei, Polirom, Iaşi

Mihăilescu I.,1993, Familia în Dicţionar de sociologie(coord.C.Zamfir ,L .Vlăsceanu)Ed. Babel Bucureşti

Mitrofan, I., Ciupercă C., 1997, Introducere în psihosociologia şi psihosexologia familiei, Ed. Alternative, Bucureşti,

Mureşan C., 1998, Evoluţia demografică a României. Tendinţe actuale şi viitoare, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Popescu, Raluca, 2010, Profilul familiei româneşti contemporane, în Revista Calitatea vieţii, XXI, nr. 1-2, pp.5 – 28

Rotariu, T., 2000, Starea demografică a României în contextul european, posibile politici demografice şi consecinţele lor., Biblioteca Facultăţii de Istorie şi Filosofie a UBB (suport de curs) Cluj

Barometru de opinie publică, 2007, Viaţa în cuplu, Fundaţia Soros, România






                                                                                     Muthi Eugenia
                                                                                    Cârcu Andreea
                                                                                    Flămând Valentina